Poeme de Spiridon Popescu
Cristale de fum
baladă (I)
A venit la mine și mi-a spus:
„Lasă-mă să-ți zic Iisus”.
M-a luat deoparte-apoi:
„Ai fost tâmplar,
Fă-mi până mâine-o cruce
de stejar”.
Văzând că nu-l refuz, mi-a mai
cerut,
Mieros, și-un pumn de cuie
cu-mprumut.
A doua zi, când era gata tot,
Ca o femeie m-a luat de cot,
Șoptindu-mi candid: „Haidem,
frățioare,
Să facem pe Golgota
o plimbare…”
baladă (II)
Doamne, mi-ai înveselit
Pasărea chiar sub cuțit.
Și, deși muream de foame,
N-am putut s-o mai tai, Doamne,
Căci ar trebui să fii
Dus cu sufletu-n pustii
Să retezi viața cuiva
Tocmai când i-e drag de ea.
baladă (III)
Zise moartea către mine:
„Mă, când crezi c-ar fi mai bine
Să te iau, acum ori mâine?”
O rugai: „Fii omenoasă,
Moarte, măcar mă mai lasă
Să-mi fac iubita mireasă”.
„Bine, mă, te voi lăsa,
Dar să știi, la nunta ta,
Voi veni și voi juca.
Să mă ierți de s-o-ntâmpla,
Beată, să dobor vreo stea”.
baladă (IV)
Doamne, mult mi-ar mai plăcea
Să fac dragoste c-o stea,
Steaua să rămână grea
Și să nască altă stea,
Iar eu, ca un tată bun,
Pe copilă să mi-o-ndrum
Să nu fie căzătoare
Nici la nunta cea mai mare!…
răspuns la o scrisoare
Da, Doamne, confirm știrea:
ieri noapte-am fost prădat,
Însă din inventarul,
sfârșit acum o oră,
Reiese că e vorba
de-o pagubă minoră –
Doar inima-mi lipsește,
doar ea mi s-a furat.
Deci n-a fost un dezastru,
cum se tot scrie-n presă,
Nici nu putea să fie
căci, după știrea mea,
Banda n-a fost condusă
de un tâlhar sadea,
Ci, râsu’ lumii, Doamne:
de-o tânără prințesă.
scrisoare către cristiana (I)
Iubito, nu știu dacă știi:
Pe mine Dumnezeu m-a
pedepsit
Să plec, numai atunci, dintre
cei vii
Când iarba ochilor tăi verzi
Va fi de-acord să crească
peste mine.
sfat (I)
Ferește-te să cazi din tine –
E înălțimea de la care
Cel ce alunecă, iubito,
Aproape totdeauna moare.
sfat (II)
Ferește-te să cazi în tine,
Va fi mortală căzătura:
Când sufletul ți-e plin de săbii
Cum să te duci spre el
de-a dura?
distihuri pe verticală
Sunt mai sărac
cu mult
ca Dumnezeu –
n-am nici măcar
un șarpe-n
Raiul meu.
*
S-a boierit lisus –
i se aduce,
de-o vreme-ncoace,
cina lângă cruce.
*
E ora zero
făr-un sfert
de veac –
ah, cum îmi intră
zilele în sac!…
*
Prietene,
nu mai ciupi
lăuta –
vreau să îmi beau
în liniște
cucuta.
*
Sunt trist –
mi s-a furat
tristețea
și hoțul n-a fost prins
nici până azi.
psalm
Doamne, Te rog, nu mă mai
îmbrânci,
Nu-mi mai striga: „Ai fost ursit
să cazi!”
Ci fi-mi alături: spune-mi
(dacă știi)
Ce tren mai am spre mine însumi azi?
Poeme de Nicolae Tzone
Îmi pun poeme în urechi…
*
îngerii cu ochelari citesc şi recitesc
şi transcriu ceea ce eu am scris
în plimbarea de-aseară
prin bucureştiul copleşit de ninsoare
pe inima mea desprinsă din piept
îngerii cu ochelari stau în urechile mele
precum pruncii în poalele mamelor lor
cînd li se citesc poveşti
îngerii cu ochelari au o foarte
ascuţită ureche muzicală
şi au cu certitudine ochi performanţi
îngerii cu ochelari au astfel vederea dublă
poate chiar triplă
poate chiar cvadruplă
îngerii cu ochelari văd până-n adâncul
inimii mele
şi până-n adâncul inimii poemelor mele
şi dacă un vers pune o întrebare
dacă vreo silabă se-ntreabă ce este cu ea
de-i este somn ori numai dor de somn
îngerii cu ochelari au întotdeauna
răspusul cel mai bun la-ndemână
*
ce faci omule omuleţule cînd simţi
că viaţa merge în gol
că şi moartea de altminteri
merge în gol
unde-ţi pui capul când perna e de praf
când şi patul este doar un schelet
din stinghii de fier
fără nimic moale pe el
sau împrejur de el
*
din zăpadă vine un poem frumos
el este chiar rugăciunea mea către zapadă
ca să se nască şi să vină să mă vadă
cât încă mai sunt viu şi teafăr
cât încă în oraşul bucureşti pofta
de a scrie cu zăpadă
în caiete uriaşe de zăpadă
este vie şi molipsitoare
cât ochiul în care-mi pun privirea
să privesc zăpada abia născută
nu dă nici pic de semn
că s-a născut vreodată-n
lumea largă pentru el
domniţa maimuţa
plictiseala
o tu îngere cu ochelari
tu primul dintre primii
trebuie să ştii că în niciuna din vieţile
sau din morţile mele n-am cunoscut
plictiseala
oriunde am fost şi orice am făcut
fie că-i vorba chiar şi de pântecul mamei
de dinainte cu săptămâni şi luni şi ani
de-a mă naşte
prinţesa plictiseala sau cămila plictiseala
sau dromaderul plictiseala
sau maimuţa plictiseala
sau oricum ar fi s-o numim
nu mi-a ieşit în cale
eu nu mă plictisesc niciodată
eu niciodată nu plictisesc pe nimeni
recunosc că poemul meu
cîteodată este foarte somnoros
că uneori literele şi silabele poemului meu
respiră sunete bizare
pentru lumea aceasta
în timp ce dorm şi visează
de fapt nici nu dorm şi nici nu visează
ci doar urcă până în vârf
pe vechea piramidă a lui keops
de la cairo
şi literele şi silabele iubitului nostru poem
când se ciocnesc de piatra piramidei
de plăcere piramida cîntă
(Din volumul în pregătire: Poeme zburătoare)