În anii tinereții mele, George Călinescu era unanim respectat pentru superbele lui cărți publicate în „vremurile bune,“ cum erau numiți pe atunci anii dinainte de 1948. Noul regim l-a ținut un timp laoparte fără să-l excludă cu totul, iar la destinderea din mijlocul anilor 1950, a fost reintegrat definitiv în elita culturală.
L-am văzut în persoană în 1953, cu ocazia lansării romanului Bietul Ioanide la Librăria Noastră de lângă Universitate. Prezentat cu entuziasm de Petru Dumitriu, George Călinescu mi s-a părut prietenos și sigur pe sine. După un timp, am avut norocul să asist la conferința lui despre Cervantes – nu-mi aduc bine aminte nici exact când, nici în ce sală (arhiplină) a ținut-o – la care a prezentat în detaliu Persiles și Sigismunda, roman mai puțin cunoscut al lui Cervantes, scris la sfârșitul vieții autorului și publicat un an după dispariția lui. Cum lui Călinescu îi plăcea să povestească subiectul operelor literare de care se ocupa, a evocat cu bucurie și uimire aventurile nemaipomenite ale eroilor acestui lung roman, care, departe de a se petrece numai în Spania, patria lui Cervantes, pornește din mările Nordului Europei, de la Ultima Thule (termen, îmi amintesc, menționat cu un zâmbet de Călinescu, într-o vreme când călătoria peste hotare era greu de imaginat), și se sfârșește cu o căsătorie catolică la Roma. Convins de importanța acestei cărți, Călinescu o prezenta ca o imensă surpriză: „Iată, părea el să spună, un Cervantes miraculos, neașteptat!“
Citisem la o vârstă fragedă, ca mulți alți copii, ediția prescurtată a lui Don Quijote, considerat atunci un roman pentru „cei mici“, precum și Robinson Crusoe de Defoe, prescurtat și el. Ideea unui roman de aventuri romantico-mistice mi se părea ciudată, dar dând peste o traducere franceză din Persiles și Sigismunda la anticariatul de lângă Cinematograful Scala, am cumpărat-o și am parcurs-o. Cum bine prevăzuse George Călinescu, m-a încântat.
Sub numele de Periandro și Auristela, pretinzând că sunt frate și soră, personajele principale, un tânăr rege și o tânără regină în două țări nordice, trec prin nenumărate aventuri în pelerinajul lor spre Roma, unde vor cere Papei să le binecuvânteze iubirea pe care, de la bun început, și-o exprimă într-un limbaj distins, exaltat. Când, de pildă, Periandro (adică Persiles) vede că Auristela (Sigismunda), luată prizonieră de un grup de barbari, nu va fi sacrificată, ci iertată, o strânge în brațe și îi spune:
„O, mult iubită jumătate a sufletului meu, o, stâlp al speranței mele, o, comoară regăsită nu știu dacă spre bine sau rău, dar cu siguranță doar spre binele meu, căci nimic rău nu poate să vină de la tine! Privește-l pe Periandro, fratele tău!“ (Partea I, capitolul 4).
Tema romanului fiind splendoarea adevăratei iubiri, mai puternică decât toate aventurile lumii guvernate de contingență, personajele o laudă neîncetat. Iată ce ne explică Mauricio, căpitan de corabie:
„Iubirea unește sceptrele regale cu bâtele ciobanului, cei de sus cu cei de jos, face cu putință ce pare cu neputință, șterge diferența dintre ranguri, și are aceeași putere ca și moartea.“ (Partea I, capitolul 23).
Iar autorul comentează, sfârșind prima parte:
„Ajuns aici, autorul părăsește prima parte a acestei frumoase istorii și trece la cea de-a doua, unde vor fi povestite întâmplări care, respectând limitele adevărului, vor trece dincolo de cele ale imaginației, dat fiind că nici cea mai dezlănțuită și mai inventivă formă ai ei cu greu ar putea concepe astfel de aventuri.“ (Partea I, sfârșitul capitolului 23).
Era oare cu putință ca acest roman să fi fost scris de autorul lui Don Quijote, neuitata parodie a poveștilor cavalerești, în care un mic nobil în vârstă, cam țicnit, crede că morile de vânt sunt uriași veniți să-l înfrunte, că hanul de pe drum e un superb castel și că o țărancă pe care a întâlnit-o odată e marea prințesă Dulcinea de Toboso, pasiunea vieții lui?
În Persiles și Sigismunda, mereu întrerupt de întâlniri neașteptate cu alți fugari care își povestesc și ei aventurile, pelerinajul celor doi protagoniști se încheie la Bazilica Sfântul Paul din Roma, unde căsătoria lor are loc imediat după ce Periandro/Persiles supraviețuiește unei încercări de asasinat, și este urmată de alte căsătorii și festivități.
Despre ce m-a ajutat să văd acest roman, rândul viitor.