Reproduc un text semnalat de Alexandra Florina Mănescu la rubrica Didactica, din numărul precedent al R.l., datorat unui învățător, Gh. Rădășeanu, din Baia-Suceava, publicat în revista „Vremea Nouă“, anul VI, 6-7 febr.- mart., 1916, intitulat Întreținerea școalelor primare. Rețineți anul: 1916. Orice comentariu este de prisos. (N.M.)
„[…] Par’că cei de sus nu văd ei că nu se poate să ai servitor [îngrijitor – n.m.] cu 10 lei pe lună? Par’că ei nu știu că cu 20 de lei nu se poate întreține o școală? Par’că ei nu știu că 70 lei nu ajung pentru luminat și încălzit? Par’că nu știu că 2,50 lei pentru cheltuieli de cancelarie e o sumă ridiculă? Și par’că nu știu că învățătorului nu-i ajunge 100 de lei pe lună ca la un pădurar boeresc? Le știu toate, domnilor colegi. Le prea știu. Dece nu îndreaptă aceste lucruri dacă le știu: «e dragostea cea mare ce-o au toți cârmuitorii țărei din ori care partid pentru școală, pentru luminarea țărănimei». Așa vreau ei țara: fără școli prin sate, fără fântâni, fără mobilier didactic, fără lemne pentru încălzit, fără servitor, fără învățător și chiar fără copii în școală. Căci altfel ce-ar însemna sumele acestea de râs de 10, 20, 70, 100 lei pe lună învățătorului, date cu atâta sgârcenie pentru școală și cu o lege: «dacă o vrea copilul a veni, dacă nu, dă tată-său 15 lei amendă și te și înjură». […] Revizori oameni politici nu că se pricep, inspectori tot așa, de gâtuit și de spânzurat îi ai pe dânșii pe la alegeri și te întreabă ce idei politice ai și de ce crezi așa și nu altfel. Da’ să te întrebe vr’unul dacă ți s’a văruit școala, dacă ai lemne, poți avea servitor cu 30 de bani pe zi, ferească Dumnezeu! Să faci raport? Doar de n-ai de lucru. Cine-i vinovat acum pentru că merg lucrurile așa rău și avem atâți neștiutori de carte? Cine? Învățătorul, D-le. El nu-și face datoria. Ia 100 lei pe lună degeaba. Nu pune servitor […]. Nu încălzește clasa suficient […]. Nu face gospodărie model, căci în loc să cumpere vacă din cei 100 de lei pe lună ce primește el, s’apucă și-i mănâncă, ba cică n’are cu ce da copiii pe la școli și îl mai văd și jerpelit cu toate că primește 100 de lei pe lună. Școala în țara noastră e o vorbă de mântuială. Tu învățător, ești plătit ca primul vizitiu dela o curte boerească. Și dacă țara e așa și nu se ridică, tu ești vinovat. Și lucrurile vor merge așa cât timp vom fi și noi așa. De unde ne vom aduna în congrese învățătorești, nu politice și de sfadă și vom cere să fim plătiți cu cel puțin 250 lei lunar, și le vom spune să nu ne mai scoată ochii că suntem apostoli ai neamului și că 100 de lei să ne ajungă, iar ei să se îndoape cu sute și mii pe lună și când se știe că aceștia îs bani publici și pentru muncă avem și noi dreptul ca ei la plată mai omenească. Și cred că n’a oprit Dumnezeu pe nimeni de a fi apostol al neamului și atunci n’au decât să tae din sute și să facă școli și alte lucruri folositoare țărei. […] S’or mânia că cerem mai mult și poate or avea or nu dreptate dar noi avem drept să ne mâniem întâiu de cât primesc ei și cum suntem plătiți noi și cum ne sunt întreținute școalele.“