În 1990, în iunie, cînd, la prima mea vizită în Occident, m-a găzduit cu toată prietenia în camera lui de cămin din Cité Universitaire din Paris, Matei Vișniec m-a lăsat o săptămînă singur, pentru că pleca la Avignon. „Ce e la Avignon?“, îl întreb. „Un mare festival de teatru“. Mergea să vadă, să observe, să ia pulsul mișcării teatrale franceze.
În iunie 2023, Matei Vișniec, distins între timp cu Legiunea de Onoare franceză, este omagiat la Avignon drept unul dintre cei mai importanți dramaturgi în viață. Un parcurs impresionant care cuprinde multe titluri de piese jucate aici de diverse trupe, în Off-ul Festivalului de Teatru, secțiunea cea mai interesantă și mai spectaculoasă. Am fost la vreo două ediții și am văzut spectacole cu piesele sale jucate cu casa închisă, cu biletele vîndute în avans, în contextul în care, pe toate străzile din intramuros, ești îmbiat cu bilete gratuite la fel de fel de reprezentații. În timpul Festivalului funcționează în jur de 150 de „teatre efemere“, în diverse spații unde se poate juca. Greu se poate descrie atmosfera de aici. Și, totuși, la piesele lui Vișniec se stă la coadă!
Anul acesta, în festival e inclusă și o secțiune Roumanie, paroles d’aujourdhui, eveniment franco-român propus de Théâtre des Halles și de Teatrul Municipal „Matei Vișniec“, Suceava. Alain Timar, regizor, scenograf și directorul artistic al teatrului avignonez a montat, la Suceava, Rinocerii lui Eugène Ionesco și Occident-Express de Matei Vișniec. Ambele spectacole se joacă pe toată durata Festivalului, în limba română cu subtitrare în franceză.
Théâtre des Halles este un teatru permanent, colaborînd cu mai multe trupe din Franța și nu numai, cu sălile și sediul în fosta Mînăstirea Cloître Sainte-Claire, restaurată în anii 80, după ce fusese distrusă în timpul Revoluției franceze. Un loc important în istoria literaturii universale, deoa rece aici Petrarca a văzut-o pentru prima dată pe Laura – și se știe ce a urmat după aceea.
Ziua de 20 iulie a fost accentuat românească. A început cu o conferință-spectacol, Poezie și libertate, susținută de Matei Vișniec, secondat de Alain Timar. Dramaturgul s-a întors la poezie și a vorbit, cald, convingător, unei săli pline (au rămas oameni pe dinafară) despre poezia română, despre rezistența generației ’80, apoi despre modelele sale poetice de dinainte de ’89, citîndu-i pe Nichita Stănescu, Ana Blandiana și Marin Sorescu (poeziile în traducerea franceză au fost citite de Alain Timar).
Fără să fie profesoral, Matei Vișniec a reușit să transmită publicului francez (majoritar) cîte ceva despre cenzură, despre asumarea libertății, evocînd poeți care și-au pierdut viața în Uniunea Sovietică sau în lagărul socialist pentru că și-au asumat libertatea cuvîntului.
După părerea mea, punctul forte al acestei prelegeri de o oră a fost momentul în care s-au rostit numele unor creatori care au făcut pactul cu diavolul roșu. „E drept, are școli care îi poartă numele, săli, străzi care se numesc Louis Aragon, dar nu avem dreptul să trecem cu vederea rolul de propagandist al Uniunii Sovietice“, a zis Matei Vișniec. Și, drept argument, a fost citită poezia Il nous faut un Guépéou, Ne trebuie un GPU (vechiul nume al NKVD). Un delir cerînd moartea tuturor dușmanilor și slăvindu-l pe Stalin, versuri care au lăsat sala într-o liniște totală. A fost singura poezie la care nu s-a aplaudat. (Paul Éluard a scris, în epocă, un articol despre deriva lui Aragon, articol care se încheie cu un citat din Lautréamont: „Toată apa mării nu va fi suficientă pentru a spăla o pată de sînge intelectual.“)
Următorul exemplu de poet care a servit propaganda sovietică a fost spaniolul Rafael Alberti, autor care, și el, a cauționat, cu versurile sale epurările intelectualilor care nu au fost pe linia partidului comunist în Uniunea Sovietică.
Nu pot decît să aplaud, acum, aici, gestul de curaj al lui Matei Vișniec, curajul de a demasca derivele stîngii într-o țară în care stînga intelectuală mai are putere (și ce putere!).
Într-o altă sală a Teatrului s-a vernisat o expoziție de fotografie (aș zice, fără clișeele bine-cunoscute) Priviri asupra Bucovinei, realizate de Luana Popa și Dinel Dumitru Teodorescu. La vernisajul expoziției am remarcat-o (era greu să nu o remarci!) pe Maica Stareță a Mănăstirii Voroneț, vorbind foarte bine franceză și făcînd puțină publicitate turistică.
După vernisaj, a avut loc o întîlnire cu cei care au făcut posibilă prezența românească la Avignon. În afară de Alain Timar, au vorbit despre asta Angela Zarojanu, directoarea teatrului sucevean, Sena Latif, ambasadoarea României (ad-interim) în Franța, responsabili culturali locali, departamentali, regionali (nu e o dare de seamă!). Și, nu în ultimul rînd, doamna Cécile Helle, primărița orașului Avignon (a stat de la un cap la altul al întîlnirii) care, printre altele, i-a mulțumit lui Matei Vișniec pentru ceea ce a făcut el pentru Festival, spunînd că e nevoie de astfel de autori pentru ca Avignonul teatral să existe.
M-am emoționat și l-am văzut parcă și pe Matei roșind, deși era o onoare meritată, un omagiu sincer. M-am bucurat pentru el și m-am bucurat pentru că literatura română este reprezentată la un nivel atît de important în Franța (și nu numai – piesele lui Vișniec se joacă în toată lumea).
Unul dintre cele mai mari Festivaluri de teatru din lume l-a omagiat pe cel mai jucat autor român în viață. Merci, Avignon!