În zilele de 3 și 4 aprilie, Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (2006), a fost oaspetele special al întâlnirilor organizate de Universitatea de Vest din Timișoara (sub sloganul binecunoscut: „La UVT, cultura este capitală“), în cadrul suitei de acțiuni „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii“. Marele scriitor turc a avut (în data de 3 aprilie) un dialog public cu Radu Paraschivescu, iar a doua zi a primit titlul de Doctor Honoris Causa al celei mai cunoscute universități din Vestul țării.
Ofensivă de șarm
Evantaiul tematic pe care l-a abordat Orhan Pamuk la Timișoara a fost unul generos. A vorbit despre compasiune, despre ce înseamnă (acum) pentru el să fie scriitor, despre cât de mult acceptă să fie implicat în viața cetății, despre (nu în termeni de contradicție) Orient și Occident – și despre farmecul celor două lumi, despre umor, despre nostalgie, despre cum își strunește personajele care populează cărțile sale, despre inspirația unui creator și – nu mai puțin – despre munca imensă pe care trebuie să o depună cineva care râvnește să ajungă un scriitor cunoscut. „Ne folosim imaginația pentru a ne pune în locul altora. Avem capacitatea de a vedea lumea prin ochii altora și acesta este unul dintre lucrurile cele mai importante pe care eu le apreciez la un om. Avem puterea de a ne întreba «Cum ar fi dacă asta mi s-ar întâmpla mie?», și acesta este punctul de plecare pentru milă, înțelegere, ceea ce unii numesc compasiune și alte sentimente“, a spus, între altele, Pamuk, în fața unei audiențe extrem de atente și de plăcut impresionate de prezența distinsului scriitor turc. „Secretul unui scriitor, secretul reușitei unui scriitor nu este doar inspirația; sigur că da, nu există scriitor care să scrie bine în afara inspirației, dar, pe lângă aceasta, e nevoie de perseverență și de foarte multă muncă. Ai, cu siguranță, nevoie de inspirație, dar inspirația nu vine întotdeauna; se poate întâmpla să stai la birou, să te uiți la o pagină albă și să tot aștepți. Unii scriitori cedează, dar eu insist. Secretul scrisului este munca și perspeverența; dacă procedezi așa, apare în final și inspirația“, a afirmat Orhan Pamuk la Timișoara.
Laudatio
„Pictor al hűzűn-ului, acea melancolie specifică unui Istanbul învăluit în mistere și visare, așternută ca un lințoliu peste orașul imperial intrat într-un dureros declin, Orhan Pamuk a devenit ținta naționaliștilor radicali din țara lui. Declarațiile sale din 2005, când a ridicat vălul de pe asasinarea de către Turcia a unui milion de armeni între 1915-1923, și a unui număr de treizeci de mii de kurzi, s-au soldat cu o serie de procese. În 2007, după ce acuzațiile împotriva lui au fost retrase, Guvernul a decis să fie păzit în permanență. Din acest motiv, a hotărât să petreacă o mare parte a timpului în străinătate – «nu de alta, dar nu vreau să trăiesc douăsprezece luni pe an însoțit de un bodyguard» – predând sau documentându-se pentru viitoarele romane. Acest semi-exil, cu avantajele și dezavantajele sale, a devenit o constantă a minții, pe care cărțile din ultimii cincisprezece ani – romanele și eseurile – o reflectă din plin (…) Cu fiecare carte, confirmă că această trecere – dureroasă în plan personal – de la paradisul interiorității la purgatoriul exteriorității poartă în sine un potențial creator la fel de imens ca și acela din vremea când explora, amețit de culoarea unui oraș fabulos, fața nevăzută a lumii. La urma urmelor, imaginația creatoare compensează întotdeauna dezagrementele unei biografii turbulente: asemeni marelui său maestru, James Joyce, care a scris o carte, Ulysses, Orhan Pamuk a compus o extraordinară istorie personală a Istanbulului, Cartea neagră, la New York. Geografia, în cazul lui, e numele de împrumut al nostalgiei.“, spunea despre Orhan Pamuk omul decisiv pentru aducerea marelui scriitor turc la Timișoara, Mircea Mihăieș, în laudatio de la ceremonia de acordare a titlului de doctor onorific al UVT. Cu ocazia aceleiași vizite la Timișoara, Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara, a menționat: „Pamuk este unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori din lume, un scriitor care de la 22 de ani scrie și nu a făcut altceva decât să scrie. A fost tradus în peste 50 de țări, în zeci de limbi, primind numeroase premii, care i-au fost acordate de entități europene și nu numai, dincolo de nominalizarea pentru Premiul Nobel, este o mare personalitate, este un model pentru tineri, este un trend setter, aș spune, în diverse domenii, nu doar literatură, ci și în prestație civică, pentru că este unul dintre cei care au recunoscut public genocidul armean făcut de Imperiul Otoman.“
Profil
Orhan Pamuk s-a născut în 1952, la Istanbul, şi a crescut într-o familie numeroasă, asemănătoare acelora pe care le descrie în romanele Cartea neagră şi Cevdet Bey şi fiii săi, într-o zonă înstărită din Nişantaşı. La douăzeci şi doi de ani, Orhan Pamuk hotărăşte să devină romancier; trăieşte retras în apartament şi începe să scrie. Locuiește în cea mai mare parte a timpului la Istanbul. Scrie romane de treizeci de ani şi nu a avut niciodată altă meserie. Cărţile i-au fost traduse în peste cincizeci de limbi, iar unul dintre cele mai apreciate romane ale sale, Mă numesc Roşu, a cîştigat în anul 2003 IMPAC Dublin Literary Award. În 2006, Orhan Pamuk a primit Premiul Nobel pentru Literatură, numărîndu-se printre cei mai tineri laureaţi ai săi. Cea mai mare parte a operei sale este tradusă în limba română, toate titlurile fiind publicate la Editura Polirom.
Zoom
Orhan Pamuk a declarat, la Timișoara, că nu e interesat să intre în politică – scrie însă, în mod constant, în ziare, despre politică, dar iubește prea mult viața de scriitor pentru a o abandona. E deținătorul unei biblioteci fastuoase, despre care, de asemenea, a vorbit cu ocazia vizitei sale în România: „Am acasă o bibliotecă de 20.000 de volume. Am un sistem propriu de inventariere prin care știu unde este fiecare volum de care am nevoie.“ Are, pe de altă parte, o relație specială cu perspectiva pe care i-o oferă fereastra de la biroul său: „Văd vapoare, pescăruși, Bosforul, partea orientală a Istanbulului. Nu am niciun motiv să doresc să schimb vreodată asta.“ Orhan Pamuk fotografiază, de aproape cinci decenii, ceea ce vede de la fereastra sa favorită. La un moment dat, el a publicat chiar și un album cu fotografii intitulat Balkon. De altfel, pasiunea sa pentru fotografie și-a etalat-o și la Timișoara: în mai multe rânduri, chiar pe scenă fiind, a ținut să fotografieze, din diverse unghiuri, publicul prezent într-un număr impresionant de mare la eve ni mentele de la UVT legate de venirea sa. Un detaliu în legătură cu această afluență neobișnuită de public: în ziua dialogului pe care marele scriitor turc l-a avut cu Radu Paraschivescu, nu numai Aula Magna – scena pe care s-a desfășurat dialogul celor doi – a fost neîn căpătoare, ci și alte două amfiteatre în care cei prezenți au putut urmări, de la câteva zeci de metri, în proiecție video, cursul eveni mentelor. Urmare a atitudinii sale tranșante din trecut față de politica din Turcia, e păzit în permanență de cel puțin o gardă de corp. Și despre acest detaliu a relatat, pe scurt, la Timișoara: „Nu vreau să pozez în victimă. De 18 ani, am alături de mine gărzi de corp. Vreau să pot să glumesc pe această temă, deoarece jurnaliștii au mereu replici de genul «Aveți gărzi de corp pentru că sunteți foarte important». Eu chiar fac glume și le spun «Cândva aveam 3 bodyguarzi, acum am unul. Așa că n-ar trebui să critic Turcia prea mult, pentru că e totuși o îmbunătățire a situației».“ Evenimentele de la Timișoara care l-au avut ca protagonist pe Orhan Pamuk au deschis momentele publice care au în prim-plan, la Universitatea de Vest din Timișoara, laureați Nobel. Tot în luna aprilie a fost la Timișoara cercetătorul Jean-Marie Lehn, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie (1987). În luna mai va veni cercetătorul Jean-Pierre Sauvage, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie (2016). Pentru toamnă sunt încă deschise discuțiile legate de o eventuală prezență la Timișoara a laureatei Nobel pentru Literatură, Olga Tokarczuk. (Reporter)