Există în evanghelii o formulă care dă bătaie de cap pentru că nu știi cum s-o iei. Care este aceasta? Celui care are i se va da în continuare, iar celui care nu are i se va lua și puținul puținului… Trebuie să recunoaștem că formularea este paradoxală și până la un punct chiar revoltătoare. Adică, Doamne, cum vine asta? Tot ăluia care are îi dai, iar mie care n-am de niciunele mi le iei și pe astea? Revolta omului este absolut sinceră și în prima fază îi dăm dreptate. Dar odată cu timpul și cu o reflecție mai îndelungată asupra situației ca atare, nu mai putem fi atât de revoltați. Pe șleau spus, la ce asistăm aici? La cea mai bună dovedire a faptului că între felul cum judecă Domnul și felul cum gândește și reacționează omul este o mare diferență. Noi gândim într-o paradigmă etică și sancționăm nedreptățile. Ne calcă pe nervi tot ce este abuz și injustiție. Considerăm că, indignându-ne, suntem pe calea cea dreaptă și, deci, nu trebuie să ne abatem de la acest drum. Cum am zis, până la un punct e perfect adevărat, dar haideți să ieșim din paradigma etică, din domeniul care definește umanul, și să intrăm într-o altă patrie, aceea a metafizicii, acolo unde măsurile sunt altele și au altă semnificație.
Când Domnul dă tot celui care are și îi ia săracului până și praful de pe tobă, nu „comite“ niciun abuz și nu face nicio nedreptate. El, de fapt, distribuie două roluri sau creează două tipologii. Este vorba de aceea care reprezintă Plinul și de cealaltă care reprezintă Golul. Acestea nu au nicio legătură cu ce-i bine și ce-i rău, cu echitatea social-economică. cu împărțirea justă a avutului obștesc. Ele sunt categorii, dacă pot spune așa, ale desăvârșirii spirituale, dar atinse pe versanți diferiți. Plinul ca să se realizeze trebuie să fie în permanență umplut pentru a ajunge la acel grad de perfecțiune care să-l pună în fața Împărăției celeste. Analog, Golul, ca să se „împlinească“, trebuie tot permanent golit pentru a ajunge într-o stare echivalentă. Are loc același lucru, dar, cum am precizat, dintr-o altă perspectivă. În paradigma metafizică, Plin nu înseamnă bogat, iar Gol nu înseamnă sărac. Sunt doar două moduri diferite pentru a depăși condiția individuală limitată și a putea să cunoști Sinele divin. Domnul, așadar, nu face nicio nedreptate, fiindcă el se află, cum se știe, dincolo de bine și rău. Clar, nu ?
În prima Fericire, de multe ori citată într-un context al deriziunii, „Fericiți cei săraci cu duhul că a lor va fi împărăția cerurilor“, situația este aceeași. Cei săraci cu duhul nu sunt nici pe departe cei proști, așa cum infatuații profani vor să creadă, ci aceia care au realizat nivelul de gol cel mai înalt. Au ajuns într-un asemenea grad de golire de sine încât au devenit vas, recipient, potir în care poate să se verse Domnul însuși sub orice ipostază ar dori să și-o asume, mireasmă, adiere, licoare evanescentă. După părerea mea și care, evident, nu este a mea, descoperită prin tot felul de cărți, așa-zisa nedreptate prezentă în formula evanghelică citată anterior nici nu există. Tocmai de aceea ne și dă tot timpul bătaie de cap. Însăși expresia aceasta „a-ți bate capul“ înseamnă că te lupți cu propria limită pe care vrei s-o învingi și constați că nu e deloc ușor. Tot așa pot spune „mă dau cu capul de pereți“, superbă expresie pentru a sugera marea miză a condiției umane de-a se depăși pe sine. Așa că bogătanii de acum care hahar n-au de adevărul dumnezeiesc, dar manipulând niște fraze din Evanghelie cred că Domnul le va tot da până la moarte, ar trebui să cadă nițel pe gânduri. După cum cei parcă de-a pururi săraci ar trebui să se uite cu evlavie în propriul buzunar și să priceapă că acel gol simbolizează Golul metafizic sau Abisul mistic, dincolo de care e Fața celui care ne vede fără să se lase văzut. Desigur, omul amărât, citind demonstrația mea, ar avea prima reacție de-a-mi da cu ceva în cap. Și-l înțeleg foarte bine. Dar revolta sa necontrolată e chiar dovada faptului că ceva tot s-a mișcat în mintea lui și, după ce-i va trece furia, își va da seama că nu am avut de gând să-mi bat joc de el. După cum, la fel, bogătanul, citind aceleași rânduri, va râde cu dispreț, dar pe urmă, căzând pe gânduri, va simți că nu se mai simte tot atât de confortabil ca până atunci. Așa e cu metafizica… În domeniul etic, lucrurile sunt limpezi. Alb și negru. Dar cu o treaptă mai sus ele se complică, nu mai avem nici alb, nici negru, ci trăim într-o absorbție continuă a tuturor contrariilor…
Deseori, m-am gândit că mâinile goale plac mai mult Domnului decât acelea care duc averi. Dar abia acum îmi dau seama că golul și plinul sunt perfect echivalente și tot de la un anumit nivel în sus sunt interșanjabile. Nici golul nu mai e gol, nici plinul plin. Sau ce e cu adevărat gol e mai plin decât plinul și ce e cu adevărat plin e mai gol decât golul…