Recenta premieră prezentată la Centrul Național al Dansului București, al cărui concept și direcție artistică aparține coregrafei Mădălina Dan, Patosfera, ne deschide, chiar din titlu, un orizont larg, care se străduiește să cuprindă sfera fără hotare a patosului, a emoțiilor, cu cât mai multe dintre contradicțiile și contrastele ei. Textul și dramaturgia au fost gândite în colaborare cu dramaturgul, cronicarul teatral și profesorul universitar Mihaela Michailov, și cuvântul are un loc aparte în spectacol. Dar, în egală măsură, o greutate aparte are și plastica mișcării corporale, gândită de coregrafă în strânsă colaborare cu interpreții săi, Georgeta Corca, Mariana Gavriciuc, Nanci Cristian Nanculescu, Virginia Negru și George Pleșca, cu toții contribuind major la desenul final al imaginii. Dar nu independent, ci în strânsă legătură cu sound design-ul și cu compozițiile muzicale aparținând lui Denis Bolborea și Cătălin Diaconu și, fapt mai rar, având ca fundal, cu rol de decor mereu în mișcare și ca ambient care învăluia continuu mișcarea de grup sau individuală, o proiecție video creată de Alina Ușurelu, căreia i s-a alăturat și light design-ul lui Marius Costache. Astfel, au fost momente în care mai întâi lumina desena un drum pe podeaua scenei și apoi dansatorii veneau pe rând să se înșiruie pe el sau luminile creau gropi virtuale în care păreau că se cufundă corpurile îngemănate ale dansatorilor și, în tot acest timp, o proiecție colorată îi învăluia și dădea aspecte felurite costumelor pe care le purtau, când mate, când luciose, create de Ioana Surdu.
Această interferare a mijloacelor prin care se realiza imaginea scenică își are un corespondent, în primul rând, în modalitățile felurite în care s-au format realizatorii spectacolului. Mădălina Dan, inițial clasiciană în Compania de Dans „Oleg Danovski“, a virat ulterior către dansul contemporan, a absolvit Secția de Coregrafie de la UNATC, dar și un master în scriere dramatică, și s-a afirmat în sfera dansului contemporan, atât în țară, cât și în străinătate. Tot astfel, Cristian Nanculescu Nanci s-a apropiat de arta dansului, dar și a performance-lui, a teatrului și a artelor vizuale, și mai toți interpreții sunt și coregrafi cu studii superioare în Artă Coregrafică la UNATC, precum George-Alexandru Pleșa, care a experimentat însă și hip-hop sau arte marțiale, Georgeta Corca, concentrată însă exclusiv pe dans contemporan, sau Mariana Graviciuc care creează coregrafie și pentru spectacole de teatru sau pentru film de dans. În fine, un fenomen ce se poate întâlni numai în zona dansului contemporan, sunt și persoane care ajung să performeze cu succes, deși sunt venite din alte domenii, precum în acest caz, Virginia Negru, din Republica Moldova, cu studii de Drept. Dar nu altfel este situația și în domeniul muzical, căci cei doi realizatori ai țesăturii muzicale au formații complexe: Cătălin Davidescu este dansator, performer și muzician, atras de muzica rock și apoi de cea electronică, iar Denis Bolborea este și el performer, coregraf (a absolvit UNATC), dar are și experiențe de dans urban și e interesat de conexiunile dintre voce și corp, care l-au condus și către musical. Alina Ușurelu, care a realizat video design-ul, este o persoană cu care mă întâlnesc la mai toate spectacolele de dans contemporan, fiind cel mai bun fotograf de dans și totodată realizatorul unor scurtmetraje și filme precum Exposing Movement, Nu o lua personal , See You Soon și Don’t Bite Your Tongue, dar care nu s-a oprit aici, ci în 2019 a participat la un program de formare în arte performative la Lisabona și lucrează acum ca performer și artist vizual pe plan internațional. Și nu o putem uita pe realizatoarea costumelor, Ioana Surdu, care declară că veșmintele pe care le creează sunt o canava pe care își țese emoțiile. Cu o asemenea echipă, complexitatea spectacolului este ușor de înțeles. Coregrafa a știut să își aleagă colaboratorii potriviți concepției sale, care urmărește interferarea feluritelor mijloace de expresie.
Spectacolul debutează cu o moviliță de corpuri împletite, ca un mușuroi în continuă mișcare, de o marcată plasticitate, din care se distinge din când în când căte o mână, un cap, un picior, moviliță care se mai desface din când în când, dar este mereu îmbrăcată într-o baie de lumini colorate. Desenul se va schimba mereu, dar își va păstra valoarea plastică și, fapt neobișnuit în zona dansului contemporan, expresia chipurilor se va modifica și ea continuu, apropiindu-se de pantomimă, pentru a sublinia felurite emoții. Episoadele compuse din corpuri împletite vor fi în alternanță cu evoluții individuale de aceeași plasticitate, în care restul companionilor au o mișcare redusă ca intensitate, devenind un fel de fundal vivant. În continuare, un amestec de texte pe teme felurite, dar toate, implicând tensiuni, patimi, emoții, ne sunt povestite în spectacol, însă de astă dată succesiunea lor, solicitantă, obosește. O idee lansată prin cuvinte solicită o vreme pentru adâncirea sensului ei. Aglomerarea ideilor nu mai dă acest răgaz. Din fericire, acest lucru nu se petrece și cu compoziția scenică ce rezultă din împletirea corpurilor celor cinci dansatori. Imaginea de ansamblu rezultată din interferarea mișcărilor acestora, chiar dacă în continuă mișcare, permite ochiului să se bucure de fiecare moment în parte, deci, ca plastică corporală, Patosfera este deplin realizată coregrafic.