Încheiam cronica la precedenta carte semnată de Cosmin Andrei Tudor, Ludi, spunând că autorul are un lucru esențial pentru un debutant, acela de a deține proprietatea cuvintelor pe care le folosește, de asemenea că dozează chimic/ alchimic emoția atât în cuvinte, cât și în spațiul dintre cuvinte. Aceste observații sunt confirmate de Jurnalul poetic cea de a treia apariție editorială a autorului. Cultivarea obsesivă a paradoxului, o lansare pasionată spre enigmă, spre un mister congruent, pare să fie, de asemenea, o notă dominantă a poeziei lui Cosmin Andrei Tudor, jurnalul poetic fiind o abordare contrapunctică a tot ce intră în aria de observație. După această metodă, practic nu mai există texte „finite“, există doar acel turbion poetic care se manifestă fie pe un spațiu amplu, fie în câteva cuvinte. Aceasta încurajează fragmentarismul, astfel orice text din laboratorul de creație având importanța lui și înscriindu-se „într-un sistem poetic“: „eu – citesc spengler/ câinele – doarme sub biroul/ unde eu citesc/ ea – citește quo vadis?/ pe canapea/ pisica – la fereastră/ ascultă melancolică/ ploaia“. Sau: „am călcat pe o scoică/ prinsă în piatră./ mă uit/ în jur numai astfel de fosile/ prinse, captive/ în piatra tare./ am luat una în mână./ am ținut-o în două degete/ și în bătaia soarelui./ astfel am văzut milioanele de ani/ din ea./ paleontologia/ sau cum să ții în mână/ timpul“. Sunt și texte în care apropierile aproape oximoronice de termeni amplifică senzația de turbion. Aceasta răstoarnă, în ultimă instanță, raporturile dintre concret și abstract, psihismul produce realitate, oniricul transformă obiectele în stări de spirit, individul este al lumii și al nimănui: „în mine/ se frânge ceva./ așa își face simțită venirea toamna,/ prin această frângere/ de oase și nervi,/ de sânge și umori./ în clipele de liniște poți auzi/ cum trosnește sufletul/ în mine/ aidoma ramurilor uscate“. Sau: „la început nu a fost cuvântul./ a fost orice altceva./ cuvântul nu avea cum să fie./ în ce să se răsfrângă/ și cine să-l spuie?/ nașterea totului a fost/ o liniște mormântală./ și când te gândești/ că acea explozie măreață/ a fost atât de surdă“. Cel mai adesea eliptic, ca o fulgurație jurnalieră, aforistic, textul poartă o mulțime de coduri subtextuale, cuvintele „emană“ înțelesuri pe care receptorul le preia prin lectură. Eugen Negrici spune că oricât de puține elemente formale ar lăsa poetul la vedere, aceste forțe tot vor intra în acțiune, „provocând cititorului un impuls de descifrare“ care, în cazul interpretului de literatură va deveni un efort de decodare a universului poetic: „cât cântărește o lacrimă?/ depinde./ dacă o punem pe cântar/ poate aduce 0.033/ de grame/ nu mai mult./ dar dacă/ o cântărim cu sufletul/ s-ar putea să-l frângă“; sau: „dacă miroși timpul/ simți în nări/ miros de moarte“.
„Dumnezeu dă cântecele noaptea“, spune inspirat Iov, lucru interpretat și de Cosmin Andrei Tudor, care abordează în multe texte chestiunea facerii poemului, a sensului poeziei: „vremea poeziei-i noaptea/ când orașul doarme,/ iar tu tolănită pe canapeaua mov/ îi auzi respirarea/ și inima-i auzi,/ îți culci urechea/ pe catifeaua moale/ și geana lungă-a ochiului tăcut/ mătură un punct de pe hârtia veche/ a unui scurt poem scris de mult/ cu mâna lăcrimând/ a unui poet defunct./ expiri cuvântul/ și cartea o închizi:/ e vremea poeziei!“. Un aer „de Bacovia“, din volumele târzii, cu o dezabuzare care reflectă condiția precară a omului în luptă cu timpul, cu moartea, cu fantasmele onirice bântuie poezia din această carte: „spre tine venim./ fă pregătiri de nuntă./ orchestra muzica-și cântă,/ iar tu/ în cupe tu toarnă venin“; sau: „n-am fost nicicând/ mai aproape de moarte/ mai c-am lovit-o cu umărul/ pe trotuarul nu prea aglomerat./ pesemne se grăbea undeva/ murea cineva/ și nu eram eu acela/ și nu eram eu acela“.
După trei plachete de versuri care merg pe aceeași formulă lirică, a notației, a observației, a jurnalului de idei poetice, Andrei Cosmin Tudor va trebui să depășească „minimalismul jurnalier“ și să-și lărgească universul prin incursiuni în universurile generoase, ispititoare ale lumii din preajmă.