Amitav Ghosh, cunoscut scriitor indian de expresie engleză, câștigător în 2018 al celui mai important premiu literar din țara sa, Jnanpith, cu un doctorat în antropologie socială la Universitatea din Oxford, autor al unor cunoscute lucrări științifice, printre care The Great Derangement: Climate Change and the Unthinkable (2016), propune în traducere la Editura Litera un roman care atinge toate aceste teme de interes: Insula armelor. Romanul e o proză de ecoficțiune, cu nimic mai prejos decât lucrările cunoscutei Maja Lunde, focalizat pe criza climatică și pe cea culturală în conjuncție – adică aflate la aceeași longitudine textuală (și a umanității) –, devoalând o istorie a impredictibilității și a imposibilității de a gestiona imprevizibilul. În plus, e o căutare a unui loc ferit, a unui spațiu proteguitor în intenția salvării dintr-o apocalipsă anunțată prin alte surse decât cele clasice în romanul apocaliptic occidental. Referința este o poveste bengaleză, cadrul fantastic în care se dezvoltă o ramificată aventură contemporană pe cele trei continente din emisfera boreală. Folclorul și miturile bengaleze își extind vegetația textuală, îngreunând parcursul din thrillerul contemporan, dar, pe de altă parte, deschid posibilități interpretative multiple și aduc în prim-plan bogăția culturii indiene ca filtru în rescrierea unei povești contemporane realiste despre condiția umană și, mai ales, despre cea a umanității în ansamblu.
Dinanath (Dinu) Datta, un tânăr negustor din Calcutta (Kolkata), negustor de cărți vechi și rare, stabilit în New York, intră atras de forța împrejurărilor în căutările plecate de la legenda negustorului de arme din secolul al XVII-lea, sortit să călătorească pentru a se ascunde de mânia zeiței hindu a șerpilor, Manasa Devi. Negustorul de arme, probabil o imagine a colonizării britanice a Indiei și a industrializării – nu întâmplător povestea colonizării începe în ultima zi a secolului al XVI-lea, cu înființarea Companiei Indiei Răsăritene Britanice –, este gonit de Manasa Devi, o zeitate din Bengal și alte regiuni din nord-estul Indiei, prezentată în text ca fiind zeița șerpilor (cum este, de altfel, cunoscută în scrierile hinduse), dar care este, în primul rând, zeița fertilității, adică imagine a Indiei precoloniale și a lumii preindustriale, chiar a naturii înseși. O similară călătorie cu cea a negustorului de arme (Bonduki Sadagar) e întreprinsă de Dinanath, dar de data aceasta mânat de dorința de aventură și de căutare a unor înțelesuri științifice pe care să le asocieze poveștii din secolul al XVII-lea, ajungând în proximitatea profesoarei italiene Cinta, specialistă în studii culturale, și a indianului Piya, activist și cercetător în domeniul protecției mediului, Rafi și Tipu, bengalezi săraci, prinși în fluxul migrației. Povestea contemporană și realistă a căutărilor într-o lume în degringoladă, în schimbare impredictibilă, este foarte bine scrisă, solidă, articulată, consolidată pe catenele legendei locale, de care se leagă, prin valențe multiple, posibilitățile de răzbunare a zeiței tulburate: schimbări climatice ireversibile, valuri ale migrației lovindu-se din sud, dinspre Mediterana, de fortăreața intangibilă a Europei. În această structură narativă stratificată, Dinanath este în căutarea identității într-o lume globală care se îndreaptă accelerat spre dezastrul climatic și social. Amitav Ghosh scrie în paralel două istorii, a personajelor sale și a umanității în refugiu, a umanității reprimate, căutând să se ascundă în cărțile vechi și în legendele de dinainte de mânia zeiței. Urgia, potopul – în înțelesul clasic al diluviului și în cel de revărsare a valurilor migrației – sunt semnele dislocării, romanul însuși fiind unul al dislocărilor succesive și tot mai accelerate din secolele al XVII-lea și al XXI-lea. În povestea contemporană, un aer de misticism acoperă depozitul cețos de la periferia textului, acolo unde se petrec toate aspectele legate de injustiția socială, cum ar fi traficul uman ori migrația ilegală. Cititorul e ghidat de lumina descrierilor precise și concludente, atât a actualității în alunecare, cât și a întunecatului secol XVII bengalez și venețian, cu ilustrate de epocă de pe întreg parcursul călătoriei negustorului de arme.
Povestea lui Bonduki Sadagar – cel al cărui nume călătorind prin arabă, într-o fascinantă poveste lingvistică, reprezintă, de fapt, numele negustorului venețian – îl aduce pe Dinanath în Sunderbans și apoi în Veneția. Autorul, născut în Calcutta și crescut în Bangladesh, pune în dialog, prin prisma negustorilor mesageri și a legendei bengaleze, cele două lagune: Sunderbans și Veneția. Nu întâmplător, sub acest nume se ascunde o altă referință culturală importantă, venită din țara colonizatoare în anii reginei Elisabeta I, cea a lui Shakespeare, Negustorul din Veneția, care și-a construit comedia bazându-se, la rândul lui, pe mituri de pe traseul negustorului, italiene și grecești, și al cărui personaj principal, evreul Shylock, e posesorul unei importante averi și a unei frumoase biblioteci. Mai mult, textul lui Shakespeare a fost tipărit în același an în care a fost înființată Compania Indiei Răsăritene Britanice. În Insula armelor se întâlnesc în palimpsest, într-o lectură în profunzime, faptele cămătarului shakespearian, negustorului de arme bengalez și negustorului de cărți al lui Amitav Ghosh, în căutarea unei forme de supraviețuire prin cultură, prin recuperarea culturii, prin îmbunarea naturii ilustrate de furia zeiței Manasa Devi. Insula armelor are, așadar, mize profunde și propune o lectură stratificată, adâncă, fecundă și salvatoare.