Ana Herța
Leila
Leila era prenumele femeii scris
pe o cruce întunecată din cimitirul central
în dreptul căreia ne-am oprit
ținându-ne strâns de mână
ca în fața unei urgii
nu avea naștere, nici moarte, doar un cuvânt
pe care noi l-am despărțit în silabe
cu grijă să nu mai greșim
ce viață să fi avut această biată scrijelire pe o bucată de metal
această urmă
din care se hrăneau odată cei vii?
ea pe cine a iubit?
Leila, Leila am șoptit
și ecoul palid și-a făcut culcuș
în zidul sugrumat de iedera care pornea din
nesfârșitul mormânt
Călăul
Cântați-vă durerile încet
ne roagă călăul cu sabia în mână
am fost și eu cândva copil
iar mama mea suferea de nenaștere
fiți blânzi cu mine, voi, muritori de o secundă
am ales să vă privesc viața din ochi
cum se scurge îngrozită de repeziciune
aș fi vrut să vă dau clipe suave
dar eu nu știu iubi și
nu-mi rămâne decât
să mor în fiecare zi împreună cu voi
reclădind-o pe mama din sânge
Nașterea
Mama:
când ai dat semne că vii au înghețat ghioceii
un vânt năprasnic sufla pe la ferestre
și pe sub ușile albe care păzeau plânsete de copii
din pătura găurită ți-am făurit un scut
să te ajute în luptele viitoare
fără să știu că nu-ți va fi de ajuns
cerul a fost în general noros,
cu precipitații izolate urmate de lapoviță
și am pierdut Teleenciclopedia de la 19:35
te iert, nu te nasc în fiecare zi
era 11 martie 1989
sâmbătă dimineața, ora 05:00,
când toate păturile lumii
au devenit Turnuri Babel
pentru femeile care plâng
Alegeri
Stimată adunare
astăzi vom vorbi despre proiecte de viitor
aveți răbdare, nu vă înghesuiți
să fiți părtași la iluzia timpului
după ce trecem în revistă cheltuielile sufletești
și întrezărim o îmbunătățire a stării de spirit
vă propun să analizăm puțin timpul de refacere
după o dragoste năprasnică
iar de ne mai rămâne vreme
vom aminti în trecere
despre florile de gutui
și cum din pieptul lui tandru au țâșnit
toate relele cunoscute pe pământ
Mov
Cămășile mov ar trebui interzise
prin legi întortocheate și nescrise
doar femeile
care știu plânge să le poarte
doar ele să își așeze sufletul între cusături
destrămate de bărbații plăsmuiți în cuvinte
doar ele să râdă, ele să ia seva și să o bea nebune
doar ele să deschidă fermoarele
prejudecăților noastre
cămășile mov ar trebui interzise,
căci, Doamne, nu mai putem face față
unui manifest de culori care lasă dâre de sânge
Balázs Imre József
S-a născut la 9 ianuarie 1976 la Odorheiu Secuiesc. Absolvent al Facultăţii de Litere, Universitatea „Babeș-Bolyai“ Cluj-Napoca (1998, Secţia maghiară-engleză). Doctor în filologie la UBB Cluj (2004). Redactor-șef al revistei „Korunk“.
(turn de pază)
(őrtorony)
turnul de pază avea vedere spre mare ţinea departe de ameninţări viaţa celor ce locuiau pe țărm
veneau pescăruși gălăgioși dar turnul rămânea neclintit
îl luminau razele tăioase ale vapoarelor dar turnul rămânea neclintit
l-a scrutat din adâncul apei și o caracatiţă și l-a apucat cu tentacule vânjoase dar turnul a rămas neclintit
scoici au stupit spre el din afundul de ape dar turnul a rămas neclintit
și împingea îndărăt pe oricine încerca să se apropie dinspre uscat voind să cunoască periculoasele ape
(a lui)
(az övé)
respiră aerul închis în ou în ouăle mari aerul ajunge secole întregi
ia naștere foarte încet precum o lună sau un mugur pe-un ram în iarnă o pană într-o podoabă capilară
a lui va fi gravitaţia și înfrângerea ei precizia migraţiei ordinea riguroasă a construcţiei arta pliscului
a lui e nuanţa cea mai intensă a negrului fineţea lui asprimea ascunsă tot ceea ce se revarsă din materia unei coji de ou spre interior spre un infinit interior
(de îndată)
(azonnali)
te uiţi spre stele vezi întunericul lumina lor nu ajunge la tine se lovește se împrăștie pe suprafaţa concavă a unei oglinzi suspendate stai în spatele oglinzii și-ţi astâmperi zâmbind setea de lumină
auzi un clipocit venind de departe și nu știi cât ar trebui să te întorci în timp până la materia clocotitoare
e ușor să uiţi clipa însă e foarte greu să iei acea unică poziţie a corpului care-i facilitează trecerea prin tine sau în care însuţi devii izvor umbră adormită în răcoarea adâncă a munţilor
(absenţă)
(távolmaradás)
nu vii pentru că oglinzile te-au abătut nu poţi veni pentru că în clipa pornirii spre mine eu mă îndepărtez cu dublul vitezei tale pentru că imaginile unei constelaţii ţes plase în calea ta și te încurci în ele
urmezi direcţia unei strune de vioară și acum te afli exact acolo unde strunele paralele se întâlnesc deoarece cineva îţi trimite semnale secrete din fereastră acum nu se poate acum te-ar pândi pericole nu vii pentru că n-ai de unde să știi dacă mai exist deoarece știi că nu exist
(muncitor)
(munkás)
vine instalatorul de apă și reface stropii de apă, trudă precisă de strungar
o echipă întreagă lucrează cu tehnici speciale de cristalizare la răcirea stropilor
la instructajul echipei de vaporizare răsună descântecele care te fac invizibil în centrul următor de instructaj
vizionarii se îmbulzesc, măsoară cu contoarele de apă ce distanţe străbat viziunile lor
(dispariţie)
(eltűnés)
coridorul se închide cu o ușă, dar dispare când mă apropii de ea și face loc priveliștii
dispare căldura din sobă, spre dimineaţă doar amintirea ei mai freamătă, mai zbârnâie în teracotă
atingeri violet în noapte, în trunchiuri se absoarbe transpiraţia curgând șiroaie pe scoarţă
degetele picioarelor se caţără în înalt, acolo de unde căderea nu mai e posibilă
Prezentare și traducere de Kocsis Francisko