Romanul Marea e frumoasă ca tine este marea probă a maturității pentru Andrea H. Hedeș, care a debutat editorial relativ tîrziu, cu poezie (Cartea cu fluturi, 2008) și a recidivat după 2014 (Aritmii, poezie), ceea ce a însemnat prima carte la propria editură, Neuma. A scris și publicat apoi, într-un ritm debordant poezie, proză, critică de întîmpinare, adunată și în volum (Celei mai frumoase. Șapte ani de recenzii, Editura Neuma, 2018), eseuri și povestiri pentru copii. A tradus mult, fiind o bună cunoscătoare a limbilor engleză, franceză și maghiară. Doar teatrul lipsește – dar pentru puțină vreme, sper eu – din palmaresul prolificei scriitoare.
Am intuit încă de la debut, dovadă recenzia mea la Cartea cu fluturi, potențialul tinerei scriitoare care a devenit destul de repede și o autoare matură, o editoare pricepută și o apreciată conducătoare de revistă, a cărei mînă de fier – în mănușă de dantelă – se simte în planurile editoriale și în coordonarea publicației Neuma.
Venind la romanul Marea e frumoasă ca tine, al doilea al autoarei, după O întîlnire pe strada Hazard, Editura Neuma, 2020, constat că proza scrisă de Andrea H. Hedeș a sporit ca profunzime, siguranță, complexitate a acțiunii. Feeria și magia inserate în realitatea banală se induc tot mai subtil, rămînînd totuși ingrediente esențiale în text. Prozatoarea reușește, pe un spațiu relativ restrîns, un roman polimorf de o stranie delicatețe. După știința mea, cu excepția pe care am mai menționat-o, a memorabilului roman al lui Iordan Chimet, literatura română nu mai are o construcție romanescă similară, din zona realității infuzate de feeric. Marea e frumoasă ca tine este un roman de dragoste, dar și unul fantastic, unul exotic – o călătorie în Vietnam și alta în China au marcat în chip deosebit conștiința autoarei – și, foarte interesant și din nou insolit în literatura noastră, un roman de atitudine și meditație asupra religiei, a limitelor credinței și a posibilei căderi în exces și fanatism. Autoarea, educată în spiritul religiei catolice, își ia libertatea să o judece hotărît și lucid, o faptă pe care în proza noastră, în general telurică și nespirituală, neglijentă sau chiar ireverențioasă cu ale duhului, e rar întîlnită.
Ceea ce trebuie admirat la romanul recent, semnat de Andrea H. Hedeș, este seriozitatea cu care scriitoarea își tratează tema, acțiunea, personajele, priveliștile. Ea nu ratează nimic, fiecare detaliu este perfect articulat, suspansul este impecabil gradat, iar deznodămîntul derivă din premise printr-o logică precisă, de mecanism automat (dacă veți citi romanul veți înțelege aluzia). Tocmai pentru acest suspans, care este condimentul esențial al poveștii retrasului tînăr Leander (dafin), coborît parcă din Hoffmann, și al frumoasei Floare de Păr (altă sugestie vegetală), nu doresc să dezvălui prea mult din desfășurarea ingenioasei acțiuni a romanului. Documentarea romancierei a fost minuțioasă, fiecare detaliu este verificat și verificabil. Magia reiese absolut natural, la limita în care știința poate trece în miracol, precum în eminentul model al lui H. G. Wells din Omul invizibil. Harul pe care-l dovedește Andrea H. Hedeș este acela că fantasticul, irealul, feericul, se nasc firesc, credibil, devin tangibile. Nimeni nu se îndoiește că, punînd la uscat cearceafurile, frumoasa Remedios a lui García Márquez s-a ridicat cu ele la cer. Niciun cititor nu va avea niciun dubiu că Leander a creat-o pe Floare de Păr pentru ca ea, într-un mod miraculos și atît de firesc, să-l renască sub alt regim al existenței. Modul în care Andrea H. Hedeș își închide povestea și trage cortina – un indiciu că ar putea scrie teatru – este plin de grație și, mai important, de rigoare.
Ceea ce contează însă, chiar și pentru lumea noastră literară, meschină și adesea misogină, în care malurile Someșului nu sînt mai pure decît ale Dîmboviței, este valoarea acestei cărți. Andrea H. Hedeș a scris un roman la care frumusețea mării se combină cu eleganța și subtilitatea nuanțelor ei.