Jan Polkowski (n. 1953), poet, editor și redactor de reviste și cărți în regim samizdat în perioada Republicii Populare Polone. În anul 1972 s-a înscris la Facultatea de Filologie Polonă a Universității Jagiellone din Cracovia. După căderea comunismului, în Polonia liberă, editor și redactor al revistei „Czas Krakówski“ („Timp cracovian“).
Debutul poetic a avut loc în anul 1978, când și-a publicat poeziile în revista trimestrială „Zapis“ („Înregistrare“), care apărea în afara cenzurii, una dintre cele mai importante reviste culturale poloneze din anii ’70 ai secolului al XX-lea. Prima sa plachetă, To nie jest poezja (Aceasta nu este poezie), a fost editată în anul 1980, la Editura Independentă NOWA, Polkowski devenind astfel singurul poet care a debutat în edituri ilegale în perioada comunistă. În anul 1978, a fost redactorul revistei studențești „Sygnał“ („Semnal“) și al unui ziar studențesc din Cracovia, care funcționau în regim de samizdat. În data de 13 decembrie 1981 a fost arestat și închis. Începând din anul 1983 a fost redactor-șef și editor al revistei socio-culturale „Arka“. În același an a apărut al treilea volum de poezii Ogień (Focul), cuprinzând versuri scrise în perioada Legii Marțiale1; i s-au acordat în această perioadă Premiul Solidarității subterane și Premiul Fundației Kościelski din emigrație. În anul 1986 a editat placheta Drzewa (Arbori).
În anul 1989, a fost editor și redactor-șef al bilunarului „Świat“ („Lumea“), iar un an mai târziu al revistei „Czas Krakówski“, cotidian conservator, editat între anii 1990-1996. În anul 1990 a apărut prima lui carte în condiții de legalitate, cuprinzând o selecție din operele publicate anterior, precum și noi poezii apărute în prima perioadă de creație: Elegie z Tymmowskich Gór (Elegii din Munții Tymowa, 1990). De la publicarea acesui volum nu a mai dat niciun semn de viață timp de aproape douăzeci de ani.
După mai mulți ani de tăcere, Polkowski a revenit la viața literară în anul 2009, cu placheta Cantus, fiind nominalizat la premiile Silesius și Józef Mackiewicz.
Poeziile din cele nouă plachete au fost adunate în antologia Gdy Bog się waha. Poezje 1977-2017 (Când Dumnezeu e șovăielnic. Poezii 1977-2017)2, editată cu prilejul a patruzeci de ani de activitate creatoare, iar în anul 2022 a apărut continuarea ei, cuprinzând celelalte plachete: Gdy Bog się waha. Poezje 2018-2022 (Când Dumnezeu e șovăielnic. Poeme alese 2018-2022)3. Versurile poetului au fost traduse în mai multe limbi, printre altele, în germană, franceză, engleză, spaniolă, rusă, ucraineană, română, hindi, cehă și suedeză.
În anul 2018, Ministrul Culturii și al Patrimoniului Național i-a înmânat lui Jan Polkowski medalia de aur Gloria Artis. În data de 11 noiembrie 2021, în semn de „recunoaștere a meritelor excepționale pentru cultura polonă, având în vedere rezultatele remarcabile în activitatea literară și apropierea consecventă a adevărului despre destinul polonez, implicarea în apărarea libertății de expresie în Republica Populară Polonă, precum și activitatea în susținerea continuității moștenirii culturale poloneze“, a fost distins de Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda, cu ordinul Vulturul Alb.
_______________________________________
1 Legea Marțială sau Starea de Asediu a fost decretată, în data de 13 decembrie 1981, de către generalul Wojciech Jaruzelski, prim-secretar al Partidului Muncitoresc Unit Polonez, fiind îndreptată îndeosebi împotriva mișcării sindicatelor libere „Solidaritatea“, n.t.
2 Vezi și versiunea românească (selecție), Când Dumnezeu e șovăielnic, Oradea, Ratio et Revelatio, 2020, traducere de Constantin Geambașu, prefață de Wojciech Ligęza.
3 Vezi și versiunea românească (selecție), Când Dumnezeu e șovăilenic (Poeme alese 2018-2022), București, Tracus Arte, 2022, traducere de Constantin Geambașu, prefață de Józef Maria Ruszar.
Prezentare și traducere de Constantin Geambașu
Cracovia stăncuțele zboară țipând
după pradă (333)
Cracovia stăncuțele zboară țipând
după pradă
în duhoarea noxelor și a găinațului
de pasăre
se încinge de zor zarva mai multor limbi
tremură fumul imnului Haec Est Regina
virginum
Durează vechiul război
Cel nou poate izbucni sâmbătă
sau peste o clipă
În ceața gotică scâncește catedrala
Zygmunt tace înfășuart în bandaje
înnegrite
Jadwiga robotește de zor taie ceapă
și pâine
Refuză veșnica odihnă
în morminte împachetează ghete călduroase
pulovere regale
ascunzători din pădure și memorie
ritmul întunecat al cuvintelor
de pe Vistula
N-are decât să treacă larma
Fidelitatea este o lungă poveste
înainte de a se mistui bibliotecile
încă un cuvânt
înainte de a deporta sătucul gândul
abia prinde contur
(focul șoptește repede) înainte de a arde
cufere fotografii
ale rudelor rochițe și botoșei – gura abia
se deschide.
Copiii nenăscuți trebuie să uite graiul
de acasă
cenușa trebuie să adopte noul nume
al orașului
rugina trebuie să înalțe un imn festiv
pentru popor
turnătorul și pânza de păianjen iau loc
la masă
să prindă cu buze lipicioase pahare
și pâine.
Abia atunci cuvintele se preumblă încet
regăsesc cu trudă animale pielea și osul
se freacă în liniște de oameni infirmi.
Doar la tine caut alinare
Ce poate fi Patria născută
din neant?
Alergam printre arbori și arborii miroseau
mă atingeau frunze mușchi ziduri și
chipuri dar nu era un cuvânt
pentru a le putea numi.
Pustietate eram cu tine în strânsoarea
dragostei
Iar Poetul străbătea camerele pariziene
și se îndrepta cu gândul spre ținutul
Nowogródek
încercând să readucă zilele facerii lumii
și rugăciunea de copil care le redă și le ia
mlaștinilor și pădurilor animalelor
și semințiilor
dulcea existență.
La început a fost catedrala ca o aripă
frântă – plăpândă și albă
La început a fost catedrala ca o aripă frântă
– plăpândă și albă.
În ea sub crucifixul negru sfânta fecioară
îl învăța
pe un lituanian ciufulit să silabisească:
Sanctus i Regis Poloniae.
Pe acest traseu latin calcă generații ale
orașului cu mai multe capete
ce a crescut în meandrele râului adăpostit
la sânul măreței Jadwiga.
Văd stând în Gara Centrală cum se perindă:
Jan Kochanowski Piotr Skarga Jan Kanty
Nu există șine – roțile scobesc fără grabă
în praful moale
sentințe aride melodii de psalmi invocații
înflăcărate.
De sute de ani ei trec printre pietrele obosite
în viața demnă de milă a orășenilor slavi
al căror sânge s-a amestecat cu sânge
de ceh evreu armean
german rutean și italian.
Trebuie să înțeleg – iau în mână piatră
cu piatră: gresie
și calcar calcar și bazalt bazalt și gresie
și marmură și porfir.
Din lutul rece plămădesc cărămizi gotice
aspre.
Le spun fiilor mei: orașul a fost construit
din elemente puternice:
– din teama și adorația lui Dumnezeu
– din spirit de precauție și grijă
– din focul mândriei și al umilinței.
Din incunabulele răbdării înțelepte au fost
cioplite bisericile lui:
Sfântul Andrei – Inima Albă
Sfânta Ana – Veșmânt Cenușiu
Sfântul Adalbert – Pumn de Chihlimbar
Sfânta Cruce – Suflu Măreț.
Le spun fiicelor – veșmântul trupului său
a fost țesut din mai multe culori.
Din culoarea galbenă – norii și acoperișurile.
Din cinabru – ceața și arborii.
Din verde de smarald – șlepurile de pe
Vistula și visele.
Din ultramarin – poveștile.
Mă întreb însă: cum să leg începutul
și sensul onoarea și rușinea?
Unde sunt splina cuvintelor și plămânul
noianului de străzi?
Acolo unde sunt mustăcioara cu pomadă
melonul într-o parte
și clinchetul lănțicului de tombac
al ceasului de buzunar?
Acolo unde săgeata străpunge gâtul
transparent
al turnului Sfintei Maria?
Și sângerează?
Și cântă?