Editor, jurnalist și istoric american contemporan, Julian Sancton (n. 1981) s-a remarcat relativ recent printr-o carte care documentează, sub forma unui consistent reportaj-narațiune, celebra aventură a vasului Belgica în Antarctica (1897-1899). The Belgica’s Journey into the Dark Antarctic Night (2021) are cel puțin un precedent de gen, analog inclusiv prin investigația aceluiași tip de aventură dramatică, cea a vasului Endurance (1914-1916), tot în Antarctica (e vorba de americanul Alfred Lansing, cu a sa Shackleton’s Incredible Voyage, 1959). Expediția belgiană, prima, s-a soldat cu moartea a doi oameni, dar cu salvarea la limită a vasului și a datelor științifice culese în prizonieratul polar; cea britanică, a doua, s-a terminat cu supraviețuirea și evadarea incredibilă a tuturor de pe calota-închisoare, dar cu scufundarea corabiei, zdrobită în malaxorul de gheață. Ambii scriitori au sintetizat exhaustiv cele două expediții de cucerire a Polului Sud, folosind și instrumente istorice (arhive textuale, colecții biologice, jurnale private, articole de presă, fotografii, mărturii), dar și literare, căci ambele cărți pot fi considerate, păstrând proporțiile, veritabile romane de aventuri. Oricum, literatura anglo-saxonă a consacrat de mult specia aceasta mixtă a scrisului-document, deopotrivă atractiv estetic și util istoricește.
Ceea ce face Julian Sancton, așadar, nu e doar să pună în narațiune multitudinea de evenimente și personaje care au compus dramatica expediție antarctică a balenierei Belgica și a celor 19 oameni de pe ea. Citind un articol despre cum experții NASA, pentru a cerceta o eventuală locuire pe Marte, s-au interesat de condițiile în care au supraviețuit primii oameni care au iernat la Polul Sud (Belgica a plecat din Anvers în august 1897 cu o misiune menită să pună pe harta lumii marina belgiană și a fost prinsă în calota Mării Bellingshausen un an de zile, între februarie 1898 și martie 1899), autorul a devenit pasionat de subiect până la obsesie. Vreme de cinci ani s-a documentat și a călătorit, la rându-i, în Antarctica, pentru a vedea cu ochii lui în ce fel de locuri a supraviețuit literalmente pe marginea morții echipajul multinațional al Belgicăi (din el făceau parte, între alții, după cum se știe, personalități care au marcat lumea științifică a secolelor XIX-XX – norvegianul Roald Amundsen, americanul Frederick Cook, românul Emil Racoviță, polonezii Henryk Arctowski și Antoni Dobrowolski). Când nu demitizează aproape complet aura glorioasă ce însoțește, de obicei, o asemenea relatare (nu că n-ar fi și gloria inclusă, avem de-a face până la urmă cu voința umană în luptă cu o natură mai mult decât ostilă), autorul revelează dedesubturile mai puțin plăcute ale eroismului celebrei aventuri antarctice. Surpriza detaliilor variate, precizia decorurilor și a portretelor, acuratețea dialogurilor și a comentariilor, palpitul întâmplărilor dispuse atent cronologic, incursiunile în istorii adiacente relevante, obiectivitatea și pluriperspectivismul povestirii, citatele inserate potrivit (din mărturiile ulterioare ale protagoniștilor) fac din cartea lui Sancton una care se citește cu sufletul la gură.
Pornită dintr-o ambiție pură, atât privată (continuarea faptelor mărețe ale ilustrei familii aristocratice de Gherlace, al cărui descendent, comandantul de marină Adrien, era obligat să le confirme), cât și națională (proaspăt ieșită de sub tot felul de dominații politice, Belgia voia un loc în cursa marilor expediții pe mări și pe oceane), expediția Belgica obținuse cu greu fonduri pentru scopurile propuse: să depășească cea mai sudică latitudine atinsă vreodată (recordul aparținea englezilor, prin James Cook și James Clark Ross), să atingă Polul Sud magnetic (niciodată atins până atunci), să prospecteze continentul de la antipozi (despre care nu se știa dacă are pământ solid sau e doar o imensă calotă de gheață) și să culeagă cât mai multe date științifice despre geologia, flora și fauna zonei. Primele neajunsuri au venit din caracterul multinațional al echipajului (mulți se disprețuiau reciproc) și din cel foarte compozit al motivațiilor celor îmbarcați. Unii erau lipsiți de abilități marinărești sau de competențele pentru care fuseseră angajați (comandantul însuși era moale ca leadership și nu știa să înoate), alții voiau doar să fugă de lume, să-și găsească ocupație sau să se încarce de eventuala reușită a expediției. Puțini dintre ei, onești în intenții și pregătiți în domeniul lor, ceruseră ei înșiși îmbarcarea și erau mândri să participe la o călătorie de o asemenea anvergură (printre ei, și Emil Racoviță, pe-atunci în vârstă de 29 de ani). Lipsa de experiență în navigare prin asemenea locuri (mările de după strâmtoarea Drake) și estimarea greșită a timpului de ajungere din cauza nenumăratelor întârzieri și opriri de pe drum au dus la o primă moarte, aceea a unui marinar smuls de valuri direct de pe punte (va mai urma un ofițer, stins de boală la bord, în lungul prizonierat din calotă). Apoi, ambiția lui de Gherlace (inițial și a celorlalți exploratori devotați) de a înainta tot mai mult înspre sud, indiferent de anotimp, a făcut ca Belgica (velier din lemn, cu trei catarge, dotat și cu un motor pe cărbune), deși rezistase bine slalomului printre iceberguri, să fie prinsă fără scăpare în calota de gheață și să petreacă astfel un an de zile în cele mai vitrege condiții de viață. Lunga noapte polară a testat toate limitele fizice și psihice ale oamenilor. Lipsa luminii (la fel ca și persistența ei într-un crepuscul fără alternativă), gerul cumplit, vânturile devastatoare, albul dominant, apariția și dispariția rapidă a crevaselor ucigașe, deriva permanentă a banchizei devenită una cu nava (insesizabilă în absența observațiilor astronomice), lipsa reperelor fixe și a soluțiilor de salvare imediată, singurătatea, frustrările de tot felul (între care și cele sexuale) au dus la depresie, certuri violente, conflicte profesionale și morale, demisii nervoase, boli generalizate (inclusiv deraieri mintale, unele nevindecate vreodată). La acestea se adaugă invazia șobolanilor, monotonia hranei în conservă, episoadele scorbutice (vindecate prin ingerarea de carne crudă de pinguin și de focă), deteriorarea hainelor groase și a explozibilului depozitat în cală, igiena precară, accidentele riscante (căderile în apă prin crăpăturile ivite subit în calotă, rămânerea pe o banchiză desprinsă, rătăcirea în pustietate), necesitatea unei înmormântări colegiale, grămezile dezolante de deșeuri adunate în straturi în jurul vasului și întărite de frig. De partea cealaltă se situează, în contrabalanță, o mulțime de plusuri: strângerea de neprețuite observații științifice (Emil Racoviță va descoperi o specie nouă de insectă), alcătuirea de colecții geologice și biologice, completarea hărților antarctice cu noi teritorii, acumularea de experiență în supraviețuirea și navigarea în zone polare (Amundsen și Cook o vor folosi din plin mai târziu, cu beneficii incalculabile pentru întreaga omenire), sentimentul de camaraderie, empatia, micile încercări hazlii de a ucide plictisul, disperarea și rutina, bucuria evadării din calotă și a întoarcerii acasă (cauzată de eforturile supraomenești de a zdrobi gheața prin calcule geometrice gen puzzle, cu dinamită și fierăstraie încropite, dar mai degrabă cauzată de mișcările naturale ale calotei, care s-a crăpat singură, la un moment dat, când pierduseră orice speranță). Obiectivul major al expediției nu a fost atins, e adevărat, dar lungul prizonierat polar a adus destule beneficii încât revenirea acasă să fie triumfală (nimeni nu mai credea că sunt vii și nu-i mai aștepta) și aproape toți participanții să devină faimoși pe tot mapamondul (de remarcat destinul ambiguu al doctorului Cook, a cărui poveste încadrează ca o ramă întreaga narațiune).
Cu senzația că citești Edgar Alan Poe, Jules Verne, Jack London sau Herman Melville, cu tot cu cele câteva fotografii reproduse după unele originale făcute acolo, pe loc, cartea lui Julian Sancton se încarcă de frumusețea unui roman despre care știi sigur că a fost adevărat. Probabil că specialiștii NASA au dreptate, prima iarnă petrecută de oameni în Antarctica seamănă cu ceea ce vor fi, vreodată, primele zile de viață pe Marte.