Mai ales în anii 1990, spațiul mediatic autohton a fost invadat de o narațiune toxică, antisemită, care vehicula ideea că „evreii au adus comu nismul“ și nega existența Holocaustului. Anumite segmente ale istoriografiei au fost și ele lovite de această maladie a negaționismului și a etichetării de nuanță xenofobă, ceea ce a constituit aspectul cel mai grav al problemei.
A fost nevoie de un efort îndelungat și conjugat pentru a marginaliza acest discurs ultranaționalist potrivit căruia evreii nu puteau fi victime ale totalitarismului, fie el comunist, fie fascist. Pe lângă activitatea unei comisii pentru adevăr (Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România), care a produs un Raport final, au existat și importante piese ale literaturii istorice profesioniste ce au acoperit tema trecutului recent al comunității evreiești în secolul al XX-lea, în perioada interbelică, în timpul dictaturii antonesciene și sub regimul comunist. Între scrierile care merită menționate se numără și cartea datorată doamnei Veronica Rozenberg (Rosinger) – Procesele economice ale funcționarilor evrei din comerțul exterior, 1960-1964 (Edit. Mega, 2018) – un volum foarte bine documentat, în fapt, o teză doctorală care pornea și de la o sursă istorică mai specială: memoriile tatălui său, Adalbert Rosinger (director între 1949 și 1961 al Întreprinderii de Stat pentru Comerț Exterior „Românoexport“, unitate economică devenită o țintă a planului conducerii comuniste de epurare pe criterii etnice).
La câțiva ani distanță de la apariția lucrării sale academice, Veronica Rozenberg a decis să colaboreze cu o echipă editorială (dr. Raluca Lazarovici Vereș și dr. Mihaela Gligor) și să pregătească pentru tipar și publicarea manuscrisului redactat de Adalbert Rosinger care este, de fapt, un lung răspuns la întrebările adresate de fiica sa de-a lungul timpului (Veronica, pe când avea doar 9 ani, la 9 iunie 1961, a fost silită să asiste îngrozită la arestarea de către Securitate a tatălui său). Cum a putut Adalbert Rosinger să creadă în ideologia comunistă, o utopie care, ajunsă la putere – prin brațul său înarmat – îi arestează în mod arbitrar propriul părinte, un Adalbert Rosinger devotat atât de mult cauzei marxist-leniniste și antifasciste, încât a trecuse prin numeroase arestări ale Siguranței în anii 1930, și-a pus viața în pericol, îndurase privațiunile din lagărele antonesciene de la Târgu-Jiu, Vapniarka, Grosulovo etc.?
Adalbert Rosinger a fost un evreu de limbă maghiară din Oradea care, din rațiuni diverse, explicate în detaliu în carte, a ajuns să se alăture la finele anilor 1920 mișcării comuniste din ilegalitate. Ideea de dreptate socială a fost una centrală (pp. 33-34), însă nu trebuie uitat nici asaltul extremei drepte antisemite responsabilă pentru instigări criminale care au culminat cu Pogromul itinerant din 1927 de la Oradea, orașul natal al memorialistului. După școlarizarea budapestană, dublată de activitatea în ilegalitatea comunistă de acolo (în rândurile tineretului maghiar), Rosinger se întoarce în România și ajunge în cadrele PCdR (între altele, a tradus în maghiară ziarul clandestin „Scânteia“). Deși după 1934 și-a pierdut „legătura de partid“, a continuat să fie atașat de idealuri comuniste și, în consecință, a devenit adversarul obiectiv al regimurilor de extremă dreapta care l-au persecutat și pentru opțiunea lui politică și pe considerente rasiale. Următoarea secvență biografică s-ar putea intitula Din închisorile fasciste în cele comuniste. Există totuși un interval de tranziție în care Rosinger ajunge – și în virtutea unui trecut dezirabil politic (deținut sub dominația nazistă) – înalt funcționar în birocrația comunistă a comerțului exterior.
Memoriile lui Adalbert Rosinger au și un caracter analitic, aproape politologic, chiar dacă memorialistul nu pare să fi cunoscut lucrări clasice ale domeniului precum cea semnată de Hannah Arendt (Originile totalitarismului). O carte autobiografică ce impresionează prin luciditate și prin asumarea propriilor erori.