Un personaj al unei piese ori al unui roman poate părea cît se poate de real și acest fapt este meritul autorului, care asemenea unui demiurg îi insuflă viață. Este posibil ca personajul să aibă un model în realitate, dar asta nu mai interesează literatura propriu-zisă. Cititorul ia act de verosimilitatea acțiunilor și replicilor, indiferent la aspectul că a existat cu adevărat un Ion al Glanetașului sau la similitudinea dintre Ilie Moromete, pe care ajunge să-l cunoască perfect, din roman, și Tudor Călărașu, pe care nu l-a cunoscut și nu-l mai poate cunoaște.
Personajul Ion Șerbănescu, zis Tata Moșu, infractor de meserie, din ramura furturi prin efracție, este eroul unui roman de Adrian Majuru: Hoțul din Curtea Miracolelor, apărut la Editura Litera. Prefața lui Cătălin D. Constantin, ca și postfața semnată de autorul însuși, insistă destul de mult asupra realității personajului, Adrian Majuru fiind istoric și antropolog și făcînd studii asupra lumii marginalilor sociali din perioada interbelică. De fapt, autorul l-ar fi găsit pe Tata Moșu în lucrările unui medic legist, Ion Stănescu, autor al unor lucrări despre infractorii bucureșteni pe care i-a studiat în calitate oficială. „Sursa“ Ion Stănescu apare în roman ca personaj chiar în calitate de interlocutor, din partea autorităților, care determină confesiunea lui Tata Moșu.
Adrian Majuru și prefațatorul său nu se referă – poate nu o cunosc – la o tabletă a lui Geo Bogza inclusă într-o serie de „fișe de închisoare“. Ajuns la Văcărești pentru volumul Poemul invectivă, autorul Cărții Oltului i-ar fi cunoscut pe unii deținuți „celebri“, ca ucigașul Berilă și Tata Moșu. Portretul și faptele lui Tata Moșu, așa cum le descrie Geo Bogza, sînt suficient de senzaționale și diferă de versiunea lui Adrian Majuru, via Ion Stănescu.
Se pot face tot felul de supoziții, inclusiv despre sinceritatea lui Tata Moșu față de cei cărora li se confesează. Pentru cititor însă, Tata Moșu e un personaj de roman care îl introduce într-o lume a cărei existență e plauzibilă, deși faptele insolite ale lui Tata Moșu sînt la limita rocambolescului.
Desigur, Adrian Majuru duce povestea lui Tata Moșu mai departe decît ar fi putut să o cunoască medicul Ion Stănescu. Lumea interbelică se va schimba sub ochii lui Tata Moșu, va trece prin război, ocupație rusească și comunism, în cele din urmă, o va distruge. Fostul hoț va observa că întreaga societate va deveni o uriașă Curte a Miracolelor, sub presiunea noii orînduiri care o va întoarce pe dos. Ultima scenă a romanului este cea în care Tata Moșu, intră la Morgă – un edificiu care va deveni și el victimă a regimului comunist – cu speranța că l-ar putea reîntîlni pe doctorul Stănescu. În capelă va găsi însă un grup de persoane care priveghează o moartă, soția doctorului, decedată ca urmare a durerii de a-l fi pierdut pe Stănescu, arestat și dispărut în cine știe ce lagăr ori închisoare.
În versiunea lui Geo Bogza, Tata Moșu ar fi fost condamnat la 15 ani de temniță, atribuindu-se lui o crimă, pentru a masca un paricid în lumea bună. Spărgătorul intrase ce-i drept într-o casă, dar pentru a fura, și găsise victima deja moartă, prin împușcare, faptă ce nu-i stătea în caracter hoțului.
Indiferent cum s-au petrecut lucrurile, prin destinul lui Tata Moșu, Adrian Majuru face radiografia unei lumi speciale și prezintă doi versanți diferiți ai devenirii societății românești din deceniile trei, patru și cinci ale secolului XX. Întîmplător, am citit romanul hoțului în paralel cu altul, intitulat Mahalaua roșie (autor Ovidiu Mihalache), care se referă la transformarea unui cartier bucureștean, Vatra Luminoasă, în timpul regimului comunist, pe vremea conducerii lui Gheorghiu-Dej. Este cert că în această zonă există multe subiecte de exploatat și e meritul celor care izbutesc să construiască o panoramă credibilă.
În afară de documentarea temeinică, vizibilă în detalii, romanul lui Adrian Majuru are merite epice, cuprinde momente descriptive reușite și dialoguri firești. Uneori autorul înfățișează cam apăsat gîndurile personajelor, în mintea cărora pătrunde fără grijă, ca un narator omniscient oarecum defazat. Părțile pur comportiste sînt fără îndoială preferabile.
Principala realizare a romanului este personajul central însuși, creație a autorului, depășind posibilele, chiar probabilele surse reale. Un autor care „prinde“ un personaj ca Tata Moșu are succesul asigurat.