A devenit aproape generală accentuarea greșită a unor cuvinte în limba vorbită. Un exemplu este pronunția prevèdere în loc de prevedère. De fiecare dată când o aud, mă gândesc cum ar fi să pronunțăm titlul cunoscutei poezii a lui Eminescu Revèdere. Sau să ne luăm rămas bun cu la revèdere. Dar nu despre accentul lingvistic vreau să vorbesc, ci despre acela pe care l-aș numi logic. Am scris data trecută despre folosirea drogurilor de către tineri, care este una dintre cauzele violenței în școli. Alarma este pe toate televiziunile. În legătură cu ambele fenomene, drogurile și violența, întrebarea este cum putem să le stopăm sau măcar să le diminuăm și prin ce mijloace de supraveghere sau de coerciție. Accent greșit: care face din elev principalul responsabil. Accentul corect trebuie pus pe sistemul de educație și pe mediul familial. O inițiativă recentă a Inspectoratului de Poliție din Capitală, de a prezenta în fața elevilor consecințele recurgerii la droguri, e un semn bun pentru mutarea accentului de pe copii pe școală și pe părinți. Dar e greu să repeți exercițiul în toate școlile din țară. Mai utilă ar fi difuzarea unor filme sau prezentarea unor casete video care să arate grozăvia consecințelor fenomenelor cu pricina. Nu însă tamtamul de tipul celui făcut de televiziuni prin razii și percheziții prilejuite de megaconcertele live de pe litoral sau din marile orașe, când tineri dealeri și consumatori au fost săltați, dezbrăcați și amendați. Nu cu astfel de spectacole vom eradica fenomene ca drogurile sau violența.
Un similar accent greșit a fost pus și cu ocazia amenințării cu greva generală a profesorilor. Unii purtători de vorbe au fost de acord cu greva, alții, nu. Dar prea puțini au pus accentul unde trebuie și, printre ei, ca dirijori ai protestelor, sindicaliștii. Sigur, nivelul scăzut al salariilor, invocat unanim, reprezintă o mare problemă. Dar nu singura. Ca de obicei, prin atribuția lor de bază, sindicatele nu numai o scot în față, dar le uită cu desăvârșire pe toate celelalte probleme pe care le are școala românească, cum ar fi: starea clădirilor, multe, lipsite de autorizațiile cuvenite pentru funcționare, closetele în curte din cauza lipsei de apă curentă, lipsa electricității, și nu doar în localități de pe coclaurii Apusenilor, dar și la Corbeanca, lângă Capitală, absența cabinetelor medicale, a bibliotecilor, a laboratoarelor și a sălilor de sport, și pe alt plan, degradarea procesului de învățământ, pe care măsurile de reformă în curs de a fi adoptate de către Parlament o vor accelera, programele „descărcate“ și orientate de corectitudinea politică, „modularea“ calendarului școlar, prăbușirea autorității și prestigiului dascălilor.
Mai nimic din toate acestea nu pare să-i intereseze pe sindicaliștii din învățământ care cer blocarea anului școlar dacă nu cresc salariile. Cu alte cuvinte, dând dovadă de același populism, ca și acela al politicienilor. Și, ca și politicienii, inversând cauzele și efectele: salariile mizere nu sunt decât efectul proastei funcționări a școlii românești și al concepției pedagogice eronate, eventuala majorare a salariilor nefiind o soluție pe termen lung și nici măcar una posibilă fără rezolvarea cauzei. Accentul trebuie pus pe cauze, nu pe efecte. Iar cauzele principale sunt, în fond, două: subfinanțarea cronică a școlii și concepția greșită pe care sistemul este bazat. Dacă despre subfinanțare se vorbește, despre concepție, mai rar, în orice caz, numai de către profesori, nu și de către sindicaliștii care-i cheamă acum pe aceștia la blocarea anului școlar.
P.S. Am întrebat-o pe coordonatoarea unei Gramatici pentru gimnaziu și a unui Dicționar lingvistic, ambele publicate sub egida Academiei Române, de ce termeni conscrați precum morfologie sau sintaxă apar în Dicționar, foarte clar definiți, nu și în Gramatică (unde sunt înlocuiți cu părți de vorbire și, respectiv, organizarea propoziției și a frazei), și de ce vocabularul (implicit stilistica) și ortografia, care nu fac parte din gramatică, sunt incluse sub aceeași titulatură. Răspunsul a fost că, destinată gimnaziului, Gramatica pe care a coordonat-o a trebuit să țină seama de concepția impusă de școala actuală. Mi s-ar fi părut normal ca școala să țină seama de concepția academică, și nu invers. Cu atât mai mult, cu cât concepția dominantă astăzi în școală este greșită, iar datoria literaților și lingviștilor din cel mai înalt for de cultură este s-o îndrepte, nu să-i dea suprema consacrare.