Eu mi-am aflat acel ritm fericit al timpului, prin rugăciune și Poezie“, mărturisește Liliana Ursu într-una dintre convorbirile ei cu Laurențiu-Ciprian Tudor, grupate în volumul masiv, de peste șase sute de pagini, lucrat, se pare, vreme de opt ani, Cartea pașilor. Convorbiri cu Laurențiu-Ciprian Tudor (Editura Spandugino, 2023). Pe urmele Abatelui Bremond care spune că „poezia pură e rugăciune laică“, sugerînd că poetul este un scrib al lutului, dar, mai ales, al cerului, prefațînd, astfel, orientarea și mesajul cărții pe care Liliana Ursu o scrie „asista tă“ de Laurențiu-Ciprian Tudor, el însuși poet și eseist. Convorbi rile din Cartea pașilor jalonează o pasiona(n)tă călătorie sufle tească: temă dominantă, paradigmă a meditației poetei asupra condiției umane de aici și acum, dintr-o „carte atipică de interviu“, cum spune, dar și a poeziei înseși, mai cu seamă, aceea din cele mai recente volume, Loc ferit și Fericită lumină. Călătoria Lilianei Ursu urmează conturul și configurația unor hărți, șapte la nu măr, începînd cu prima copilărie, ținutul „bucuriei și uimirilor“, care fixează biografia și, în egală măsură, bibliografia poetei. Pa rafrazînd titlul unei celebre piese de teatru a lui O’Neill, Liliana Ursu urmează lungul drum al fiecărei zile către sine, un suiș, trecînd peste niște praguri inițiatice – suișuri cerești, le spune autoarea –, cu fiecare pas care, iată, este o sosire. Scriitorul ex plorează o terra incognita pe care o cucerește împreună cu citito rul său, poetul tăcut, cum îl numește Liliana Ursu, prinși, scrii tor și cititor, într-un „vals al limbii“, în îmbrățișarea suflete lor. Pasiunea pentru literatura de călătorie se deschide în acest orizont către călătoria unei permanente inițieri în lumea lăuntri că, spre „oazele plinătății sufletești“. Drumurile Lilianei Ursu încep în „transatlanticul imaginar“ al Sibiului copilăriei, cu fremătătoarea presimțire a călătoriilor esențiale de mai tîrziu, cînd, însoțit de o bunică, copilul traversează Podul Gării, descoperă o casă fascinantă, trece de Turnul Sfatului și de Piața Aurarilor sau face o călătorie la Apold. Mereu plecarea, dar și întoarcerea, într-o continuă explorare a Sibiului „de taină“, continuată, apoi, cu muzi ca și cărțile care înmulțesc viețile: un plural foarte semnificativ, fiecare carte, vis sau piesă muzicală fiind o nouă călătorie, „împreună cu Dumnezeu“, în spirit, la gimnaziul de la Siliște, „la do uă ore de «căruț㻓 sau acasă, în Sibiul natal și la Cotroceni, în București.
Suiș ceresc, explorare a lăuntrului, cale spre sinele mai profund, călătoriile Lilianei Ursu sînt, înain te de toate, pelerinaje: în Țara Sfîntă, la locurile lega te de viața pămînteană a lui Iisus Hristos, la Casa Poetului din Lewisburg, Pennsylvania, la mănăstirile Cernica și Văratec („Să-nverezi la Văratec/ e ca și cum/ te-ai împrieteni cu greierii/ pe via ță,/ și cu Dumnezeu“, scrie aici pelerinul), la Casa Scriitorilor de la Neptun, cu ecoul vocilor poeților invitați la „Zile și nopți de literatură“, în Insula Gotland, dar, mai ales, în insulele grecești unde caută aceleași repere spirituale, în Patmos, unde Sfîntului Ioan Teologul i s-a revelat Apocalipsa, în Eghina, la Sfîntul Nectarie, înapoi, la Istanbul, pentru a intra în Biserica Vlaherne, la Schitul Rarău, pe un itinerar inițiatic spre părintele Daniil – Sandu Tudor și „Rugul Aprins“, vapoarele imaginare, apoi, cele adevărate sau, pur și simplu, plimbarea prin cărți. Locurile își vorbesc, își împrumută poveștile, oamenii, bisericile, întîmplările – acesta e secretul pe care îl dezvăluie hărțile „care mi se revelează cu timpul“, con figurînd sensul ascuns al vieții înseși.
„Sunt iar în avion. Mereu mai departe, tot mai departe, spre Vest“: acesta e un leitmotiv al mărturisirilor făcute de Liliana Ursu în dialogurile sale cu Laurențiu-Ciprian Tudor, ajungînd, iată, în America „un cub Rubik, de opt ori“, profe soară de poezie și scriere creativă, la universități și colegii, după ce, în anii de studii, va fi avut „profesori de frumos, de reve rie, de Poezie“, adăugînd întîlniri decisive cu Monica Pillat, Nichita Stănescu, Gabriela Melinescu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Ioan Alexandru, Constantin Noica și mulți poeți din spațiul nord-american pe care i-a tradus într-o impresionantă listă de tălmăciri lirice. Anii de facultate, cînd s-a petrecut „dezăvorîrea sufletului“ și asumarea experienței poetice reprezintă două dintre punctele esențiale fixate pe hărțile Lilianei Ursu: ea știe că „poezia care adăpostește reveria, ecourile frumuseții, visul, iubirea, îmbogățind polifonia lumii și oferind ospitalitate sufletească, e veșnic tînără și …eternă“. Poezia tînără și eternă pivotează în jurul temei și me taforei obsedante ale călătoriei în marile și micile orașe, cu tre nul, căruța, avionul și vaporul, într-o mistuitoare dorință de a-și regăsi ființa interioară, cum se vede în Însoțirea cea bună cu micile orașe, unul dintre numeroasele poeme care punctează confesiunile pelerinului.
Cartea pașilor e o admirabilă autobiografie literară și, totodată, un document al memoriei colective.