Cartea are totdeauna doi autori
La întâlnirea literară substanțială și animată pe care am avut-o cu elevii și profesorii Colegiului Național „C.D. Loga“ din Timișoara (a se vedea chiar în acest număr pagina 36 o scurtă prezentare a evenimentului), unul dintre scriitorii prezenți și-a așezat intervenția sub un citat din Shakespeare, Coriolanus: „Virtuțile sunt doar interpretare.“
Ce vrea să însemne afirmația aceasta aplicată operelor literare? Că într-o scriere literară virtuțile în sine contează în măsura în care sunt descoperite de cel care citește respectiva creație, cititorul fiind cel care prin interpretarea sa configurează într-un fel sau altul opera literară.
Cred și eu cu tărie acest lucru și, atunci când am folosit termeni ca romanul poliedric sau romanul palimpsest, m-am gândit tocmai la faptul că romanul este o construcție complexă, cu numeroase fețe (e poliedric), fiecare dintre ele urmând să-și găsească destinatarul, cititorul atras, interesat de un aspect sau altul din carte; sau, altfel zis, seamănă cu un palimpsest, adică are mai multe înscrisuri suprapuse, mai multe straturi de semnificații, care așteaptă ațipite să fie descoperite de un cititor sau de altul.
Cert este că un text literar, roman sau altceva, ca să fie viu, are mereu nevoie mai întâi de o minte și de o mână care-l scrie și, apoi, de o minte și de o privire care-l citește. Semnele pe care le așază scriitorul în opera sa trebuie descoperite de un cititor ce se cuvine să fie la rândul său un creator precum cel care a compus textul. Scrierea literară se îmbogățește, se întregește prin lectura critică, prin interpretarea pe care i-o dă cititorul. Dacă nu are parte de un cititor inteligent, pătrunzător, scrierea rămâne fără viață, ca o comoară îngropată în pământ, pe care n-o vede, n-o folosește nimeni.
De aceea cred că putem spune, fără ca aceasta să constituie o exagerare, că opera literară (și prin extensie, opera de artă) are doi autori: cel care a creat-o, dar, în același timp, și cel care o interpretează, hermeneutul său, care-i pune în lumină subtilitățile și adâncimile. Numai așa e vie.
Scriitorul și criticul, împreună, fac literatura. (G.C.)
Actualitatea literară – poezia
În revista VIAȚA ROMÂNEASCĂ (nr. 3), cititorul găsește, cu siguranță, destule puncte de interes. Vrem să atragem aici atenția doar asupra unui excelent grupaj de versuri al unuia dintre cei mai valoroși poeți români de astăzi, Adrian Popescu. Alegem să reproducem un scurt poem în care lirismului de extracție spirituală, propriu lui Adrian Popescu, îi ia locul, în mod surprinzător, un sarcasm bine articulat: „În democrație,/ înainte și după pandemie,/ toată lumea scrie,/ bucătarii, polițiștii, miniștrii,/ mecanicii auto, IT-iștii./ Cenacluri și lansări,/ like-uri și felicitări,/ o, ce armonie,/ eu scriu, tu scrii,/ el, ea scrie.“ Poemul se numește După pandemie.
Și în RAMURI (nr. 3) am citit un grupaj de versuri remarcabil. El aparține Gabrielei Gheorghișor, care s-a afirmat, cum știm, în critica literară, dar care se dovedește, iată, și o poetă de reală vocație. Lirica sa este confesivă, de o sinceritate aspră uneori și de un dramatism care emoționează: „În copilărie mi se părea/ că oamenii de patruzeci de ani/ au ieșit din zona tinereții/ Acum am trecut de pragul ăsta/ și sunt mai în vârstă decât tata/ care a murit la treizeci și trei.// Mă privește blând din fotografii:/ o efigie a tinereții fără bătrânețe.// Trăiesc un sentiment straniu,/ am mai văzut cândva într-un film/ cum o mamă încremenise în frumusețe/ în timp ce fiica ajunsese o băbuță.// Tata îmi zâmbește din altă lume,/ eu stau în valea plângerii/ ca o biserică scufundată.“
În fine, semnalăm și o carte de poezie: Opera poetică de Dumitru Chioaru, apărută la Editura Rocart. E un volum bine structurat, care ne dă o imagine integrală a creației poetice a lui Dumitru Chioaru: pe lângă poeme, tomul conține și o extinsă prefață ( o adevărată „micro-monografie“), semnată de Ion Bogdan Lefter și intitulată Dumitru Chioaru – „echinoxist“, sibian, postmodern, o confesiune a poetului care răspunde la întrebarea Cum am devenit scriitor?, și o binevenită fișă biobibliografică, incluzând extrase din comentariile critice de care s-a bucurat poezia sa de-a lungul anilor. Reproducem aici începutul poemului Vis: „Am mereu un vis:/ cărțile citite se năruiesc/ ca o avalanșă de zăpadă peste mine…“. Poemul e de citit în întregime și cartea, de asemenea. (Cronicar)