Cartea Danielei Șontică, 30 de scriitori români din exil (1945-1989), cuprinde portretele unor figuri ilustre ale primului val al exilu lui românesc din secolul trecut; cu doar trei excepții – Paul Goma, Pavel Chihaia și Vintilă Corbul, scriitori plecați „dincolo“ în anii 1970 –, sumarul volumului, departe de a fi o istorie a exilului românesc, fixează autori deja „clasicizați“, reintegrați, după 1990, în dicționarele și istoriile literare apărute în țară. Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Al. Ciorănescu, Vintilă Horia, Emil Cioran, Ște fan Baciu și soția sa, Mira Simian, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, Paul Miron, Aron Cotruș, Lucian Boz, Constantin Virgil Gheorghiu, L.M. Arcade și alți cîțiva scriitori interbelici pe care schimbarea dramatică a regimului politic în România, cu venirea comuniștilor la putere, i-a găsit departe, la Paris, Lisabona, Madrid, Rio de Janeiro, Honolulu, Roma, Freiburg, München, Londra și Sydney, oriunde în lume, astfel încît s-ar putea filma o „replică“ la celebra peliculă Orașul fără evrei: te poți întreba care e acel oraș, iar, astăzi, care e orașul fără români pe toate continentele lumii. Faptul e parțial vizibil în cartea Danie lei Șontică pentru că, iată, din cele trei valuri ale exilului românesc între 1945 și 1989 (după care se poate vorbi despre migrație, în fond), autoarea, o poetă și publicistă, se oprește, în formula unui compendiu, asupra numelor celebre din primul val, fă ră a explora decît parțial, prin cele trei nume amintite mai înain te, al doilea val, cel din anii 1970, pentru ca, despre ultimul și cu cei mai mulți scriitori, din toate generațiile – de la Norman Manea, Virgil Duda, Ilie Constantin, Mihai Sin, George Astaloș, Dinu Flămând și Dorin Tudoran la Al.Papilian, Matei Vișniec, Adina Kenereș, Petru Romoșan, Emil Hurezeanu, Dumitru Radu Popa, Mihai Dinu Gheorghiu – să nu pomenească nimic, lăsînd, poate, cercetarea pe altădată.
Portretele pentru o istorie a neuitării, cum le spune Daniela Șontică, nu inovează în orizontul abordă rii analitice sau al sintezei critice. Ele se rețin, mai ales, pentru marele public de care personalitățile exilului au fost ținute departe, fără ediții ale operei în țară, doar cu volumele tipărite înainte de „fuga“ din patria mamă, trecute la „fondul se cret/ special“ al bibliotecilor publice, cu interdicția, chiar, prin anii 1980 de a li se pomeni numele în presa culturală, ori în bibliografii. Daniela Șontică face treizeci de rezumate corecte, ve hiculînd informații necesare nu doar pentru marele public, ci și, din păcate, pentru mulți din lumea literaturii: chiar și pentru aceștia, nume precum Constantin Amăriuței, Mira Simian, Ivonne Rossignon, Ioan Cușa, Victor Buescu sînt ca și necunoscute. În acest context, datele biobibligrafice sînt foarte importante. Viața în Insulele Canare a lui Al.Ciorănescu, constituirea, prin Mircea Elia de, a unui „pol al exilului românesc“ la Paris, în căutarea adevăratei românități, tribulațiile lui Theodor Cazaban și portretul-pivot al exilatului român în anii 1950 („A plecat din România cu puțin timp înainte de abdicarea regelui. În primii ani a trăit, ca mai toți românii exilați, drama găsirii unui loc de muncă, asigurării unu trai cotidian. În primele zile a fost ajutat de Monica Lovinescu, pe care o cunoștea din țară, și care i-a dat bonuri pentru pîine, care era încă pe cartelă după război, și tichete de metrou. O vreme a fost muncitor într-o uzină și a locuit la Sèvres într-un cămin pentru exilați, unde a fost coleg cu Ioan Cușa și Paul Miron“), cariera militară și diplomatică a lui Gheorghe Băgulescu sau drama cruntă a lui Grigore Nandriș: „Din fericire pentru el, plecase din țară cu soția și fiul, însă ceilalți membri ai familiei au avut mult de suferit de pe urma regimului sovietic. Sute de oameni din satul natal au fost trimiși în Siberia sau omorîți. Sora sa, Anița Nandriș-Cudla, a fost deportată la Cercul Polar“.
Secțiunea a doua a volumului, Nouă in terviuri de evocare, cuprinde convorbiri interesante, bine documentate, mizînd pe experiența personală, care îmbogățesc prima parte a volumului. Sunt și interviuri care puteau lipsi. De exemplu, convorbirea cu Flori Bălănescu despre Paul Goma e superficială, ușor trivială, opacă pînă la capăt.
Altfel, rămîne fraza Regelui Mihai: „Locul în care te naști are o stea a lui. Oriunde pe lume ai trăi, steaua aceea te luminează“. Această stea a exilaților români e călăuza Danielei Șontică într-o încercare care rămîne în bibliografia exegezei asupra unui subiect dintre cele mai controversate, căruia criticii literari i-au rămas încă datori.