Pe fel de fel de surse, mai mult sau mai puțin oficiale, ni se transmite că Inteligența Artificială reprezintă un pericol uriaș pentru umanitate. Pericolul acesta a devenit deja, prin insistența cu care mass-media repetă lozincile, un fapt banal. În ce mă privește, eu am întotdeauna dubii atunci când mass-media sau rețelele de socializare își focusează reflectoarele asupra unui subiect, prezentându-l, de obicei, ambalat în așa fel, încât credibilitatea lui nu poate fi pusă la îndoială. Pentru mine, când se ajunge într-un astfel de punct, e limpede că avem de-a face cu o manipulare grosolană, făcută însă cu mijloace cât se poate de civilizate. În fine, așa sunt eu, ceva mai sceptic. Mă călăuzesc după intuiție și după instinctul de autoapărare, încercând să aduc la lumina rampei și ipotezele contrarii. Cu alte cuvinte, caut adevărul chiar și acolo unde acesta nu ar avea cum să se ascundă. Îi invidiez însă pe cei ce se lasă ușor manipulați. Ei nu-și fac prea multe scrupule, nu au prea mari probleme existențiale, își trăiesc viața liniștiți.
Acum, legat de Inteligența Artificială: se spune că omul nu va putea face față provocării și concurenței ChatGPT-ului. Specialiștii ne atrag atenția asupra pericolelor multiple care pândesc la fiecare pas umanitatea. Se trag semnale de alarmă în mass-media, în spațiul academic, politic și strict umanitar. Unele pericole semnalate par a fi reale. Altele – închipuite. Unul din acestea – de proporții planetare – ar fi faptul că Inteligența Artificială ar putea manipula și frauda alegerile prezidențiale din Statele Unite, și nu numai din Statele Unite, ci și din alte state democratice, printre care se numără, bineînțeles, și România.
O, Doamne, cum se poate întâmpla asta, cum putem lăsa Inteligența Artificială să ne măsluiască alegerile?!
Nu, asta nu se poate.
De ce?
Pentru simplul fapt că le măsluim noi. Și de mult timp.
Nu știu cât s-au măsluit alegerile în SUA, dar în România se măsluiesc de pe vremea lui Caragiale. S-au măsluit și în comunism, s-au măsluit și în vremea lui Iliescu, și în vremea lui Băsescu, și în vremea lui Iohannis. Spre deosebire de perioada când alegerile se măsluiau de la sine, fără niciun efort, în perioada democratică măsluirea cere o minuțioasă pregătire și mult efort.
Azi, în democrația noastră originală, totul a devenit atât de previzibil, încât aproape nici nu mai avem de ce să mergem la vot. Cu sau fără noi, rezultatele vor fi aceleași.
Poate că Inteligența Artificială va avea suficient discernământ să acționeze în așa fel încât să țină cont atât de calitățile candidaților (la Parlament, la Consiliile locale, la Președinție etc.), cât și de așteptările populației. Nu cred că Inteligența Artificială nu va ține cont de aceste lucruri. Ea trebuie să câștige încrederea masei electorale. Prin urmare, va lucra cu multă atenție. Bazându-se pe prelucrarea datelor statistice la nivel național, va acționa în așa fel încât să acopere un spectru larg din cerințele pieței.
Inteligența Artificială, prin acțiunile ei, poate elimina corupția, mișmașurile, deciziile aberante luate pe muchie de cuțit. Va putea asana, în mare măsură, dacă vom ține cont de ea, atât viața noastră socială, cât și cea politică.
Și faptul acesta reprezintă un risc, dar nu pentru marea masă a cetățenilor, ci pentru politicieni și pentru o parte din oamenii de afaceri arondați la resursele statului. Nu, semnele nu sunt bune pentru decidenți!
Plecând de aici, guvernele lumii s-au sesizat de la sine și au început să constituie tot felul de comitete și comiții care să țină sub control Inteligența Artificială. Căci aceasta, luând decizii mult mai corecte decât clasa politică, ar putea-o suplini. Credeți, de pildă, că resursele unei țări ar fi jefuite în halul în care sunt jefuite acum în România, dacă în locul politicienilor noștri atât de incompetenți și de obedienți, ar lua deciziile Inteligența Artificială, comunicând cu o altă Inteligență? Sau s-ar fabrica tot atâtea arme?
Inteligența Artificială ar putea scurta ziua de lucru a salariaților, lucrând și în beneficiul lor, nu numai al patronatului, în așa fel încât în procesul muncii să lucreze cât mai mulți oameni, dar după un program mai scurt, care să elimine șomajul.
Dar și aici apare o problemă. Care dintre întreprinzători va fi de acord să scurteze ziua de lucru și să angajeze cât mai mulți oameni, odată ce întreprinzătorii sunt obișnuiți să stoarcă omul până la ultima sudoare?
Se va opune IA unei astfel de exploatări?
Pe cine va proteja, pe cei bogați sau marea masă?
Deocamdată, IA posedă rațiune, dar nu și conștiință.
„Prin stăpânirea limbajului – spune Yuval Harrari –, IA ar putea chiar să formeze relații intime cu oamenii și să se folosească de puterea intimității pentru a ne schimba opiniile și viziunea asupra lumii.“ Îmi pare rău că trebuie să-l contrazic pe Harrari: dar odată ce AI nu este înzestrată cu sensibilitate și nu posedă conștiință, de ce ar depune efort să le schimbe oamenilor opiniile și viziunea asupra lumii? Prin urmare, acum, pericolul e mai mic decât cel ce se arată într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, când IA va poseda atât sensibilitate, cât și conștiință. Abia atunci pericolul va fi unul mult mai mare. Căci având emoții, conștiință, IA va avea ambiții și instincte, abia atunci poate apărea ambiția ei de a schimba și stăpâni lumea.
Cert este că suntem în pragul unor provocări fără precedent pentru omenire.
Vorbind despre provocări, același celebru Harrari afirma că în curând omenirea va fi pusă în situația de a accepta faptul că nu doar materia biologică este un suport pentru viață, ci și materia organică, și că va trebui să acceptăm și faptul că și materia anorganică poate deveni suport pentru o altă formă de viață și de conștiință. Tot Harrari, care e ateu convins, avansa ideea că IA va avea propriile sale legi și propria sa religie, pe care s-ar putea, având conștiință, să ne-o impună și nouă.
De aici și până la următoarea idee ce plutește în aerul epocii noastre din ce în ce mai debusolate nu e decât un pas. Mulți o mestecă în gând, dar nu au curajul s-o expună public. Ea sună în felul următor: întreaga civilizație umană e un experiment, iar omul nu e altceva decât un produs al unei Inteligențe Artificiale, care, iată, călăuzit de instinctele sale, dar supravegheat din umbră de IA, a ajuns în stadiul, desigur, încă incipient de a crea sau recrea o formă similară de inteligență care l-a propulsat în lume. E inutil să mai spun că există riscul ca această inteligență să-l distrugă din simplul motiv că s-a închis cercul: cel creat a ajuns în stadiul de a-l crea pe creator.
Ce eroare!
*
În orbirea ei, rațiunea noastră îi reproșează lui Dumnezeu lipsa de substanță. Îi mai reproșează și faptul că rămâne surd și orb la strigătele de disperare ale omului. Ei bine, dar cum ați dori să fie Dumnezeu, să fie material? El e material, fiindcă se găsește în fiecare părticică de energie și materie. Trebuie să-l simțim însă cu sufletul, cu partea noastră sensibilă și imaterială. Dacă bunul Dumnezeu li s-ar arăta la față oamenilor de fiecare dată când aceștia îl invocă, atunci Dumnezeu n-ar mai avea nicio clipă odihnă, iar imaginea lui s-ar banaliza într-atât, încât prezența sa ar deveni sâcâitoare.
Dumnezeu însă, spre fericirea noastră, trăiește într-o altă dimensiune, inaccesibilă ființei umane. El e numai duh și spirit. Deși materia nu îi e întru totul străină, ci doar îndepărtată. El o însuflețește și-i conferă existență, uneori chiar și spiritualitate, dar nu poate face să dispară, ci doar să treacă dintr-o formă în alta, pendulându-se în hău la nesfârșit.
Gândiți-vă, câți oameni sunt pe lume? 7, 8 miliarde? Dar câte fire de iarbă?
Dacă i s-ar arăta la față unuia, atunci ar trebui să apară în fața tuturor.
Căci Dumnezeu e al tuturor.
Poate chiar mai mult al firelor de iarbă și al frunzelor ce foșnesc uneori atât de tainic în apus atunci când adie vântul, decât al oamenilor, care nici în momentele de taină, când li se dezvăluie o parte din misterul lumii, nu știu să asculte glasul tăcerii ce-i apropie de Dumnezeu.
*
Trăim însă într-un timp în care Dumnezeu se retrage discret din lume. De fapt, el s-a retras de mult, începând cu secolul luminilor, fiind înlocuit de rațiune, apoi în timpul Revoluției Franceze, când a fost suplinit de ghilotină. S-a retras și în timpul Marii Revoluții din Octombrie, care a lăsat în urma sa sânge și prăpăd. Dar au mai rămas risipite în lume mici scântei din suflul cel dintâi, care luminează și încălzesc sufletele aflate în restriște. Acum și ele, strângându-se laolaltă, încearcă să-și găsească drum spre o altă lume. În locul lui Dumnezeu, domnesc azi rațiunea și corectitudinea socială. Da, rațiunea care nu ne-a ferit de dictaturi, și de aberații, și de războaie mondiale, care au omorât atâta omenire. Aceeași rațiune ne îndeamnă astăzi să ne înarmăm, în numele păcii și, desigur, și al rațiunii, până-n dinți.
*
Pe măsură ce descoperirile din fascinantul domeniu al geneticii ne împing spre pragul nemuririi – și când spun asta, am în vedere faptul că, zilele acestea, un grup de cercetători a anunțat că s-a ajuns în stadiul în care procesul îmbătrânirii celulelor corpului uman, și, probabil nu numai uman, cu alte cuvinte ceasul biologic nu numai că poate fi ameliorat, dar și determinat să se rotească invers, printr-un balans perpetuu, de la naștere la copilărie, adolescență, tinerețe, maturitate, senectute și înapoi, un alt impuls ne împinge spre extincție – și aici am în vedere procesul de înarmare fără precedent, inclusiv amenințarea nucleară, având ca scop declarat de marile puteri ale lumii pacea – a oricărei forme de viață pe pământ.
Trăim într-un paradox, suntem prinși în mijlocul nodului gordian. Cine va avea curajul să-l taie în două, separând iminentul bine de iminentul rău?