Martin Amis a murit la reședinta sa din Florida, la 19 mai. Avea 73 de ani și era – ne spune și comunicatul oficial al celor de la Booker Prize – „unul dintre cei mai apreciați și mai comentați autori din ultimii 50 de ani“.
Romancier de top
În aceeași zi în care a fost anunțată moartea lui Martin Amis, la Cannes era prezentat, în premieră, filmul Zona de interes, regizat de Jonathan Glazer. „Zona de interes“ era termenul folosit de nazişti pentru a descrie zona de 40 de kilometri pătraţi din jurul lagărului de concentrare de la Auschwitz și, totodată, titlul unuia din romanele recente publicate de Martin Amis. „Acesta este un roman care va supraviețui trecerii timpului. Investigația de ordin moral a lui Amis îl face să-și imagineze inimaginabilul.“, notează „The Guardian“. Și, după cum apreciază „Miami Herald“, „un roman zdrobitor despre identitate și umanitate. În egală măsură plină de umor și neliniștitoare, cartea lui Amis analizează felul în care haosul și psihoza generalizată mutilează sufletele“. A publicat 15 romane, 7 volume de povestiri și 8 volume de non-ficțiune. Cele mai multe dintre cărțile lui Martin Amis publicate în românește au apărut la editura Polirom (Banii, London Fields, Născuți morți, Săgeata timpului și Casa întâlnirilor); de asemenea, în ultimii ani, marele scriitor britanic e prezent cu titluri remarcabile în limba română în portofoliul Editurii Pandora M; două până acum – Zona de interes și Koba cel temut.
Împotriva clișeului
„Să generalizăm idealizând: orice publicistică este o campanie împotriva clișeului. Nu doar clișee ale scriiturii, ci clișee ale minții și clișee ale inimii. Când critic, de obicei citez clișee. Când laud, evoc de obicei calitățile opuse, pe acelea ale prospețimii, energiei și reverberației vocii din spatele scriiturii“, scrie Martin Amis în coroziva și atât de elegant-polemica sa lucrare Războiul împotriva clișeului. Tot acolo, descriind cu amărăciune ce se întâmplă cu instanțele critice în lumea de azi, el notează: „Critica literară, acum pare clar, a fost în mod inerent condamnată. În mod explicit sau nu, ea se bazase pe o structură de eșaloane și ierarhii; era vorba despre elita talentată. Iar structura s-a atomizat de îndată ce forțele democratizării au dat următorul impuls concertat. Aceste forțe – incomparabil cele mai puternice din cultura noastră – au continuat să împingă. Iar acum se lovesc de o barieră naturală. Unele cetăți, e adevărat, s-au dovedit a fi luate cu asalt. Te poți îmbogăți fără să ai niciun talent (prin intermediul cărții de răzuit și al jackpotului cu rulaj). Poți deveni celebru fără să ai niciun talent (prin abdicarea ta la un nerdathon televizat; o îmbunătățire clară față de vechea metodă de a ucide pur și simplu o celebritate și de a moșteni aura). Dar nu poți deveni talentat fără să ai niciun talent. Prin urmare, talentul trebuie să dispară.“ De asemenea: „Critica literară, limitată acum aproape în întregime la universități, se mișcă astfel împotriva talentului prin mișcarea împotriva canonului. Preferința academică nu va veni dintr-un studiu respectuos al poeticii lui Wordsworth; va veni dintr-un studiu provocator al politicii sale – atitudinea sa față de săraci, să zicem, sau «valorizarea» sa inconștientă a lui Napoleon; și va veni și mai repede dacă îl ignori pe Wordsworth și ridici în slăvi un contemporan (pe bună dreptate) neglijat, proces prin care canonul poate fi liniștit și constant secătuit. O scurtă consultare a internetului va arăta că, între timp, toată lumea a devenit critic literar – sau, cel puțin, recenzor de cărți.“ Pasajele de mai sus, în care e vorba, în mod particular și evident, despre critica literară, trimit, cu aceeași îngrijorare, la instituția spiritului critic și a discernământului, precum și la condiția acestora în lumea recentă. De altfel, Martin Amis are, și nu numai în Războiul împotriva clișeelor, numeroase considerații din aceeași familie de sens: notații lucid-melancolice.
Salman Rushdie & Kazuo Ishiguro
La moartea lui Martin Amis, prietenul său, Salman Rushdie a declarat pentru „New Yorker“: „Obișnuia să spună că ceea ce voia să facă era să lase în urmă un raft cu cărți, să poată spune «de aici până aici, sunt eu». Vocea lui tace acum. Prietenilor lui le va lipsi teribil. Dar avem raftul.“ Sir Kazuo Ishiguro, laureat recent al Premiului Nobel pentru Literatură, a spus la rândul său, într-o declarație pentru BBC, despre marele său coleg din Republica Literelor: „El a fost un purtător de stindard pentru generația mea de romancieri și o inspirație pentru mine personal. Cu toată muşcătura satirei sale, cu stăpânirea strălucitoare a prozei sale, a existat întotdeauna ceva tandru, nu departe de suprafaţă, o dorinţă de dragoste şi conexiune. Scrierile lui vor rămâne, supravieţuind diferitelor schimbări ale modei şi moravurilor.“
Actualul său editor britanic, Michal Shavit apreciază despre strălucitorul scriitor britanic care este Martin Amis: „Este greu să ne imaginăm o lume fără Martin Amis în ea. El a fost regele – un stilist extraordinar, super cool, un scriitor strălucitor de spiritual, erudit și neînfricat, și un om cu adevărat minunat. A fost atât de important și formativ pentru atât de mulți cititori și scriitori în ultima jumătate de secol. De fiecare dată când a publicat o nouă carte a fost un eveniment. Va fi ținut minte ca unul dintre cei mai mari scriitori ai timpului său, iar cărțile sale vor trece testul timpului alături de unii dintre scriitorii săi favoriți: Saul Bellow, John Updike și Vladimir Nabokov.“
Profil
Martin AMIS este considerat a fi una dintre cele mai influente și mai inovatoare voci ale literaturii britanice moderne. Este fiul unui alt renumit scriitor britanic: Kingsley Amis. A fost adeseori plasat în generația romancierilor britanici care s-au afirmat în anii 1980 și care îi include pe Salman Rushdie, Ian McEwan și Julian Barnes. Martin Amis s-a născut la Oxford, în 1949. The Rachel Papers (1973) este primul său roman, scris în timp ce lucra ca secretar de redacție la „Times Literary Supplement“ și distins cu Somerset Maugham Award în 1974. În 1975 îi apare al doilea roman, Dead babies (Născuți morți), iar în 1984 apare Money (Banii), prima carte dintr-o trilogie a cărei acțiune se desfașoară la Londra. A colaborat la numeroase publicații, printre care „Sunday Times“, „Times Literary Supplement“ și „New York Times“. Martin Amis completează lista – deja impresionantă – a marilor scriitori moderni nedreptățiți de a nu fi primit cea mai râvnită distincție literară din lume, Premiul Nobel
(Redactor)