În Putin – obsesia imperiului, Armand Goșu își grupează articolele cu începere din 8 martie 2006 până în 20 septembrie 2022, articole publicate în revista „22“ și însoțite de desenele lui Dan Perjovski, și pe site-ul de dezbatere Contributors. Cartea devine astfel și un jurnal de reflecție politică cu privire la evoluția Federației Ruse și a spațiului ex sovietic cu care aceasta se află într-un contact direct și pe care adesea îl influențează de o manieră directă. Fără doar și poate, Armand Goșu este unul dintre puținii kremlinologi pe care îi avem, cu un doctorat susținut la Moscova, cunoscător de limbă rusă, conferențiar universitar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, unde ține un curs de Istoria Rusiei, autor al unor cărți fundamentale, precum Euro-falia. Turbulențe și involuții în fostul spațiu sovietic (2016), Rusia, o ecuație complicată (2021) și Între Napoleon și Alexandru I ( 2022).
Problematica acestei cărți este mult prea diversă pentru a fi rezumată într-un articol, dar întreg ansamblul publicistic răspunde unor interogații fundamentale, între altele, cum s-a ajuns la războiul cu Ucraina? Cum se integrează viziunea revizionistă a lui Putin în contextul istoriei „moderne“ a Rusiei, pornind de la Petru cel Mare? Cum este definită prin opoziție Europa cu imaginea pe care o proiectează Putin despre Rusia eternă și de ce războiul cu Ucraina este în esența lui un război cu Europa și cultura și civilizația occidentală? Care este locul unui război al ideilor în războiul propriu-zis, dar și în cel informațional-propagandistic și cum se poartă el în Occident? Miza esențială a acestei cărți este de a lămuri ceea ce pare și este de neînțeles, adică, izbucnirea acestui război în secolul XXI și de a preciza riscurile unei escaladări. Un mic articol Rusia vs Europa. Bătălia memoriei istorice atrage atenția asupra unei confruntări în spațiul a ceea ce François Lyotard numește marile narațiuni legitimatoare, mai precis a unui narativ rusesc, dezvoltat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu Rusia ca salvator al Europei cu sacrificii imense în lupta împotriva Germaniei naziste și a unor narative care se dezvoltă în statele fostului bloc socialist care contrazic acest rol, mai mult chiar, îl întorc pe dos, făcând din Rusia un stat agresor, inițial într-o complicitate fără drept de apel cu Germania nazistă, impunând prin forță comunismul și aservirea unei părți a Europei, Europa de Est, cedată, pur și simplu, în urma Tratatului de la Yalta în sfera de influență a Uniunii Sovietice.
Deși orice carte impune o liniaritate a unei cronologii atât a scrierii articolelor care vizează, majoritatea, actualitatea politică din acel moment, cât și a succesiunii evenimențiale, aș recomanda citirea/recitirea în buchet a unor articole. De pildă acest articol este foarte bine acompaniat de cel intitulat Aventurile Morții lui Stalin în Rusia cu referire la filmul lui Armando Iannucci, film interzis în Rusia. Și aceasta nu pentru a fi făcut din Stalin un subiect de film sau de a fi confirmat atrocitățile și lupta pentru putere din cadrul politbiro-ului, cât pentru faptul, observația subtilă îi aparține autorului, de a fi coborît în deriziune figura „marelui om“, expresie a măreției rusești din toate timpurile, de a provoca o comoție a orgoliului imperial care constituie o componentă fondatoare a viziunii politice rusești din toate timpurile. Tot în acest buchet poate fi inclus și articolul cu privire la radicalizarea lui Aleksandr Soljenițîn, concomitent cu diminuarea imaginii sale și a importanței narațiunii despre Gulag. Armand Goșu analizează imaginarul politic rusesc din care Putin și acoliții îl promovează la rang de „ adevăr istoric“, ceea ce reprezintă „noua ideologie a Rusiei“ prin asumarea de către Putin a rolului de istoric. Însă acest rol devine inteligibil numai întrucât este raportat la istoria imperială a Rusiei completată de cea a Uniunii Sovietice.
Tradusă excelent într-un articol intitulat Un mic război victorios care ilustrează o istorie a ciclurilor cu privire la Rusia după care orice război ratat conduce la o mișcare de reformă, pe când cele câștigate conduc la un regim și mai conservator, pentru a folosi un eufemism pentru diferitele forme de autocrație experimentate în istoria Rusiei. Ultimul capitol este rezervat războiului din Ucraina, urmărind cauzele directe, însă abia tot tabloul cu ariile colaterale este în măsură să restituie complexitatea fenomenului și, totodată, să releve o serie de puncte de articulație în ceea ce reprezintă ideea imperiului rus, reîncărcată nu neapărat într-o haină nouă, cât mai degrabă într-un nou context geopolitic. Cartea lui Armand Goșu oferă din unghiuri diverse, unele insolite, o explicație a istoriei în mers, istorie pe care o însoțește pas cu pas într-o reflecție strălucitoare și analitic profundă.
Angelo Mitchievici