Povestiți-ne o întâmplare pe care n-ați trăit-o, dar pe care ați fi vrut/ ați vrea s-o trăiți. Sau, altfel formulat: povestiți-ne o întâmplare imaginară care v-ar plăcea să facă parte din viața dv. reală. Așa sună propunerea pe care am făcut-o colegilor mei ca temă pentru ancheta literară a revistei noastre din luna martie. Ar fi vorba despre netrăitul existențelor noastre pe care aspirăm să-l transformăm în trăit, obținând prin acest exercițiu de imaginație o îmbogățire lăuntrică, o amplificare sau extensie sau augmentare a noastră ca ființe trecătoare prin lume.
Ce mi-am dorit eu de-a lungul anilor din ce nu am avut? Sigur, aș putea răspunde în registru glumeț, spunând că m-am visat sărind cu parașuta de la înălțimi amețitoare, sau vânând lei în Africa, sau jucând tenis cu Nadal ori cu Federer și nepierzând, dar, dacă aș susține așa ceva, ar fi pe de-a-ntregul neadevărat. Căci mintal sunt astfel întocmit încât nu tânjesc după ceva care nu mi se potrivește sau după ceva care nu are nici cele mai mici șanse să se întâmple. De aceea niciun fel de secvență deplasată, utopică, așa cum ar fi discursul de mulțumire din sala Academiei Suedeze, la primirea acelui premiu ori ridicarea deasupra capului a trofeului de la Roland Garros, nu face parte din imaginarul meu pe care năzuiesc să-l transpun în real.
În lista de situații după care ar fi de așteptat să jinduiesc și care, de fapt, nu mă atrag câtuși de puțin se cade neapărat să înscriu opulența, luxul sau vizitarea unor ținuturi exotice: mi se pare că am mulțumitor de mult pentru doza de vremelnicie care mi-a fost rezervată mie aici, în această lume enigmatică și dramatică, și mi se pare că am văzut destul din ce se cuvenea să văd din acest spectacol pământesc într-adevăr scânteietor, mirabil.
Și cum, nu mă locuiește nici ambiția secretă de a cuceri mulțimile de cititori cu cărțile pe care le scriu? Pentru cineva cu această meserie (și pasiune mistuitoare!), literatura, o asemenea dorință ar fi normal să reprezinte dorința supremă, ținta ultimă care-l mobilizează. Cu sinceritate, cu candoare asumată (sau cu luciditate) vorbind, răspunsul este negativ. Sigur, îmi propun să scriu cărți cât mai valoroase, dar sunt conștient că un asemenea țel presupune o concentrare deosebită și o trudă migăloasă, nicio clipă întrerupte de-a lungul vieții, iar rezultatul este totuși incert, date fiind limitele personale, putința creatoare mărginită, dar și circumstanțele, după cât sunt de potrivnice sau de favorabile.
Previzibil probabil, mintea mea e plină de „poteci ce se bifurcă“, de scene, situații, povești pe care nu le-am trăit și pe care îmi închipui că le trăiesc – la acest capitol al potențialităților existențiale am o anumită creativitate, sunt productiv chiar în exces. Dar această particularitate a gândirii și a imaginației mele mi-o tratez chiar prin actul scrisului literar. Scriind, îmi apropriez netrăitul și-l transform în trăit. Prin scris, căi pe care n-am mers niciodată devin ale mele, pășesc pe ele neliniștit și văd unde ajung. Scrisul literar ne rezolvă nu frustrările, ci deficitul de ființare, ne creează un spațiu, o patrie unde se poate manifesta surplusul nostru de imaginație și unde se pot adăposti și se pot mișca în voie himerele din creierele noastre.
Dar când discutăm despre raportul dintre netrăit și trăit, pentru mine, acum, cea mai arzătoare temă nu este a netrăitului pur, pe care am vrea să-l aducem în existențele noastre, ci a trăitului-cândva care a devenit netrăit și pe care țintim să-l re-trăim, să-l reînviem, dându-i în felul acesta șansa unui nou acum, a unui nou trăit. Mă încearcă o tulburătoare nostalgie: visez cu toate puterile închipuirii mele să reînsuflețesc scene, locuri, oameni din trecut, să-i transport în prezentul meu. E ceea ce mă obsedează. E ceea ce dă sens căutării mele: să regăsesc, să redobândesc ceea ce am avut și s-a pierdut/ am pierdut. Nu sunt neapărat interesat să descopăr lucruri noi, ci tânjesc să mă bucur iar de mici minuni la care cândva am avut acces, iar astăzi sunt duse, sunt stinse.
Așa cum alchimiștii se străduiau să deslușească formula care să preschimbe materia neînsuflețită în făptură vie, și eu, deși știu neîndoielnic că nu voi izbuti, caut plin de râvnă, cu ardoare să mut clipe din trecut în prezent și să le înviez.