Iubirea e un interogatoriu neîntrerupt, zice un personaj din Cartea râsului și-a uitării. Mi-am amintit de el citind Toate greșelile care se pot face. Geniul lui Kundera are un corespondent ingenios în Cătălin Pavel. Bună parte din roman citim despre erodarea iubirii de care se agață, cu uitată pasiune, Radu Grinda și Carmen Ottomanyi. În comun au trecutul rebel și inconsistența sentimentului, iar prezentul nu e decât agonia acumulărilor. Strălucit ucenic al maestrului Uivărășeanu, elevul Grinda fuge în lume cu Carmen pentru a se despărți și reîntâlni inutil. Confiscat de traducerile litigioase ale expaților, Radu știe că nu poate rămâne lângă o femeie superioară, însă lentoarea – ca să folosesc alt termen al lui Kundera – îl mulțumește. Așa traduce pentru OKDBR, singura excepție fiind Argiro, fiica lui Carmen. Al doilea roman de dragoste din Toate greșelile care se pot face, de astă dată eliadesc, se consumă în ficțiunea speculativă, când lumea defrișărilor masive și noua lume a copacilor de oțel, beton sau digitalizați instalează infernul, cu toată opoziția grupurilor de rezistență care plantează pe ascuns arbuști. Colonia Plantatorilor devine o Colonie penitenciară. Din absurdul ei, Radu evadează doar coborând până la instinctul primar. De la posibilitatea crimei, el redescoperă instinctul iubirii, iar relația cu Malù e șansa cuplului adamic în lumea post-apocaliptică. Conservând simplitatea sacră, iubirea mitică nu-l desprinde pe pacient de automatisme. Doar farsa copiilor îl confiscă revelator.
Cele cinci părți ale romanului au tot atâtea borne simbolice, fiecare dialogând în oglinzi. Mai întâi, nucleele narative ilustrează alternative la Crimă și pedeapsă. În al doilea rând, există o progresie a anticipărilor, niciun moment anulată de naratori. În al treilea rând, ansamblul narativ rostogolește și o progresie contrapunctică sau cu rol de punere în abis. Cu excepția paginilor dedicate convorbirilor de la firma de traduceri (care puteau fi reduse la câteva paragrafe), capitolele se susțin și asigură contrabalansul. Eficiente, filonul cinematografic și intertextualitățile creează o atmosferă secundară, de suprasens. Cum e, de pildă, adaptarea lui Švankmajer după Alice in Wonderland. Deloc întâmplător, filmul vizionat de protagonist cu micuța Argiro se reia, contrapunctic, în realitate, când fata îl conduce pe cel pierdut în infern în lumea magică, nu alta decât paradisul elementar: natura redată celor mari de către cei mici. Sigur că, în lipsa familiei (inexistentă în roman), Radu Grinda face din profesorul Uivărășeanu un model patern, iar relația cu Ari are succes tocmai ca exercițiu al paternității. Harta sentimentelor trecute prin Nabokov și Kundera pălește în fața revelației finale, când protagonistul pare un suferind de sindromul Peter Pan, însă abil ascuns în monologuri obositoare despre iubire. A nu se înțelege că autorul palpează melodramaticul; nicidecum, chiar dacă nu se sfiește să cadă în derizoriul aforistic, nici în paranteze la paranteze.
În toate romanele lui Cătălin Pavel citim narațiuni despre retorica iubirii în vag, cu ancore elastice în trecutul îndepărtat și în prezentul compromis, cu poetizarea istoriei și autismul liric din memorie, parabole ale concesiei și alegorii ritualice despre cădere. Scriitorul e un capricios elevat care imaginează paradoxul în suspans și agonia din ideal. Riscant, el gândește adeseori sinecdotic și practică întotdeauna religia singurătății. Pe cea din urmă, el o gândește ca ideal al solidarității (Trecerea, 2015). În romanul de-acum, îi spune „solidaritatea extremă“. Între aceste limite, el își mișcă personajele, deopotrivă teatral și cu ochi cinematografic. Planurile funcționează: de pildă, în trecut, el traduce din tăblițele lui Mursilis, în prezent, el interpretează conferința unui marxist american. Sau relația dintre Aufderheide-Iolanda Igna, care anticipează contrapunctic relația lui și așa mai departe.
Eco-distopie și thriller apocaliptic, Toate greșelile care se pot face este și un roman despre dependență și narcotismul relațiilor incompatibile, în care gelozia, chiar trucată, oferă dependență, „împuținând“, cum spune naratorul, o iubire ce avea sens numai în trecut. Neîntâmplător, Radu Grinda vrea să recupereze manuscrisul profesorului său, ca să-și regleze sensul din prezent prin cel din trecut. Puterea din cuplu înseamnă concentrare pe termen lung, la fel cum, în plan social, intelectualizarea revoltei trebuie să urmeze pe cea din sentiment. Romanul detectivist dinamitează romanul de cuplu. Pavel e versatil și incomod, vulnerabil și specialist în interogarea sensului. Între două sensuri majore, apocalipsa sentimentală și cea ecologică, echipat entropic, Cătălin Pavel așează un roman de mistere, un thriller comunitar la fel de periculos ca simulacrul iubirii. Nu întâmplător, ochii unui copil citesc în OKDBR un orwellian ORDER…
Cu pagini inutile la etajul corporatist al romanului și cu prea puține în excelentul thriller comunitar, Toate greșelile care se pot face este cronica patologiei iubirii împuținate, a ambiguizării contrafactuale dintr-o istorie în care puterea dictează sensul și inocența eliberează.