Am citit: Farmecul naivității

(Vasile Savel, Miron Grindea,1921)

Critici și istorici literari importanți, E. Lovinescu, G. Călinescu, Al. Piru, Z. Ornea, au așezat asupra cărților lui Vasile Savel, lespedea unui verdict definitiv: fără valoare. Ca urmare, nu le-a mai citit nimeni. Autorul, care a trăit numai 37 de ani (1885-1932), a fost aproape complet uitat. Recitit azi, fără luarea în considerare a referințelor critice, romanul său de inspirație autobiografică, Miron Grindea se dovedește a fi bine scris, cu un farmec al naivității care place, în contrast cu artificialitatea multor cărți de proză de azi.

După absolvirea liceului într-un oraș din Moldova, Miron Grindea vine la București pentru a urma Facultatea de Drept, după dorința tatălui său, dar și Facultatea de Litere și Filosofie în paralel, după cum voia el însuși. Are doar 70 de lei în buzunar, ceea ce, chiar și spre sfârșitul primei decade a secolului douăzeci, e o sumă modestă. Își găsește o odăiță pe strada Ocheanului, la o armeancă, doamna Bugarian, își cumpără câteva cărți, se înscrie la cele două facultăți și se întâlnește cu unii din foștii săi colegi. Printre ei – Antoniu, care urmează Dreptul, și Petru Manolescu care ar vrea să facă Medicina, dar nu are banii necesari. Deși tatăl său îl îndeamnă să ceară sprijinul unui om influent, deputatul Grigore Marcovici, originar din părțile lor și prieten de-al familiei, tânărul Miron nu vrea să-și creeze obligații și să se înscrie în vreun partid politic, preferând să se descurce singur.

Este nevoit să-și schimbe gazda de două ori, pentru că nu are condiții să învețe. În cele din urmă, își găsește o locuință convenabilă la o nemțoaică, Frau Silber, unde se simte bine și poate să-și primească prietenii, îndeosebi pe Petru Manolescu (Petrică), care adeseori doarme la el. Un timp, cei doi chiar locuiesc împreună. Tatăl său îi trimite lunar 50 de lei și cu acești bani reușește să-și acopere cheltuielile stricte și să-și ia licența în Drept. La Litere trebuia să mai învețe încă doi ani.

Când ajunge acasă în vacanță, tatăl său îl îndeamnă să intre în magistratură, sub protecția prefectului din acel județ, care-i pune condiția să se înscrie în Partidul Conservator. De asemenea, îi cere să nu mai continue studiile la Litere, fiindcă el între timp sărăcise și nu-l mai putea întreține, chiar dacă la intrarea în facultate îi promisese că-l va ajuta. Cum mama lui e moartă de mai multă vreme, Miron nu se mai simte legat de casă. El și tatăl lui se despart ca doi străini. Totuși, la plecare, părintele lui îi dă 100 de lei, ultimii bani.

Întors la București, proaspătul licențiat Miron Grindea își reia vechea locuință la Frau Silber și încearcă să intre funcționar la Ministerul de Finanțe. Nefiind recomandat de nimeni, nu reușește. Se înscrie în Barou pentru a profesa avocatura, însă nu are clienți și refuză să recurgă la misiți sau la căi necinstite, ocolind în continuare politica. Prietenul său Petrică reușește să intre ca funcționar la primărie și să continue să urmeze Dreptul. Miron găsește la un moment dat un post de secretar la un mare avocat, Măcărescu, dar după o lună îl părăsește, nesuportând atmosfera morală de acolo și asalturile amoroase îndreptate asupra lui de doamna Măcărescu. Aceasta este președinta unei societăți de binefacere, Bien, care îi ajută, în realitate, tot pe cei cu avere.

Cu ocazia unui proces, cunoaște o prietenă a proprietăresei, doamna Emma, o tânără și frumoasă nemțoaică, guvernantă la senatorul Andreescu. Acesta încercase să o siluiască. Miron intervine, găsind o soluție pentru fată. Ea se instalează la dna Silber și dă lecții de engleză și pian. Tânărul se îndrăgostește de ea și nici el nu-i este indiferent Emmei. Recomandat de doamna Silber, Miron intră în serviciul unei bănci germane cu salariul de 250 de lei pe lună și se căsătorește cu Emma, împotriva voinței tatălui său care dorește să aibă ca noră o fată din partea locului lui de origine.

În anul 1914 începe războiul, iar România rămâne neutră. Miron trebuise, totuși, să demisioneze de la bancă pentru a nu fi considerat germanofil, fiind căsătorit cu o nemțoaică. Este apoi concentrat și chemat la regimentul din orașul natal. Acolo se împacă fără probleme cu tatăl său, la îndemnul căruia o cheamă pe Emma să locuiască în casa părintească. Bătrânul își îndrăgește nora și regretă că nu a cunoscut-o mai demult.

Vine și ziua intrării țării noastre în război, iar regimentul în care Miron este ofițer trece Carpații. Chiar în prima zi de luptă, el cade grav rănit. Medicii sunt de părere că are șanse să scape cu viață. Așa se termină romanul, cu proiecta­rea pe ecranul minții noastre a unui viitor incert.