Marele scriitor de origine cehă, Milan Kundera, a murit miercuri, 11 iulie. Anunțul veștii tragice a fost făcut de televizinea cehă. Milan Kundera împlinise anul acesta 94 de ani.
Excluderea și plecarea
1968 – moment de cotitură pentru istoria Cehoslovaciei și, în genere, pentru istoria omenirii. Acesta este, mai întâi, anul Revoluției din Cehoslovacia (o revoluție care va fi salutată, fie din calcul politic, fie chiar cu entuziasm în numeroase state ale lumii, inclusiv în România). 1968 e și anul în care trupele sovietice ajung în Cehoslovacia și, cu o violență ieșită din comun, spulberă „Primăvara de la Praga“. Milan Kundera era la acea dată unul dintre starurile scenei publice, nu numai ale scenei literare cehoslovace. El publicase poezie, teatru, eseuri, iar primul său roman, Gluma, şi nuvelele adunate în volumul Iubiri caraghioase fuseseră tipărite în ultimul an în peste 150 000 de exemplare. Kundera nu e, de fapt, doar un scriitor foarte cunoscut, ci și unul foarte incomod pentru autoritățile comuniste. De altfel, noile autorități comunsiste (re)instalate după „operațiunea specială“ a trupelor sovietice vor avea o reacție radicală – îl vor exclude, fără comentarii, pe Milan Kundera de la Catedra de Literatură universală pe care o ocupa la Academia de Film şi îi vor elimina cărţile din toate bibliotecile Cehoslovaciei. „ Şi cum să fi acceptat un regim împietrit în stalinismul deceniului şase pe cel care fusese nu doar un participant activ la efervescenţa mişcării pragheze, dar mai şi declarase – şi ilustrase în cărţile sale – că tocmai stalinismul l-a învăţat virtutea izbăvitoare a râsului?“, notează editorii români ai amplei opere a lui Milan Kundera (Editura Humanitas Fiction). Urmarea este că Viața e în altă parte –, primul roman al lui Kundera care urmează, cronologic, Primăverii de la Praga – apare în Franța, în 1973. În 1975, deja marele scriitor ceh alege exilul – se stabilește la Paris și continuă o carieră literară dintre cele mai răsunătoare pentru un scriitor contemporan.
„Gluma“, râsul, uitarea și mai mult decât atât
Ludvik, personaj principal al romanului Gluma, este exclus din organizația de partid comunistă pentru că a scris următoarele pe o carte poștală: „Optimismul este opiul rasei umane. O minte sănătoasă miroase a rahat. Trăiască Troţki!“. E o formulă, caustică și directă, marcă înregistrată Milan Kundera! Cel care, lucid de timpuriu, alege să trăiască „viața în adevăr“ și să o scrie în cărțile sale. Gluma nu e numai o carte poștală nevinovată, ci mai ales un regim politic teribil – comunismul, un regim kitch, cum avea să îl caracterizeze, în stil propriu, chiar Kundera – care impune limba de lemn și care sufocă numeroase conștiințe. Milan Kundera cunoaște, de altfel, din interior, articulațiile gândirii și ale practicilor de tip comunist; într-o carte care avea să îi apară (tot) în Franța, Cartea râsului și a uitării (e, de fapt, prima carte care îi apare după instalarea în exilul vest-european), el notează: „Am fost şi eu în rond. Era în 1948, comuniştii tocmai triumfaseră în ţara mea şi mă ţineam de mână cu alţi studenţi comunişti. Apoi, într-o zi, am spus ceva ce nu era în regulă, am fost dat afară din partid şi a trebuit să părăsesc cercul.“ De altfel, autorităţile cehoslovace i-au retras cetăţenia în urma publicării în 1979 a romanului Cartea râsului şi a uitării, în care l-a descris pe preşedintele cehoslovac Gustav Husak drept „preşedinte al uitării“. La doi ani distanță de la acest gest radical al autorităților cehoslovace, în 1981, Kundera a primit cetăţenia franceză, în același timp cu Julio Cortázar. Predase în primii ani la Universitatea din Rennes. La câteva luni după ce i se acordă cetățenia franceză, alege Parisul – oraș care devine „a doua casă a sa“.
Scrie și după ce nu mai vrea să scrie
Pentru Viața e în altă parte, Milan Kundera e premiat cu Prix Médicis Étranger. Înainte de această carte (în 1971, mai precis), publicase Iubiri caraghioase, iar în 1976 scoate Valsul de adio. La scurt timp după ce publică această „tripletă“, Kundera declară, obosit și dezabuzat, că nu mai dorește să scrie. Nu va putea să își respecte această promisiune – Milan Kundera continuă să publice romane, eseuri, comentarii remarcabile. Insuportabila ușurătate a ființei e cartea lui Kundera care înregistrează un succes uriaș – acesta se datorează parțial și adaptării cinematografice din 1988 a romanului său de către Philippe Kaufman şi Jean-Claude Carrière; în filmul care avea să devină un clasic al cinematografiei de artă, rolul principal masculin avea să fie jucat de uriașul actor Daniel Day-Lewis. Cu o evidentă amprentă nietzscheeană, romanul glisează, tematic, pe intervalul dintre dorința de autenticitate și datoria lucidității. „Dacă eterna revenire este povara cea mai grea, atunci, vieţile noastre, proiectate pe acest fundal, pot apărea în toată splendoarea uşurătăţii lor. Dar este, într-adevăr, greutatea cumplită şi uşurătatea frumoasă? Povara cea mai grea ne striveşte, ne face să ne încovoiem sub ea, ne lipeşte de pământ. Dar, în poezia de dragoste a tuturor veacurilor, femeia doreşte să fie împovărată de greutatea trupului bărbătesc. Aşadar, cea mai grea povară este, în acelaşi timp, imaginea celei mai intense împliniri vitale. Cu cât mai grea e povara, cu atât mai apropiată de pământ e viaţa noastră, şi cu atât e mai reală şi mai adevărată. În schimb, absenţa totală a poverii face ca fiinţa umană să devină mai uşoară ca aerul, să zboare spre înălţimi, să se îndepărteze de pământ, de fiinţa terestră, să fie doar pe jumătate reală, iar mişcările sale să fie deopotrivă libere şi nesemnificative. Şi-atunci, ce să alegem? Greutatea sau uşurătatea?“, scrie, în această carte, Milan Kundera.
Arta romanului și a romancierului
1986 – un alt an important în biografia (și în bibliografia) lui Milan Kundera. Atunci publică prima sa carte scrisă direct în limba franceză. Și anume, un strălucit eseu despre Arta romanului. În legătură cu care notează, între altele: „Lumea teoriilor nu-mi aparține. Acestea sunt reflecțiile unui practician. Opera fiecărui romancier conține o viziune implicită a istoriei romanului, o idee despre ceea ce este romanul. Tocmai această idee, inerentă romanelor mele, încerc eu să o exprim.“ Despre această carte (care are, ca majoritatea cărților lui Milan Kundera, deja mai multe tiraje ale ediției de la noi), editorii români apreciază: „În epoca contemporană, epoca „paradoxurilor terminale“, romanul e menit să lupte contra a ceea ce Heidegger numea «uitarea fiinţei». El trebuie să fie un fel de contrapondere a progresului lumii, care conduce la o uniformizare şi unificare a istoriei planetei. Romanul, ca model al lumii bazat pe relativitatea şi ambiguitatea lucrurilor omeneşti, dacă vrea să descopere porţiuni noi de adevăr – deci să-şi împlinească menirea, nu poate să o facă decât în răspăr cu progresul.“
După Arta romanului urmează, în 1990, Nemurirea. Apoi, în ordinea cronologică: Lentoarea (1994), Identitatea (1998), Ignoranța (2000), Sărbătoarea neînsemnătății (2014).
În limba română, inițial, operele lui Milan Kundera au fost publicate, într-o serie de autor, la Editura Univers. În ultimele două decenii, aproape întreaga sa operă a fost publicată – aproape fiecare titlul având mai multe tiraje – la Editurile Humanitas și, mai recent, la Humanitas Fiction, în seria de autor „Milan Kundera“. Cu câteva luni în urmă, într-un amplu text portretistic publicat în România literară, Libuše Valentová, corespondenta specială de la Praga a publicației noastre, nota și se întreba pe bună dreptate: „De mai multe decenii, Milan Kundera este citit și îndrăgit de sute de mii sau chiar de milioane de cititori din toate colțurile lumii, fiind în același timp analizat și interpretat de un număr impresionant de critici literari și filozofi. De la o vreme, ne punem o întrebare, cred că îndreptățită: de ce acest scriitor francez de origine cehă și de renume mondial nu a primit, până acum, Premiul Nobel pentru Literatură? (Rep.)