Avionul se apropie de Amsterdam, de unde vom lua o altă cursă, a companiei Delta, spre Seattle. Privesc pe fereastră. Văzută de sus, Olanda este o țară pusă în ordine la modul incredibil, ca un desen desăvârșit făcut de mâna unui artist strălucit: autostrăzi suprapuse, canale, așezări urbane, păduri și suprafețe agricole, totul este frumos, perfect geometrizat, curat, funcțional, bine întreținut. Impresionant. La poarta pentru zborul transoceanic, noi suntem supuși unui control suplimentar: nu venim din spațiul Schengen, suntem suspecți. Găsesc că este un tratament discriminatoriu, o ofensă care ne este adusă fără nicio justificare.
*
Zborul de zece ore, peste Islanda, Groenlanda și apoi Canada, decurge neașteptat de ușor. Avionul, în chip surprinzător, este pe jumătate gol și, în spațiul central de patru locuri unde stăm, avem la dispoziție câte două locuri fiecare. Intrarea în Statele Unite se dovedește mult mai simplă decât în călătoriile anterioare. Terminalul nou al aeroportului din Seattle este impunător, ca soliditate a construcției și concepție arhitectonică. Ne așteaptă Andrei. Coborâm cu mașina, în spirală, cele opt etaje ale parcării supraterane și ne îndreptăm spre Bellevue. Impresiile sunt puternice din primele clipe. Drumul spre locuința sa din Bellevue nu seamănă cu ce știm noi, din experiența românească atât de specială (eufemistic zis „specială“!), despre șosele și autostrăzi, ci pare o deplasare printr-un uriaș parc extraordinar de verde și de înflorit. Această senzație de grijă maximă a celor de aici față de natură o avem și mai apoi, în mersul la pas prin oraș: niciun metru pătrat din suprafața locuită nu e uitat, când e vorba de grădinărit, de amenajare urbană. Peste tot, gazon impecabil, flori diferite în aranjamente subtile, copaci ornamentali sau arbori obișnuiți plini de măreție, străzi și bulevarde largi, cu mobilier stradal elegant și de calitate, făcut să dureze.
*
Bellevue e un oraș-satelit al metropolei Seattle. Atmosfera, cartierele rezidențiale care se întind până pe malul Lacului Washington, cu vile pe străzile-parcuri, au ceva de Austrie sau Elveție, din referința noastră europeană. Aici este și zona Medina, unde locuiește o persoană faimoasă, Bill Gates. În ultima vreme, firme de anvergură mondială, coloși ca Amazon de pildă, au migrat aici. Și, în downtown, apar, în ritm rapid, tot mai mulți zgârie-nori, care transformă locul dintr-un mic paradis terestru verde și tihnit într-o metropolă agitată, o extensie a Seattle-ului. Evident, farmecul localității, liniștea aceea de așezare parcă edenic-nepământeană se strică, sunt în suferință, ceea ce e întristător. Actualmente, nu doar clădiri urbane sunt în șantier aici, ci și un mare proiect de infrastructură rutieră districtuală, prin care se leagă Seattle de Bellevue, dar și de Tacoma, Kirkland, Redmond și de alte localități, prin metrou, trenuri rapide și linii expres de autobuz. Proiectul are etape de dezvoltare care se întind în timp până în anul 2045 (asta da, planificare!). Iar costurile totale sunt de (nu e greșeală!) 150 de miliarde de dolari. Există mai multe surse de finanțare, evident transparente. Cea mai importantă cotă, 92 de miliarde de dolari, provine din taxe locale. Consiliul districtual a decis includerea unei taxe de 1% din orice produs cumpărat aici, iar sumele provenite se direcționează spre realizarea amintitului proiect.
Interesant este și modul cum Amazon a migrat din Seattle la Bellevue. Autoritățile din Seattle (de stânga) au impus o taxă suplimentară, pentru marile firme. De fapt, doar Amazon se încadra în această hotărâre: era o suprataxare anume inventată pentru Amazon. De aceea, Amazon a ripostat construindu-și trei turnuri pentru un al doilea sediu în Bellevue. Însă pandemia a stimulat munca de acasă. Așa încât, în acest moment, impozantele imobile de sticlă stau nefolosite. Amazon și-a obligat angajații se vină, totuși, efectiv, de trei ori pe săptămână, la sediul firmei.
După cum se vede, disfuncționalități există și la aceste case atât de mari.
*
Oricum, regiunea aceasta de pe coasta de nord-vest, atât de verde, atât de atrăgătoare prin condiții naturale și atât de dezvoltată economic, este extrem de bogată. E locul care găzduiește sediile centrale ale unor firme cu cifra de afaceri de trilioane de dolari, între cele mai mari din lume. Pe lângă Amazon, deja amintit, aici ființează și Microsoft, Expedia, Boeing, sau Starbucks, Facebook și Google (ultimele două au sucursale aici).
Există foarte mulți bani. De aceea chiriile, ca și prețul locuințelor, sunt foarte ridicate: pentru un apartament (nu o casă!) cu două dormitoare chiria variază între 3.500 și 5.000 de dolari, iar ca să cumperi unul nou de aceeași mărime, prețul sare bine de 1 milion de dolari, dar poate ajunge și la două sau trei milioane de dolari. Indecent de mult? Probabil nu: e doar regula cererii și ofertei.
Încă o observație: se construiește enorm, cum spuneam, dar, în mod inerțial, se construiesc imobile de birouri și prea puțin locuințe. Aceasta a fost tendința după criza imobiliară din 2008 și se merge în aceeași direcție, deși condițiile sunt cu totul altele după pandemie (căci, repet, a devenit o obișnuință lucrul de acasă).
*
Și fiindcă vorbeam despre disfuncționalități ori chiar anomalii.
Într-o societate care prețuiește și respectă atât de mult natura și se arată atât de preocupată de sănătatea planetei, nu e normal ca zgârie-norii – chiar și în timpul zilei neutilizați! – să rămână cu luminile aprinse noaptea, consumând/ risipind cantități uriașe de energie electrică, așa cum se întâmplă în frumosul Bellevue. Acesta poate fi orice, numai un comportament ecologic nu!
La fel, e un fapt că aici toată apa minerală gazoasă care se găsește în comerț (sparkling water) este adusă tocmai din Italia: să transporți apa pe jumătate din circumferința planetei e sigur excesiv, de nu cumva chiar scandalos.
Și atunci, programul de apărare a mediului ambiant e doar ceva declarativ, o formă de ipocrizie socială, ca atâtea altele?
*
Am ajuns la Vancouver (din Bellevue sunt cam două sute douăzeci de kilometri pe autostradă). Orașul își merită renumele: a fost desemnat în repetate rânduri locul cu cel mai ridicat nivel de viață din lume și unul din cele mai curate orașe din lume. Clima și relieful sunt generoase și privile giază această metropolă: ape pe care plutesc ambarcațiuni uriașe sau mici, de agrement, faleze înflorite și înverzite, păduri urbane, munți și plaje.
Câteva repere. Parcul Stanley, cel mai mare parc urban (are patru sute de hectare, cu plaje, cu trasee de drumeție, cu diguri pentru promenadă, cu spații de practicare a sportului, cu diverse alte atracții). Sau Suspension Bridge Park Capilano (o rezervație naturală uimitoare, cu puntea suspendată care se leagănă când te deplasezi pe ea între un povârniș și celălalt acoperite de brazi seculari, deasupra văii adânci ca un hău, unde curge un râu de munte năvalnic). Sau podurile și autostrăzile extraordinare. Sau centrul metropolei, cu monumentale clădiri avangardiste de o neînchipuită eleganță. Sau orașele-satelit, care compun regiunea metropolitană (între ele și Burnaby, unde se află hotelul în care am locuit și unde am admirat trenul suspendat, care te duce în centru, dar și imobilele înalte care vin parcă din viitor).
Nu degeaba se zice că nu poți să mori până nu vizitezi Vancouver!
*
O plimbare, după-amiaza, în Seattle. Revăd locuri știute, care-mi plac. Superba Seattle Public Library, străzile în pantă care urcă și coboară dinspre/ înspre cheiul Golfului Elliott Bay, celebra piață Pike (Pike Place Market), bulevardele cu clădiri impresionante (sunt silit, observ, să tot repet anumite epitete ca acesta, din categoria excepționalului!), cu grupuri sculpturale din loc în loc și cu aranjamente florale de o frumusețe sofisticată. Înfățișarea bulevardelor nu amintește de ceea ce numim noi străzi, ci mai degrabă de grădini-saloane muzeale.
Apoi, petrecem destul timp pe pajiștile de la Seattle Center, cu faimosul turn Space Needle (emblema orașului), cu International Fountain, cu muzeul de artă Chihuly Garden and Glass, cu Museum of Pop Culture. Ne fotografiem în Parcul Sculpturilor, în fața lucrării lui Alexander Liberman, Olympic Iliad, care filtrează într-un fel magic, prin tuburile sale metalice de un roșu aprins, așezate în diferite unghiuri neașteptate, lumina bogată a zilei de mai.
În fine, tot acolo, ne oprim la un loc de joacă pentru copii, interactiv, extrem de atractiv (Ștefănel e în elementul lui!). Aici, descoperim și un labirint marcat pe asfalt, în care intrăm și noi, vârstnicii, și ne convingem că uneori, când traseul e alambicat, e nevoie de foarte mulți pași ca să ajungi dintr-un punct A într-un punct B, ceea ce, altfel, dacă ai merge direct, ar fi o distanță foarte scurtă și la îndemână. Exact ca-n viață: avem parte de atâtea ocolișuri și deturnări de drum care ne irosesc forțele, fiindcă n-am găsit sau am pierdut calea dreaptă. În apropiere, aflăm că este și sediul Fundației Melinda și Bill Gates.
Apoi, cu mașina, ne deplasăm, în puține minute, prin tunelul nou, construit prin centrul orașului, paralel cu țărmul. Trecem pe lângă cele două stadioane din Seattle (de fotbal și de baseball) și ajungem în partea industrială, unde privim sediul istoric al firmei Starbucks.
Încă un lucru care ne atrage atenția: în oraș s-au format adevărate colonii de homeless people. Pe sub poduri, prin parcuri sau uneori chiar pe străzi din cartiere rezidențiale, își instalează corturile sau își pun direct pe trotuar saltelele și viețuiesc așa. Autoritățile fac eforturi deosebite să curețe urbea, le oferă acestor oameni chiar locuințe sociale, dar ei le părăsesc, refuză ajutorul și se întorc la traiul lor precar. E o realitate dureroasă: e vorba despre semeni ai noștri eșuați, cei mai mulți dependenți de droguri și de alcool, oameni care-și duc zilele într-o altfel de lume decât cea comună.
*
Dacă te plimbi pe străzile din Bellevue, constați fără putință de tăgadă cum urbea se schimbă la față: rapid, frapant. Au trecut aproape șase ani de la precedenta vizită aici și în downtown au apărut o sumedenie de zgârie-nori. Recent, tocmai s-a demolat un bloc cu zece etaje pentru a se construi în loc altul cu… patruzeci de etaje. Din loc în loc, dai de șantiere, pe care se lucrează, fără odihnă, întreaga zi și chiar noaptea. E ceea ce se petrece într-o arie cuprinsă între centru și autostradă. Zona opusă, din jumătatea de vest a orașului, până pe malul lacului Washington, și-a păstrat vechea identitate, cea care te duce cu gândul la o formă de locuire idilică, ideală: parcul central și cel de pe malul lacului, aer curat, o pace ca de rai, triluri de păsări, brazi, arțari și arbori ornamentali multicolor înfloriți, locuințe splendide așezate pe străzile-parcuri, îngrijite ca niște saloane de bal.
Cum de s-a petrecut această metamorfoză edilitară, care duce la stricarea farmecului neasemuit al locului? Spre deosebire de alte localități, cum ar fi Redmond (acolo este sediul firmei Microsoft), unde regimul de înălțime al clădirilor e limitat de autoritățile locale (ca și în capitala Washington DC), la Bellevue se permite ridicarea unor construcții oricât de înalte. Așa încât investitorii, doritori de profit, au dat buzna. Această transformare edilitară neplăcută (înmulțirea zgârie-norilor) a atras după sine, între altele, și dispariția librăriei din oraș (era o clădire fără etaj). Ceea ce m-a umplut de melancolie, căci am petrecut acolo clipe de adevărată desfătare: era un sanctuar al cărților și al albumelor de artă. Schimbarea la față a orașului Bellevue este un caz tipic despre cum renunțăm la paradis din proprie voință.
*
Despre partea a doua a călătoriei, New York, Montréal, Ottawa, poate voi scrie altă dată câteva note.