Comparând Globurile de aur pe anul 2023 cu Oscarurile din același an, sesizăm o diferență notabilă: cele două filme care au obținut cele mai multe Globuri de aur, Fabelmans: povestea unei vieți aparte (The Fabelmans) al lui Steven Spielberg și Spiritele din Insherin (The Banshee of Insherin) al lui Martin McDonagh nu figurează în lista de Premii Oscar, practic două filme cu adevărat remarcabile nu iau niciun Oscar. Ce avem în schimb? Orice, oriunde, oricând (Everything, Everywhere All at Once) al lui Dan Kwan și Daniel Scheinert conduce detașat cu șapte Premii Oscar, dintre care trei extrem de importante, cel mai bun film, cea mai bună regie și cel mai bun scenariu original, la care se adaugă cea mai bună actriță (Michelle Yeoh), cel mai bun actor în rol secundar (Ke Huy Kuan), cea mai bună actriță în rol secundar (Jamie Lee Curtis), cel mai bun montaj de film. Este urmat de Nimic nou pe frontul de vest (Im Westen nichts Neues) al lui Edward Berger, care obține premiul pentru cel mai bun lungmetraj internațional, cea mai bună scenografie, cea mai bună coloană sonoră, cea mai bună producție.
Orice, oriunde, oricând este o operă de bricolaj, construit arcimboldesc și în spirit pop-culture din reclame și stereotipuri, este un melting–pot fără a avea nimic de spus, nimic nou de arătat, fără nicio reflecție în mod particular, fără să lege cu istoria cinematografului cum o face magistral The Fabelmans sau să sondeze abisul ființei umane precum Spiritele din Insherin. Mai simplu spus este o chinezărie, (la propriu și la figurat!) care pune în circulație un kitsch enorm și vinde ieftin produsul de marcă pe care l-a copiat, în loc de adidas avem un adibas cinematografic la scara prostesc lăbărțată a 139 de minute. Principiul de funcționare este cel postmodern al lui Anything goes. În termenii culturii de consum în varianta sa cea mai populară și ieftină, Orice, oriunde, oricând este un fel de shaorma cu de toate, dar mai mai ales cu foarte multă maioneză și ketchup care crește direct pe degetele transformate în cremvuști ale personajelor într-una din lumile posibile ale multiversului cinematografic. Ceea ce face particularitatea acestui film-kitsch nu sunt doar citările parodice, coborîte în burlesc, ale unor filme, de la Matrix și Inception la Kill Bill și Ratatouille, sau filme care au făcut-o celebră pe actrița în rol principal, Michelle Yeoh, precum Crouching Tiger, Hidden Dragon: Sword of Destiny, ci mixarea sa cu ideologia corectitudinii politice pe care o respiră prin toți porii. Avem chinezi imigranți, de treabă, grabnic plătitori de taxe, avem funcționari insolitați cu problemele vârstei a treia, dar principiali, avem LGBT, în jurul unei astfel de drama queen cu lesbiene învârtindu-se o bună parte din film, și mai presus de toate avem gogoși, o gogoașă mare chiar întruchipând vidul alienării și al reacțiunii care absoarbe societatea americană și care se vindecă cu puterea dragostei, după ce kung-fu-ul n-a mers. De la un punct încolo, trecerea dintr-un univers în altul, dintr-un costum/rochie în altul/alta – filmul își merită premiul pentru montaj! – se desfășoară atât de vertiginos, încât nu mai știi pe ce lume sunt actorii, iar faptul în sine nici nu mai prezintă importanță, pentru că, vorba titlului: orice, oriunde, oricând. Despre un scenariu original nici nu poate fi vorba în acest semipreparat cu potențatori de gust, un film ca Spiritele din Insherin ar fi fost îndreptățit la un astfel de premiu, iar Michelle Yeoh face un rol chinuit-dramatic între atâtea giumbușlucuri și comicării. Cât despre Ke Huy Quan în rolul soțului bun, cuminte, familist, la locul lui, bun plătitor de taxe, funny, chinez pe deasupra, simpla încadrare în stereotip i-a adus un Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar. La fel, este greu de înțeles de ce Oscarul în rol secundar merge la Jamie Lee Curtis care când face pe robotul, un fel de Mr. Smith scos din Matrix-ul chinezesc, când pe Baba Cloanța a birocrației fiscale, când pe femeia singură, capabilă de compasiune, descoperind o nebănuită latură umană când într-o variantă a multiversului cântă la pian cu picioarele în timp ce-și împletește crenvurștii degetelor cu cei ai chinezoaicei.
Al doilea film multiplu premiat, o altă ecranizare a celebrului roman al lui Erich Maria Remarque, Pe frontul de vest nimic nou, vine după câteva ecranizări importante, cea a lui Lewis Milestone din 1930 și cea din 1979 a lui Delbert Mann, nu cu o noutate, ci cu efecte vizuale și cu o scenografie foarte bună și, de asemenea, cu actori buni. Contextul, războiul din Ucraina l-a favorizat, ororile Primului Război Mondial sunt „împrospătate“, reîncărcate de cele ale acestui nou război. Filmul lui Berger este închis la toți nasturii, impecabil, ceea ce i se poate reproșa este că nu inovează, ci adaugă o altă versiune, foarte bună și ea, la cele existente deja. Apreciez însă faptul că regizorul a construit un raport echilibrat între liric și dramatic, a coborât războiul și mai mult în oroarea și mizeria din care este făcut. Sunt în acest film câteva scene memorabile nu doar în ceea ce ele au cinematografic, cât în cruzimea și abdurdul pe care războiul le reflectă, precum cea a incendierii soldaților germani cu aruncătoarele de flăcări sau a uciderii soldatului francez după o scurtă luptă corp la corp.
Balena (The Whale) al lui Darren Aronofsky, pentru care Brendan Fraser primește Oscarul pentru cel mai bun actor în rol principal, răspunde pe deplin convențiilor politicii corecte. Povestea unui universitar cu obezitate patologică, un fel de profesorul trăsnit, Sherman Klump, dar fără umorul degajat al acestuia, căzut în depresie și cu vreo 50 de kilograme în plus, lipsit și de asigurare medicală, deci un posibil caz social, dar cu o bună prietenă chinezoaică, în rolul bunului imigrant, este în același timp cea a unei condiții cu condiționările aferente. Lectura celebrului roman al lui Melville, Moby Dick, deplângându-l și în același timp incriminându-l pe căpitanul cu picior de lemn, pe Ahab, pentru psihoza lui și inocentând balena albă ca victimă inocentă a unui obsedat , este ilustrativă pentru un complex victimiar, al discriminării pozitive. Oscarul pentru cel mai bun sunet merge la un film fără valoare, lipsit de imaginație, de sare și piper, cu mult sub cel de dinaintea sa, Top Gun: Maverick al lui Joseph Kosinski, așa cum previzibil Oscarul pentru cele mai bune efecte vizuale a fost luat de Avatar: The Way of Water al lui James Cameron, care este într-adevăr un spectacol vizual și doar atât. Ambele au însă meritul popularității, adică a succesului de box office, fapt pentru care instituția premiilor Oscar nu le poate ignora. Oscarul pentru cel mai bun film documentar i-a fost acordat lui Daniel Roher pentru Navalny un film dedicat celui mai impozant dizident al dictatorului rus Vladimir Putin. Un film cu adevărat remarcabil, care a primit Oscarul pentru lungmetraj de animație este Pinocchio al lui Guillermo del Torro. Noutatea decurge și din faptul că regizorul înfățișează o păpușă de lemn care se simte în largul ei în mijlocul teatrului de marionete. Imaginația debordantă a regizorului, probată în atâtea filme, se conjugă armonios cu o subtilitate care depășește cadrul poveștii lui Carlo Collodi, cu o finețe a atingerii laturii copilărești din orice. Nu faptul că cel mai premiat film cu Oscaruri din acest an este unul foarte slab, lipsit de relevanță și fals în cele din urmă, mă intrigă, ci ignorarea a două filme mari The Fabelmans și The Banshee of Insherin. Primul reprezintă o viziune, o reflecție asupra cinematografiei, îi gândește premisele prin intermediul unui tânăr care se formează lăsând această artă să crească în el încetul cu încetul, în cele din urmă un fragment din autobiografia unui mare regizor, Steven Spielberg însuși. Celălalt reușește să atingă într-un mod subtil acele delicate resorturi ale ființei, acolo unde lumina pătrunde foarte rar, într-un climat de dramă strindbergiană, cu personaje care nu pot fi serializate, nici descifrate. Absența lor din lista premianților spune foarte mult despre o ideologizare tot mai apăsată a industriei de film americane și respectiv despre o devalorizare a acestor premii.