Celor mai mulți cititori, Peter Ackroyd le este cunoscut mai ales pentru contribuțiile sale dedicate istoriei Angliei, în general, și Londrei, în particular, dar și pentru studiile și lucrările sale biografice, solid documentate, dedicate unor personalități literare de anvergura lui Charles Dickens, Ezra Pound, T.S. Eliot, William Shakespeare sau William Blake. Recunoașterea sa în mediile literare britanice, și nu numai, a venit la începutul anilor 1980, odată cu decernarea prestigiosului premiu literar Somerset Maugham (1983), pentru ca un an mai târziu, în anul 1984, Ackroyd să devină membru al Royal Society of Literature. Meritele sale culturale i-au fost reconfirmate în 2003, atunci când biograful, istoricul și criticul literar Peter Ackroyd devenea Comandor al Ordinului Imperiului Britanic.
El însuși londonez la origine, Peter Ackroyd și-a dedicat o parte însemnată a operei interesului constant pentru evoluția istorică, culturală și artistică a Londrei, iar acest lucru este trădat de abordarea unor teme strâns legate de destinul orașului, inclusiv în planul ficțiunii; un exemplu în acest sens poate fi considerat și primul său roman, publicat în anul 1982 și intitulat The Great Fire of London (Marele Incendiu din Londra), deși, în ciuda titlului, acesta nu se referă, de fapt, la teribilul incendiu, cu efect devastator, care a afectat Londra în anul 1666. Chiar și așa, preocuparea și fascinația sa pentru destinul orașului, pentru subteranele acestuia, pentru trecutul sumbru, nebulos sau uneori sordid al Londrei au reprezentat o constantă a efortului său, iar lucrarea de față este sugestivă în acest sens. Este de menționat, ab initio, că lucrarea, în sine, ar putea să nu fie considerată de unii drept o biografie în sensul propriu, convențional, ci mai degrabă o construcție care sfidează cronologia, una în care percepția autorului este expusă abrupt cititorului, încă din primele pagini: „Londra e un labirint, jumătate piatră, jumătate vintre. Nu poate fi imaginată în plenitudinea ei, ci experimentată doar ca un hățiș de alei și ganguri, curți interioare și artere principale, în care până și cetățeanul cu cea mai temeinică experiență în domeniu s-ar putea rătăci […] Există în oraș multe forme diferite ale timpului și ar fi o nechibzuință din partea mea să îi alterez personalitatea de dragul confecționării unei narațiuni convenționale.“ Demersul lui Peter Ackroyd este, așadar, unul vădit atipic, care explorează profunzimea experienței urbane altfel, autorul însuși descriindu-se ca un londonez împiedicat, care nu dorește decât să îi conducă pe alții de-a lungul unei călătorii neobișnuite, presărată cu momente de revelație, dar și cu șovăieli și ambiguități. Autorul nu se sfiește să fie sincer dincolo de orice limite, alegând să ilustreze înfățișarea orașului căruia îi este dedicată cartea în termeni puțini măgulitori sau chiar mai mult decât atât; așa se face că metropola londoneză este descrisă inclusiv ca un oraș care a fost mereu urât, ca o trăsătură primordială, una care ține de identitatea sa, chiar dacă explicațiile din spatele unor astfel de trăsături sunt verosimile, poate chiar larg acceptate: în fond, orașul a trecut prin nenumărate încercări, a fost vandalizat, a suferit molime (marea ciumă din 1665-1666, care a ucis în jur de 100 000 de locuitori ai Londrei, aproape un sfert din populația de atunci a orașului), incendii devastatoare (de exemplu, marele incendiu din anul 1666), demolări, reconstrucții.
Contribuțiile dedicate istoriei Londrei nu sunt nicidecum puține: de fapt, arealul lucrărilor dedicate istoriei Londrei este unul foarte extins, cu nenumărate lucrări apărute, de-a lungul ultimului secol, atât în spațiul britanic, cât și în afara lui. Este sugestiv faptul că masiva The Bibliography of Printed Works on London History, editată de Heather Creaton și apărută în anul 1994, (tot) la Londra, menționează nu mai puțin de 21 778 de publicații de sine stătătoare, începând cu periodice istorice și până la memoriale ale soldaților căzuți în luptă, de-a lungul timpului. Dar chiar și aceasta face referire doar la lucrările apărute până în anul 1994, adică până acum trei decenii, iar între timp, așa cum lesne poate fi de înțeles, au apărut multe alte lucrări dedicate istoriei Londrei. Or, o astfel de abundență bibliografică pe marginea temei este una aproape imposibil de cuprins și parcurs, într-o manieră riguroasă, iar Ackroyd este primul care admite acest fapt, conștient că niciun cercetător sau autor interesat de istoria orașului, oricât de dedicat, exaltat sau ambițios ar fi el, nu ar putea să asimileze tot materialul deja existent, pentru a porni la elaborarea altei lucrări. Chiar și așa, unele lucrări se disting prin ecoul din epocă, implicit prin numărul de exemplare vândute și circulația acestora. Între acestea, veritabile ever-green-uri pot fi considerate The Future of London’s Past (1977), The Stones of London (1923), The Soul of London (1905), London in Song (1898), The Lost Language of London (1935), London Mystery and Mythology (1952), pentru a aminti doar câteva, în mod absolut aleatoriu, din noianul de lucrări existente.
Pe un astfel de fundal, misiunea lui Ackroyd nu putea fi una facilă, întrucât era foarte dificil ca o nouă contribuție să aducă ceva cu totul nou, iar autorul și-a asumat o sarcină mai degrabă alimentată de entuziasm, dublată de curiozitate, rigoare și o vădită doză de neconvențional. De altfel, neconvenționalul este trăsătura definitorie a întregii lucrări a lui Ackroyd, una elaborată prin strângerea laolaltă a numeroase micro-istorii, fațete sau repere ale unor epoci istorice, care au marcat cursul existenței orașului de pe Tamisa.
În lucrarea lui Ackroyd își fac astfel loc crâmpeie din tumultuoasa istorie a Londrei, închegate abil, într-o manieră nu atât academică, cât mai degrabă deschisă unui public larg, interesat de trecutul metropolei. Cititorul este purtat prin tenebrele Londrei medievale, îndemnat să își reconstituie, cu ochii minții, scene cotidiene din orașul în care elitele, dar și comunitățile marginale, variatele segmente sociale, au fost deopotrivă lovite de molimă și moarte, în care tumultul vieții comerciale a fost zdruncinat de epidemii și de o lungă serie de incendii (puțini știu că, pe lângă marele incendiu din 1666, cu efecte catastrofale asupra orașului, au existat multe altele, care au distrus o mare parte din oraș – Londra s-a confruntat cu puternice incendii și în anii 764, 798, 852, 893, 961, 982, 1077, 1087, 1093, 1132, 1136, 1293, 1212, 1220 și 1227, pentru ca mai apoi, într-o perioadă de doar nouă ani, între 1833 și 1841, să se înregistreze aproape cinci mii de incendii în oraș, adică o medie de 556 pe an sau aproximativ trei la fiecare două zile; vezi pp. 209-210). Lucrarea lui Ackroyd include și incursiuni în lumea sordidă a închisorilor londoneze din secolele XIV-XVI, precum celebra Newgate Prison, cu universul lor marcat de tortură, duhoare, obidire și lipsă de speranță. De altfel, o întreagă secțiune din volum este dedicată celor săraci, cerșetorilor, marginalizaților, iar aceasta este intitulată sugestiv Paria Londrei.
Într-o astfel de călătorie în trecutul sinuos al metropolei, nu puteau lipsi referiri la episoade care au suscitat interes și continuă să fascineze și azi, începând cu cele privind crimele comise de Jack Spintecătorul și continuând cu atracția aproape constantă a londonezilor pentru consumul de băuturi spirtoase, de la gin la absint (de unde pleiada de termeni și sintagme care îi descriu pe cei alunecați în această patimă – fie că este vorba de betegiți, trotilați, degustaci și șprițari, pentru a le aminti doar pe cele mai blânde dintre ele, generos atribuite „băutorilor fără căpătâi“ din Spitalfields, Stepney, Camden, Waterloo și Islington.
Ultimele secțiuni din lucrare se referă la încercările teribile la care a fost supusă metropola londoneză în anii celei de-a doua conflagrații mondiale, culminând cu misiunile-fulger ale bombardierelor aviației germane asupra orașului, care au provocat, în primele treizeci de zile ale raidurilor, peste 6.000 de decese în rândul londonezilor și mult mai mulți răniți, dar și o raliere fără precedent a populației la efortul colectiv de război, dublată de o încredere nezdruncinată în victoria asupra Germaniei.
Volumul lui Peter Ackroyd se constituie într-o contribuție remarcabilă, care poartă cititorul într-o călătorie profundă, atipică, deopotrivă spectaculoasă și captivantă.