Cormac McCarthy, unul dintre marii scriitori americani contemporani, a murit în casa sa din Santa Fe (statul New Mexico), la mijlocul lunii iunie a acestui an, „din cauze naturale“, după cum a anunțat editorul său.
Debut și succes
Charles Joseph McCarthy – acesta este numele său complet, de botez, dar Cormac McCarthy este numele sub care este cunoscut, în întreaga lume, inclusiv în România, unul dintre marii scriitori americani, autorul a douăsprezece romane, două piese de teatru, cinci scenarii și trei povestiri scurte. McCarthy s-a născut în Providence, Rhode Island, dar a crescut, mai ales, în zona Tennessee. În 1951, s-a înscris la Universitatea din Tennessee; nu a terminat cursurile de la această universitate, fiindcă s-a înrolat în scurt timp în Forțele Aeriene ale SUA. A debutat, în roman, în 1965 – cu The Orchard Keeper. La 11 ani distanță de această carte, publică un al doilea roman, urmare a călătoriilor făcute în Europa, după primirea mai multor burse literare. Nici acesta, la fel cum nici următoarele două romane – în general bine primite în presa culturală de specialitate – nu îi asigură însă o notorietate la nivel mare. Aceasta avea să survină în anul 1985 – an de cotitură și pentru creația, și pentru percepția publică a lui Cormac McCarthy –, atunci când publică romanul Blood Meridian – Meridianul sângelui – această carte e tradusă și în limba română. Harold Bloom scrie despre această carte – pe care unii critici nu s-au sfiit să o numească și „Marele Roman American“ – că „niciun alt scriitor american în viață, nici măcar Pynchon, nu ne-a mai oferit o carte atât de puternică și memorabilă“. Despre aceeași carte, în „New Republic“ se notează: „În Meridianul sângelui, Cormac McCarthy este un povestitor extraordinar, un creator de dialoguri fără cusur, un adevărat urmaș literar al lui Faulkner. Pentru el, ca pentru nimeni altul, comedia neagră face casă bună cu tragedia.“ E, de altfel, romanul în care se vede – primul dintre ele, în mod plenar – marca înregistrată Cormac McCarthy: westernul cu valențe horror, povestea care pleacă de la o anumită configurație a realității și care, repede, este ridicată la un nivel superior de un imaginar în care pulsează o violență stranie, cu multă cruzime și mult grotesc puse în joc de un scriitor care avea să decline, în deceniile ce vor urma, un mod – deopotrivă atipic și seducător pentru numeroși cititori – de a scrie literatură.
În sus
La 7 ani după Meridianul sângelui, în 1992, Cormac McCarthy publică un nou roman – al cărui succes e și mai mai mare decât precedentul: este vorba despre All the Pretty Horses (în limba română e tradus sub titlul Căluții mei, căluți frumoși). O carte despre care presa de specialitate a notat, între altele: „McCarthy și-a copiat maestrul doar în spirit. El este unicul romancier american care a avut curajul să ia în serios opera lui Faulkner; și-a scris-o apoi pe a lui, reușind performanța unei proze originale.“ De asemenea, despre aceeași carte s-a spus/scris și că e „un adevărat miracol al literaturii. Niciun romancier de la Melville încoace n-a scris o carte mai detaliată a peisajului american“.
Căluții mei, căluți frumoși – roman pentru care autorul său a primit două premii foarte mari în Statele Unite: „National Book Award“ și „National Book Critics Circle Award“ – marca, totodată, debutul unei trilogii care avea să atingă, cu fiecare dintre piesele sale, faimă mondială: Trilogia Frontierei. În 1994, Cormac McCarthy scoate The Crossing (Marea trecere), al doilea roman al trilogiei menționate. „The Observer“ scrie despre această carte (pe care o pune în firească legătură cu anterioara): „Pentru cititorii care cad sub vraja romanelor lui McCarthy, pasajele sale sonore sunt ca o furtună – întunecate, cu nori grei, amenințători. Ceea ce îl face să fie un scriitor redutabil este autoritatea tonului pe care o capătă cele mai reușite fragmente din Caluții mei, caluți frumoși și Marea trecere; McCarthy nu se complace în jocul ironiilor, al artificiilor stilistice sau al tiradelor autoreferențiale, ci răspunde acelei chemări de modă veche a scriitorului ca martor al adevărului.“ Odată cu Orașe din câmpie (1998), Cormac McCarthy încheie Trilogia Frontierei. Una dintre (foarte numeroasele) aprecieri critice flatante despre acest roman e următoarea: „Pentru forța sa evocativă și stilul prozei sale, pentru tristețea sfâșietoare și frumusețea aspră, Orașe din câmpie este o carte care trebuie citită pe îndelete, savurată. Romanul lui McCarthy reprezintă finalul autentic al unei capodopere din literatura americană.“ („Time Out“) Toate cele trei romane ale acestei trilogii sunt publicate și în limba română, la Editura Polirom.
Cartea și filmul
În 2005 și 2006, Cormac McCarthy publică – fapt mai puțin obișnuit pentru un scriitor care lasă mai mult timp să treacă între două cărți consecutive – două romane. Pentru cartea publicată în 2006 – The Road (Drumul, ediție românească la Humanitas Fiction) – autorul american va fi răsplătit, pe lângă un imens succes de public, și cu Premiul Pulitzer pentru ficțiune în 2007 și Premiul Memorial James Tait Black pentru ficțiune, acordat în același an. Succesul cărții imediat anterioare – cea publicată în 2005, No Country for Old Men (Nu există țară pentru bătrâni, de asemenea Polirom – editura la care au apărut cele mai multe dintre cărțile lui McCarthy în românește) – este unul și mai mare. De fapt, pentru scriitorul american, această carte înregistrează și cel mai mare succes dintre toate cele care îi poartă semnătură, pentru că, în 2007, sub bagheta regizorală a fraților Joel şi Ethan Coen – și cu o distribuție strălucitoare, care îi are cap de afiș pe Tommy Lee Jones, Javier Bardem şi Josh Brolin în rolurile principale, filmul cu același nume care ecranizează cartea a obţinut patru premii Oscar, inclusiv pe acela pentru „Cel mai bun film“.
Nu este, de altfel, singura carte care trece în film dintre cele publicate de Cormac McCarthy. Filmele All the Pretty Horses, The Road și Child of God au fost, de asemenea, adaptate după operele sale cu același nume; de asemenea, Outer Dark a fost transformat într-un scurtmetraj de 15 minute. McCarthy a avut o piesă de teatru adaptată într-un film în 2011, The Sunset Limited. Cormac McCarthy a fost ales și membru al Societății Americane de Filozofie în 2012. Ultimele sale romane, The Passenger și Stella Maris, au fost publicate pe 25 octombrie 2022, respectiv 6 decembrie 2022; e probabil ca, nu peste mult timp, să le avem și în traducere în limba română.
O viziune
Există o cvasi-unanimitate cu privire la faptul că viziunea lui Cormac McCarthy despre condiția umană este una mai degrabă întunecată. În 1992, scriitorul american a acordat un interviu publicației „New York Times Magazine“ (unul dintre rarele sale interviuri, căci – programatic – McCarthy nu dorea să fie un răsfățat al mass-media, în acest fel) în care a spus, între altele: „cred că ideea că specia umană se poate îmbunătăţi cumva, astfel încât toată lumea să poată trăi în armonie, este într-adevăr o idee periculoasă.“ Viziunea sa tranșantă – despre viață și despre literatură – e subliniată și cu ocazia unei alte confesiuni în dialog pe care a făcut-o, în 2007, revistei culturale „Rolling Stones“; McCarthy a spus atunci că, „dacă literatura nu vorbește despre viață și moarte, nu prezintă niciun interes“.
Despre scrisul său a declarat, în mai multe rânduri, că nu poate explica foarte exact modul în care acesta survine: „Este ca în jazz. Creezi în timp ce cânți și poate că doar cei care o pot face, cei chemați, o pot înțelege.“ Pe de altă parte, menționează McCarthy încă de la începutul carierei sale scriitoricești, pentru a scrie, e nevoie de multă lectură. În 1969, dând un sfat tinerilor aspiranți la condiția de scriitor, a afirmat: „Trebuie să știți ce s-a făcut înainte. Și trebuie să înțelegeți.“ La moartea lui Cormac McCarthy, nu mai puțin faimosul Stephen King a spus că s-a stins din viață „poate cel mai mare romancier american al timpurilor noastre“. (Reporter)