(Emanoil Bucuța,Maica Domnului de la mare, 1930)
Emanoil Bucuța este autorul romanului Maica Domnului de la mare (1930), care, printr-o combinație de inventivitate epică și melodramă, i-ar putea interesa pe iubitorii de seriale tv sud-americane de azi. Pasiunile amoroase care animă personajele din acest roman sunt explozive și periculoase. Se pot termina tragic.
Începutul romanului este inofensiv. Pe la jumătatea lunii august a anului 1920, la Balcic, surorile Bălașa și Smaranda Filipescu organizează o serbare pentru care pun în scenă o piesă cu caracter religios, cuprinzând scene din viața Maicii Domnului. Rolul principal este interpretat de Smaranda care își ia numele „Maica Domnului de la mare“. Ea are douăzeci și ceva de ani și este mai mică decât sora ei Bălașa cu trei ani. Bălașa interpretează rolul Mariei Magdalena, iar tânărul Sabin Opreanu, prietenul lor din copilărie, îl întruchipează pe Iosif.
Înainte de începerea serbării, surorile Filipescu o lasă pe mama lor, Tinca, pe mal și fac o plimbare cu barca, însoțite de cel mai bogat om din Balcic, grecul Alexandru Lascaride. El e îndrăgostit de Smaranda, dar nu îndrăznește să o ceară de nevastă, având în vedere originea aristocratică a fetelor și faptul că și-au făcut educația în Apus. Bălașa a studiat în Anglia, iar Smaranda la un institut de călugărițe din Belgia.
Prietenul lor, Sabin, iubește o tânără și frumoasă bulgăroaică, Zorca, de doar optsprezece ani. Întreaga familie a fetei, însă, fiind foarte bogată, se împotrivește, în special tatăl, Penciu Radov, acestei relații. El îi pune pe soția sa Slavca (Slauca) și pe băiatul lui Radco s-o păzească pe Zorca, fiindu-i teamă că averea bulgărească va trece în proprietatea unui român. Tinerii însă se iubesc și plănuiesc să fugă împreună, fără să se gândească la avere.
La serbare au fost invitați de Bălașa mulți dintre locuitorii orășelului, dar vin și numeroși turiști – studenți și artiști aflați pe litoral. Sunt îmbrăcați în costume de epocă, având statut și de spectatori, și de interpreți.
Seara, Smaranda primește de la Lascaride o scrisoare și un cec în valoare de 100.000 de leva. El o anunță că în noaptea aceea o așteaptă o barcă la mal, care o va duce la Varna. De acolo va putea să încaseze banii, iar apoi va trebui să-l aștepte la mânăstirea Sfântul Constantin, unde după trei zile va veni și el. Această neobișnuită și brutală cerere în căsătorie o intrigă pe fată. Ea îi dă scrisoarea și surorii ei să o citească, iar aceasta, la rândul ei, se indignează. În timp ce barca o așteaptă pe Smaranda, iar Lascaride participă la serbare, Bălașa îl apostrofează spunându-i că, dacă i-ar fi adresat ei o asemenea scrisoare, l-ar fi pălmuit. Totuși, grecul crede că-i va reuși planul, pentru că Smaranda încă nu i-a dat un răspuns.
La serbare participă și Zorca împreună cu întreaga familie, iar Smaranda, care stă pe gânduri în legătură cu propunerea grecului îndrăgostit de ea, îi îndeamnă pe Sabin Opreanu și Zorca Radova să plece ei spre Varna. Cum Zorca are aceeași talie cu Smaranda, îmbracă o pelerină a acesteia. Sabin o așteaptă în barcă și pleacă amândoi neobservați, sub ochii părinților, care cred că pleacă Smaranda.
După terminarea serbării, Smaranda urcă pe o stâncă și se aruncă în mare. Lascaride sare imediat în apă cu un felinar, ca să o salveze, dar nu numai că nu o găsește, ci se îneacă și el, dispărând în valuri. Toți cei aflați de față rămân muți de uimire, ca și cititorii, de altfel, care nu înțeleg logica acestui final.