Fractali, haos, catastrofe

Eseistul Horia Al. Căbuți vine în literatură dinspre inginerie, a debutat cu un volum de proză, după ce a tradus Cartea tibetană a morților, lucrare adesea reeditată, în versiunea sa, începînd cu 1992. A urmat o perioadă de tăcere. Autorul a revenit recent cu două volume de eseuri, a devenit membru al Uniunii Scriitorilor și și-a continuat cu elan cariera în acest gen.

Textele din Contrateme se referă la literatură și la scriitori, unii de primă importanță ai secolului XX, omologați ca repere ale acelui veac: Musil, Broch, Kafka, Borges, Sábato, Eco, Bellow, Eliade, Proust, Céline. Cu toate acestea, intenția autorului nu este de a scrie critică literară. O afirmă într-un preambul, explicînd noțiunea de contratemă și ambițiile lui legate de creație. „Nu este o carte de critică literară, (…) nu e un studiu teoretic exhaustiv și elaborat. (…) Încercarea noastră vizează o mișcare inversă: aceea de a străpunge înfășurătoarea literară.“ Eseistul caută să „scoată la lumină“ micul „nucleu conceptual“ și chiar „științific“, supus, crede el, unei apăsări și ascunderi date de „presiunea estetică a epicului“. Astfel, Horia Al. Căbuți îl contrazice pe Schopenhauer care considera că un concept este inapt să dea viață operei de artă. „Viziunea noastră se află la antipod“ – declară scriitorul. Conceptul de Contratemă are sensul de temă secundară și contrastantă față de temă, este „umbra armonică“ a temei principale care, în opinia cercetătorului, sporește „forța și suplețea“ motivului principal.

În ceea ce mă privește, sînt de părere că lucrurile pot fi duse chiar mai departe: o operă, în special una în proză și de mare întindere (roman), precum cele la care se referă Horia Al. Căbuți, nu poate aspira la un loc pe raftul principal al literaturii în absența unuia sau mai multor asemenea „nuclee“, care nu sînt neapărat obliterate de epic și de estetica genului. Chiar autorul recunoaște că, uneori, nucleul se explicitează. El dă drept exemple operele lui Broch, Borges, Sábato, M. Eliade. Și cred că nu greșește. După cum nu greșesc nici autorii care folosesc „armonicele“ contra-tematice care însoțesc și amplifică vibrația generală a operei.

Sînt aproape sigur că Horia Al. Căbuți a studiat și fizica vibrațiilor – textele sale dovedesc o bună cunoaștere a multor teorii din fizică și matematică – și prezum că e familiar cu noțiunile de forțare și amortizare. Este întemeiat să consider că unele contra-teme amplifică printr-un „input“ periodic amplitudinea și „eficiența“ literară a comunicării, dar altele au, dimpotrivă, un efect de amortizare, asemenea cilindrului cu lichid vîscos. L-aș provoca pe eseist la o discuție pe tema unor astfel de contra-contrateme, prin care să demonstreze acest efect al unor „nuclee“ cu semn negativ.

De altfel, scriind despre opera lui Marcel Proust, în eseul Bucla lui Marcel, chiar Horia Al. Căbuți pornește de la teza „inconsistenței“ universului romancierului, emisă de M. Eliade, și ajunge la teorema incompletitudinii a lui Karl Gödel. Un sistem „complet“ și sieși necesar și suficient se întoarce în buclă asupra sinelui, „slăbindu-se“ și incompletizînd desăvîrșirea-i aparentă.

Cu asemenea teorii se ocupă Horia Al. Căbuți, pe care le aplică operelor literare din genul prozei, căutînd să afle și să demonstreze existența supra-temelor sau a meta-temelor, cum le-aș numi eu, care însoțesc textul, înglobate, adînc sau mai la vedere, în scrierile analizate.

Opera lui Musil este pusă de autor sub semnul fractalilor și al „fulgului lui Koch“ (Helge von Koch, nu Robert, cel cu bacilul), al conturului nesfîrșit ce delimitează o arie finită. La Kafka se discută despre teoria haosului și haosul determinist. Metafora fluturelui lui Edward Lorenz se poate aplica, după Horia Al. Căbuți, unor povestiri ca Metamorfoza, iar eu aș plusa cu teoria catastrofelor și cu cele șapte tipuri ale lui Thom. Îl provoc pe eseist să demonstreze că transformarea lui Gregor Samsa este un pliu: V= x3+ ax. Glumesc, desigur.

Poate cel mai incitant eseu este cel în care se expune felul cum eminentul fizician Ernesto Sábato a dat peste futilitatea demersului de scrutare a tainelor universului și… s-a făcut scriitor. Neavînd spațiu pentru a exemplifica mai mult, mă rezum să recomand cartea lui Horia Al. Căbuți ca pe una interesantă, efervescentă, riscantă și fascinantă.