Titlul textului de față nu face trimitere nici la codul Morse (în care ar corespunde literei „R“), nici la sistemul de comunicare incaș (nod sfoară nod). El este definiția anului școlar în curs, pe care am auzit-o de la un coleg, profesor de matematică, unde „punctul“ este pauza/vacanța, iar „linia“, perioada de cursuri. Cred că toți – profesori, elevi, părinți – am simțit că anul acesta școlar a fost o vacanță fragmentată de scurte perioade de școală. Cea mai lungă perioadă de cursuri ar fi fost, pentru elevii care nu sunt în ani terminali, de aproximativ 39 de zile (ultimul „modul“ – 19 apr.-16 iun. 2023). Am folosit condiționalul-optativ, fiindcă a intervenit greva profesorilor și cursurile au fost iarăși întrerupte, și am aproximat numărul de zile de școală, întrucât cele opt săptămâni din ultimul „modul“ au fost și ar fi fost întrerupte de patru zile de liber (1 mai – luni, 1 iunie – joi, 2 iunie – vineri, 5 iunie – luni), fără a mai lua în calcul realitatea (școala a reînceput miercuri, 19 aprilie, iar joi și vineri au fost zile de reacomodare; ultimele două săptămâni de școală sunt mereu tot de reacomodare, cu vacanța). Făcând toate calculele, în acest an școlar cele 36 de săptămâni de școală au însemnat, de fapt, cam 150 de zile. Din aceste 150 de zile, după cum scriam mai sus, au fost și vor fi multe altele destinate „reacomodării“, libere nelegale/neoficiale. Pot oferi chiar un exemplu concret. Într-un oraș mic din România, dar foarte mare pentru moștenirea lui culturală, festivitățile de absolvire (termenul de „premiere“ este incorect politic, presupunând riscul unei discriminări!) a elevilor de clasa a VIII-a și de clasa a XII-a nu se mai organizează de câțiva ani acolo unde elevii au învățat. Curțile școlilor, amfiteatrele școlilor sunt pustii. În schimb, când se apropie sfârșitul anului școlar, Stadionul municipal devine un furnicar, fiindcă acolo se desfășoară festivitățile de absolvire. Pe scurt, diriginții și/sau directorii școlilor oferă diplome tuturor (!) elevilor-absolvenți, în ordine alfabetică, nu în ordinea mediilor (de cele mai multe ori, mediile nici nu se mai spun), elevii sunt fotografiați alături de reprezentanții instituțiilor (primăria, școala) și fiecare festivitate se încheie cu un concert.
Anul acesta școlar, cursurile elevilor de clasa a VIII-a se încheiau, oficial, în data de 9 iunie. Potrivit actelor normative în vigoare, mediile se încheie în ultima oră de curs pentru fiecare disciplină, iar elevii corigenți trebuie evaluați și în ultimele două săptămâni de școală. Cu toate acestea, festivitățile de premiere, de fapt, de absolvire, au fost programate începând cu 29 mai! Deci, mediile elevilor ar fi trebuit încheiate cu trei săptămâni înainte de încheierea cursurilor. Elevii ar fi fost absolvenți – cu diplomă – cu două săptămâni înainte de încheierea anului școlar. Ei nu ar mai fi venit la ore decât dacă nu ar fi găsit o variantă mai… interesantă de consumat timpul. Și nici absențe nu ar fi primit. Cum ar fi putut profesorii să înregistreze absențele unor absolvenți? Toate planurile au fost amânate (dar nu anulate, din păcate) datorită grevei profesorilor. Citând, „are și greva avantajele ei“.
Consider că nu are sens să mai scriu despre obișnuințe ale sistemului (pierderea orelor, neînregistrarea absențelor ș.a.). Profesorii dedicați au puterea (de la ei putere, adică din mintea lor, din sufletul lor, din iubirea lor pentru profesie, din conștientizarea importanței profesiei lor) să evite aceste obișnuințe. De aceea, revin la ceea ce mi se pare cu adevărat o mare greutate și o mare pierdere – obligarea instituțiilor de învățământ să-și desfășoare activitățile legate indiscutabil de școală în alte locuri (situație în care profesorii nu mai au nicio putere), respectiv renunțarea școlilor la organizarea unor evenimente foarte importante pentru elevi, pentru profesori, pentru istoria locurilor.
Dacă în prezent festivitățile de absolvire a elevilor de pe stadioane sunt urmate de concerte (concertele de anul trecut au fost susținute de: Marko Glass, Bvacovia, Spike, Antonia, Dorian Popa, Alex Velea), acum mulți ani, serbările de sfârșit de an și festivitățile de premiere erau anticipate și continuate de/cu momente culturale și artistice – deloc pășuniste – care confirmau importanța școlii și a oamenilor ei.
În revista școlară „Mugurul“ a Liceului „Mihai Viteazul“ (anul XV, nr. 2, semestrul 2, anul școlar 1943-1944), se găsește și textul Serbarea de sfârșit de an a Liceului, text semnat de I.M. Din teama că s-ar putea generaliza fenomenul pe care eu l-am descris, dar și cu speranța că oameni ai școlii se vor bucura să redescopere o atmosferă de sărbătoare de odinioară, reproduc câteva fragmente din Serbarea de sfârșit de an a Liceului:
„Liceul Mihai Viteazul înscrie azi încă o pagină plină de demnitate, alături de alte multe, legate de tradiția anilor de muncă și jertfă. Această instituție, la catedrele căreia s’au perindat atâtea figuri mărețe din panteonul școalei românești, azi cu vie recunoștință închină un an de rod și de strădanie memoriei celui dintâi dascăl al ei: Profesorului Ion Roman, ctitor al așezămintelor care găzduiesc copii din plaiurile Basarabilor, din locurile Banilor olteni și de departe din «țara mare de peste pădure». În prezența domnului ministru al Culturii Naționale, corul liceului de sub harnica și priceputa conducere a profesorului Alfonso Popescu, intonează Imnul Regal și alte cântece (…). Bine realizată și foarte apreciată a fost bucata Valurile Dunării de Ivanovici. (…) Corneliu Poenaru din cl. a VIII-a B, furtunatic și cald ca o ploaie de vară, rostește poemul Rugăciune pentru neamul meu, după care orchestra liceului cântă câteva bucăți din Herberte Iordan, Simion Niculescu și o doină cu solo de acordeon, care a fost o revelație a sufletului românesc închis în cântec, în dor și’n suferință. Orchestra dirijată de d. Laslău a cules mulțumirile publicului care i-a apreciat la justa valoare strădania unui an de muncă. În sfârșit la tribună se urcă directorul liceului prof. Mihail Iacob, care după ce trece în revistă împrejurările de vieață vitregă în care se face școală azi, arată că tineretul nici acum n’a ancorat ușuratic dincolo de preocupările de ieri, ci a rămas credincios gliei sale. (…) Și azi bibliotecile sunt pline, uneori mai populate ca ieri. (…) În linii sobre și impresionante schițează figura prof. Ion Roman; munca și jertfa dascălului venit ca și Gheorghe Lazăr din îndepărtatele unghiere ale Ardealului, lupta și biruința sa, care a rămas înscrisă cu litere mari pe fiecare piatră de temelie a școlii, care azi continuă doar vechile drumuri pornite din sufletul său de apostol. D. director Mihail Iacob, plin de mulțumire, salută omagial prezența domnului ministru Ion Petrovici, pe aceea a domnului Const. Angelescu, fost ministru, pe domnul general Șachim, primarul de Negru, și alte personalități de seamă, care au ținut să-și arate dragostea lor pentru vechea școală a profesorului Ion Roman. (…) Înainte de drama lui Victor Eftimiu, jucată de elevii interni ai liceului, Mircea Săulescu – acompaniat la pian de d-șoara Mia Macaveiu, o virtuoasă pianistă – execută la vioară bucăți din Gabriel Marie, Pandre Martini și minunata romanță andaluză de Galbo Sarasate. (…) [cred că se referă la Pablo de Sarasate; programul a continuat cu discursurile invitaților, cu o altă punere în scenă și cu alte momente artistice – n.m.] Târziu în seară, cei care au urmărit programul serbării, s’au îndreptat spre casă cu o icoană a unei școli în care se muncește și în afară de litera de fiecare zi a cărții. (…).“
Trebuie să spun că serbarea de sfârșit de an prezentată mai sus a avut loc în vara anului 1944, când țara se afla în plin război, era bombardată de forțele aliate și tancurile sovietice se apropiau cu viteză de fruntariile sale.
Am dorit să aflu câte zile mergeau la școală copiii la începuturile organizării învățământului public în Principatele Române (în anii 1830) și la 30 de ani de la serbarea școlară despre care am scris mai sus (mijlocul anilor 1970). În 1831-1832, școlile care pregăteau candidații de învățători pentru școlile sătești funcționau aproximativ 170 de zile (din aprilie până în octombrie), iar școlile sătești funcționau aproximativ 120 de zile (din noiembrie până la sfârșitul lui martie). Se întâmpla astfel, deoarece în perioada muncilor agricole copiii de la sate nu mergeau la școală. Aceștia își ajutau părinții, iar dascălii lor urmau cursurile școlilor normale (de pregătire a învățătorilor). La sfârșitul fiecărui an școlar, toți elevii susțineau examene publice de promovare, la care participau autoritățile și părinții. Examenele erau urmate de serbările școlare care se desfășurau în ziua de 29 iunie. La mijlocul anilor 1970, durata cursurilor școlare era de peste 200 de zile. Începeau la 15 septembrie, în fiecare an, și se încheiau la 15 iunie, anul următor, după ultima oră de curs. Datele se modificau numai dacă zilele de început și de sfârșit cădeau duminica. Festivitățile de premiere a elevilor merituoși și serbările școlare se organizau în prima duminică după încheierea cursurilor și se desfășurau numai în incinta școlilor, în prezența directorului, a învățătorilor și a profesorilor, precum și a părinților care doreau să participe.
Dacă odinioară examenele de promovare erau publice, acum nu mai sunt agreate nici măcar lecțiile deschise la Cercurile Metodice ale profesorilor. În învățământul primar, lecțiile se înregistrează în prealabil, iar în ziua Cercului, profesorii/învățătorii urmăresc înregistrarea. La gimnaziu și la liceu, de cele mai multe ori, se organizează orice altceva (extrașcolar, extracurricular), dar nu lecții. Motivul invocat este acela că elevii ar fi foarte stresați de prezența altor profesori, a altor persoane în sala de clasă, în timpul orelor. În această situație, propun ca lecțiile pentru Cercurile Metodice să se desfășoare fără elevi, cu profesorii în rol de elevi.
Cine găsește în textul meu nostalgii diverse trebuie să știe că nu am trăit nicio zi în comunism și că nu-mi doresc să trăiesc vreo zi sub dictatură totalitar comunistă, militară ori de altă factură. Singura mea nostalgie ține de diferența prea mare între ce a fost bun și ce mai este bun.