Greu de hotărât care anume eveniment să-l poziționezi pe primul loc al atenției. Iar aceasta fără a da prioritate unuia în defavoarea altuia. Atât au fost de importante, de unice în felul lor, cele câteva momente de cultură artistică muzicală trăite recent în marea sală a Ateneului, în egală măsură în sălile bucureștene de concert.
Cum este firesc, mă voi referi dintrunceput la recitalul oferit de pianista Elisabeth Leonskaia, marea doamnă a pianului, apreciată astfel – cel puțin la noi – de mai bine de o jumătate de secol. Revine cu bucurie aproape an de an! Este credincioasă vieții noastre muzicale, publicului românesc, cel care a îndrăgit-o din primul moment al apariției domniei sale, atunci când în anul 1964 câștiga laurii celei de a treia ediții a Concursului Enescu. Nu împlinise două decenii de viață. Dar prospețimea comunicării muzicale, claritatea expunerii, vivacitatea interioară, erau cuceritoare!
Au trecut aproape șase decenii. Adresarea pianistică pe care o dezvoltă marea artistă a căpătat aura înțelepciunii. Nu rețin momente similare, recitaluri pianistice care să fi reunit la noi toate cele trei sonate datorate lui Johannes Brahms. A prezentat integrala acestora, lucrări ale adolescenței, ale tinereții tumultoase a compozitorului. Sunt ani petrecuți la Viena, unul dintre cele două mari centre muzicale ale timpului. Ne aflăm în deceniile de mijloc ale secolului al XIX-lea. Influența spiritului romantic al epocii era prezentă nu numai în literatură, în artele plastice, ci inclusiv în genurile, în formele muzicale ale timpului. Cele trei sonate brahmsiene pentru pian sunt pătrunse de spiritul înnoitor care răvășea multe dintre fortărețele formelor clasice. Atitudinea eroic afirmativă, viziunea simfonică cuprinzătoare și mai ales, în cazul de față cu totul aparte, extensia formei la cinci mișcări – mă refer la celebra Sonată în fa minor op.5, cea de a treia, totul anunța marile prefaceri ale timpului.
Sunetul pe care-l dezvoltă actualmente Leonskaia dispune de o maleabilă consistență, în egală măsură de o anume fermitate a tonului ce susține atitudinea creativ simfonică, cea pe care compozitorul o dezvoltă mult mai târziu, de această dată de o manieră explicită pe parcursul celor patru simfonii ale sale.
În alt sens, nu poți să nu evoci promptitudinea adaptării atacului sonor pianistic de care dispune marea artistă; iar aceasta în condițiile unui ambient acustic inegal pe care îl oferă sala. Este o adaptare quasi instantanee pe care o stăpânesc doar marii artiști, doar marii profesioniști ai pianului.
În plus, știut este faptul, sonoritatea este diferită în funcție de gradul de ocupare al sălii. Sunt aspecte care condiționează fiecare act artistic petrecut sub marea cupolă a Ateneului, aspecte pe care Leonskaia le stăpânește de o manieră suverană, inclusiv în relația cu orchestra. Rememorez în acest sens prezența artistei, cu luni în urmă, în prima parte a actualei stagiuni, în compania Orchestrei Filarmonicii– condusă în acel moment de dirijorul Christian Badea – pe parcursul Concertului în la minor de Edvard Grieg. Luminozitatea comunicativ maleabilă a tonului pianistic nu poate fi uitată!
Pe același prim plan al importanței aș poziționa recentul Festival SIMN – o întreagă săptămână de concerte ale Muzicii Noi, evenimente susținute în principalele săli bucureștene de concert și nu numai!
Ediția festivalieră a fost însemnată fiind cea de-a 32-a! După părerea mea, cuprinderea largă actuală a fenomenului artistic în general, circulația valorilor, influența și inter-influența stilurilor, evoluția acestora în cazul unui anumit creator, în cazul mai multor muzicieni și școli, fac și de această dată caducă aprecierea ca fiind o manifestare internațională. Sunt decenii bune, mai multe decât granițele unui secol, de când localizarea nominativă națională a unor școli – cu rare excepții! – poate fi considerată ca fiind depășită. Dar sintagma rămâne și poate fi utilă atunci când este vizată strict țara de origină a muzicianului creator.
Voi aprecia faptul că recenta ediție a fost una cu totul specială referindu-mă la extensia greu de imaginat a mijloacelor ce vizează domeniul artei sunetelor, de la complexul media video-acustic, și de aici la sunetul pianului, al viorii, sunet emis de o manieră – să o numim – tradițională.
Harnic și imaginativ, de mare eficiență în acțiune, cu siguranță doar actualul director al recentelor manifestări festivaliere, compozitorul Dan Dediu, a fost prezent la toate momentele SIMN. Recunosc, personal mi-ar fi fost imposibil să urmăresc toate concertele actualei ediții așa cum am făcut-o – de-mi aduc bine aminte – doar cu prilejul primelor ediții, la începutul anilor ’90, atunci când creatorul întregului concept, directorul fondator al manifestărilor a fost compozitorul, academicianul Ștefan Niculescu.
Și atunci și mai târziu pe parcursul edițiilor succesive s-a avut în vedere ținerea deoparte a partizanatelor de grup privind orientarea stilistică. Este motivul pentru care pe această direcție a putut fi constatată o largă extensie. Iar aceasta de la nivelul experimentului componistic la revenirea firească, deloc ostentativă, la marile valori ale așa-numitului ev nou, al modernismului secolului trecut. Luciano Berio sau Gyorgy Ligety, Aurel Stroe și Anatol Vieru, marii maeștri ai celei de a doua jumătăți a secolului trecut au fost prezenți, spre exemplu, în programele actualei ediții. Momentele importante ale Festivalului, consider firesc să găzduiască creații semnificative ale marilor maeștri cărora domeniul componistic actual, de la noi, le datorează atât de mult. Mă gândesc de asemenea la creații semnate de Tiberiu Olah, Dan Constantinescu, Miriam Marbe, de Ștefan Niculescu însuși, inițiatorul Festivalului SIMN cu peste trei decenii în urmă.
Pe de altă parte, cu sens de adâncă semnificație, trebuie observat, alături de creațiile maeștrilor programele Festivalului au găzduit, cu anume generozitate, inclusiv lucrările studenților compozitori; greu de observat în acest moment scânteia care ar promite marile creații ale viitorului.
Sunt de luat în considerare, pe această direcție, concertele situate la începutul și la finalul întregii manifestări.
Ultimul concert și-a propus valorificarea în sens actual a formației instrumentelor cu coarde și arcuș, inclusiv a cunoscutei formații a cvintetului cu pian. Solitudine pentru trio de coarde, aparținând compozitorului clujean Cristian Bence-Muk, a adus o valorificare ingenioasă a formației. Au mai putut fi audiate creații semnate de Mihaela Vosganian, Ghenadie Ciobanu, Adina Dumitrescu, Bogdan Vodă și – în final, cum zice francezul: pour la bonne bouche – lucrarea Crystal Foam, pentru cvintet cu pian, lucrare semnata de Dan Dediu; a fost momentul care a adus exuberanța ludică, inclusiv conștiința lucrului bine împlinit, așa cum se poate aprecia că s-a petrecut recenta ediție festivalieră. Este de menționat, formația a fost condusă de violonista Diana Moș.
În alt sens, concertul inițial, momentul deschiderii, a propus în schimb o valorificare cu totul temerară a genului de spectacol muzical dramatic. Opera in Your Pocket nu este un proiect nou. A fost imaginat și asumat de ansamblul SonoMania, proiect ce include trei momente pe care le susține imaginația luxuriantă a tinerilor autori, a celor trei compozitori, DanDe Popescu, Sebastian Androne-Nakanishi și de Simona Strungaru, conducătorul formației. Acțiunea acesteia în relația cu grupul instrumentiștilor, cu cel al cântăreților, s-a dovedit a fi fost esențială pe întregul parcurs al acestei veritabile aventuri. Căci aventura în muzică, în toate marile epoci, a inițiat marile înnoiri, marile realizări ale domeniului artistic. Doar astfel poate fi inițiată, poate fi împlinită lumea posibilului, așa cum detaliază în expunerea domniei sale directorul artistic. Căci numai în acest fel se poate deschide calea spre comuniune, spre mister, făcând posibilă inclusiv „sinergia bio-tehnologică, de la improvizația liberă la algoritmul perfect“.
Colective ale muzicienilor performeri, ale compozitorilor din principalele centre culturale, artistice, universitare ale țării au putut fi urmărite, audiate pe scenele de concert ale SIMN. Am vedere concertele muzicienilor din Brașov – ansamblul KlanFar-Kommentar, din Cluj, muzicieni din Iași, creațiile în adevăr semnificative semnate de Adrian Borza și Laurențiu Beldean, de Adrian Pop, de Aron Torok-Gyurko. De-a dreptul înduioșătoare prin naturalețea mesajului s-a dovedit a fi fost muzica americană; am în vedere creația componistică dar și vivacitatea strălucitoare a realizării acesteia, dată fiind evoluția violoncelistului Nicholas Photinos, a clarinetistului Andrew Hudson. Nu pentru prima dată, ansamblul flautiștilor conduși de Ion Bogdan Ștefănescu, uimește prin dinamica evoluției individuale și de grup. Pe aceeași direcție poate fi apreciată și evoluția cornistului suedez Erik Sandberg; ne-a prezentat ultima creație semnată de compozi torul Ulpiu Vlad, anume Geneza II. De la Chick Corea la Philip Glas, muzică pentru două piane sau la patru mâni a fost susținută de un notoriu în plan internațional duo, format din surorile Laura și Beatrice Puiu. Ambele colective simfonice ale Radioului bucureștean, atât ONB cât și Orchestra de Cameră, au putut fi urmărite în cadrul evoluției evenimentelor festivaliere, sub conducerea dirijorilor Gheorghe Costin și Mihai Agafița. Câteva lucrări au atras atenția atât prin mesajul lor cât și prin natura construcției. Am în vedere Concertul-fantezie pentru orgă și orchestră de Dan Buciu, imaginația luxuriantă pe care o dezvoltă Adrian Iorgulescu pe parcursul Ipostaze-lor VI pentru vioară, fanfară și percuție. Economia strictă a mijloacelor componistice o dezvoltă Cristina Uruc pe parcursul lucrării Farfale prezentată de cunoscutul Ansamblu Archaeus, ansamblu comeral de îndelungată, de remarcabilă activitate în viața noastră muzicală. Impresionant prin coerența emisiei timbrale a apărut Ansamblul Minguet Quartett din Germania. Cum era firesc, un vârf al interesului publicului, adunat în Sala Enescu a UNMB, l-a adus evoluția Ansamblului de percuție Game, ansamblu condus de minunatul Alexandru Matei. Personal, consider că lucrarea Trisson, datorată regretatului Octavian Nemescu, lucrare pentru doi percuționiști și bandă, dispune de o uimitoare forță interioară a comunicării într-un extins spațiu al comunicării. Pe parcursul aceluiași concert dar la distanță de peste două decenii, Sofia Gubaidulina și Doina Rotaru învederează natura virtuoză, de uimitoare expresivitate a acestui ansamblu.
O creație de seducătoare comunicare realizează minunatul Barrie Webb cu al său fermecat trombon, nu de astăzi, nu de ieri, de decenii, în contextul vieții noastre muzicale; de această dată în lucrarea Prestop semnată de Vinko Globocar. În cadrul aceluiași program, lucrarea Alter(music)natives pentru multimedia, reamintește perseverența impresionantă pe care o demonstrează Maia Ciobanu în propriul drum al creației. Tot mediul electronic se dovedește a fi fost captivant pentru compozitorul Roman Vlad pe parcursul lucrării sale Tânăra sofisticată destinată viorii și mediului electronic, lucrare realizată cu participarea violonistei Diana Jipa.
A fost o ediție SIMN de mare atracțiozitate care a oferit satisfacții atât publicului, compozitorilor cât și muzicienilor performeri.
O absența festivalieră pe care nu o găsesc în niciun fel îndreptățită – și nu doar din actuala ediție! – este cea a creației compozitorului Horațiu Rădulescu!