Mangafale, vînători de zestre, băutori de tutun, spectatori, personaje copii, bătrîni, sinucigași, zuliari, funcționari, birocrați, amploaiați, călători, politicieni, vrăjitori ori numai ghicitori în cafea și în cărți, tejghetari și patroni, nebunul vizionar și lucid – zi-i lume și te mîntuie, vorba lui Ion Creangă. Această lume fascinantă, cu identitatea ei literară este convocată de Horia Gârbea în cel mai recent volum al său, Zuliari și mangafale. Viața fascinantă a personajelor, pentru a continua un proiect și pentru a trăi, din nou, miracolul literaturii, „de care nu ajung să mă satur oricît citesc“ din cartea anului 2020, Minunata viață a personajelor. „În adolescență, mărturisește Horia Gârbea, am fost fascinat (și eu) de un roman în care, într-o cetate utopică, se ju ca un joc cu mărgele de sticlă. Romanul nu dă detalii despre joc. Nu spune de pildă, dacă era și un joc competitiv, se pare că nu. Nu ni se spune dacă bilele (mărgelele) erau de aceeași mărime și culoare. Eu îmi imaginez că nu. Nici dacă exista o gamă infinită de culori și diametre. Eu presupun că da. Oricum ar fi fost, jocul cu mărgele de sticlă constituia un mijloc subtil de comunicare. Prin intermediul poziției inițiale, care era fixată probabil de «Magister ludi», și al mutărilor ulterioare, numeroase, fără îndoială, jucătorii își prezentau gîndurile, ideile“. Adolescentul care se lăsa sedus de jo cul cu mărgelele de sticlă din celebra carte a lui Hermann Hesse își transferă pasiunea pentru joc eseistului care, evocînd șa hul, bridge și, mai ales, go, găsește numeroase și solide punți de comunicare cu arta, în general, cu literatura, în special, fie și numai pentru simplul motiv că „la începutul jocului, foaia e goală“. Mărgelele de sticlă ale lui Horia Gârbea sînt cuvintele care „se pot forma în opt mii de miliarde de feluri“ și, iată-le, personajele din opera a aproape o sută de dramaturgi și prozatori români din toate vremurile, de la I. Budai-Deleanu, Ion Creangă, N. Filimon, I.L. Caragiale, C. Negruzzi, Ioan Slavici pînă la Mircea Eliade, Camil Petrescu, Marin Preda, G. Călinescu, Panait Istrati, Gabriel Chifu, Varujan Vosganian și Radu Aldulescu. Să observăm, deîndată, că Horia Gârbea nu vizează o ierarhie de valori, nu caută, neapărat, judecățile de valoare și de situare ale criticului și istoricului literar, cu excepția unui singur text, Romanul unui personaj vital, unde face o percutantă evocare istorico-literară, luînd drept pre text biblioteca din „biroul președintelui Uniunii Scriitorilor din România“, care îi va fi aparținut „eroului“ acestui eseu, Ion Marin Sadoveanu: Horia Gârbea caută tipologii, personaje pentru o nouă viață, la fel de fascinantă în Zuliari și mangafale pe cît a fost în operele de origine.
Magister ludi scrie în Zuliari și mangafale. Viața fascinantă a personajelor o carte fermecătoare, cu eseuri ingenioase și asocieri surprinzătoare, urmărind constituirea unor tipologii în istorie, în proză și, mai ales, în teatru pentru că, spune Horia Gârbea, „la teatru nu prea e timp de tatonări“. Toa te eseurile, începînd cu cel despre triunghiurile de personaje la I.L. Caragiale și continuând cu cele ale lui V.I. Popa, Mihail Sebastian, G. Ciprian, Camil Petrescu, Al. Kirițescu și la contemporanii Paul Everac, Horia Lovinescu, Teodor Mazilu, Ion Băieșu. Mangafaua, aflăm de la Horia Gâr bea, nu e doar în „indementicabilul bilet“ al Miței din D’ale carnavalului, ci un personaj frecvent în literatura română, „plină de mangafale care își suportă condiția cu înțelepciune“. La Camil Petrescu, de exem plu, la Mateiu I. Caragiale, Bacalbașa, G. Călinescu, Ionel Teodoreanu, Petru Dumitriu, G. Brăescu și Al. Cazaban: mangafalele sînt fixate în umor, care e și „la qualité maîtresse“ a scrisului lui Horia Gârbea, prin simpla evocare a înțelesului originar al termenului: „turces cul mankafa, adică greu de cap, lipsit de inteligență“. Tot astfel, vînătorul de zestre „e o figură ce nu s-a demodat la noi, de la fanarioți la egalitarismul forțat al comuniștilor“, ca și băutorii de tutun, începînd cu Cocoșilă, prietenul lui Moromete, personajul bătrîn, cu aspectul lui caricatural ori cu imaginea idilică de la Barbu Delavrancea și Ionel Teodoreanu, personajul demonic al lui Ion Creangă, Radu Aldulescu, I.L. Caragiale, Petre Dulfu și Țiganiada lui I. Budai-Deleanu, Ion Minulescu și Gabriel Chifu etc.
Din secțiunea a doua a volumului, Alte eseuri, alte personaje, memorabile rămîn eseurile Reginele lui Shakespeare. Aparență și esență, Poezia muzicii sau viceversa, Camil Petrescu – adevărata eroare, Biograful lui Zacharias Lichter și, iată, un text original despre mult disputata retorică a titlurilor, Reflectînd la titluri. Una dintre calitățile cele mai importante ale unei cărți de eseuri adevărate este (și) aceea de a lansa ipoteze pentru studii ulterioare, idei mustind de substanță, venind de la o minte mereu trează, în alertă, iscoditoare. Horia Gârbea explorează, cu suportul unor texte validate de istoria literaturii noastre, comicul situațiilor, căutînd hohotul de rîs spontan, de nimic forțat, în umor și aborda re ludică, neocolind judecățile de valoare, acolo unde se află pe un teren sigur. Mirobolant e calculul pagubei Irinucăi din Aminti ri din copilărie care a fost suportată de bunicul David Creangă din Pipirig, „patru galbeni“ care „ar valora azi cam 3500 de lei“, cu care Irinuca ar putea cumpăra „vreo nouă capre nerîioase“, dacă lo cuința ei n-ar fi fost distrusă?
Eseurile din Zuliari și mangafale. Viața fascinantă a personajelor stau pe primul raft al bibliotecii literaturii române de azi, alături de cărțile unor Al. Paleologu, Ale xandru George, Al. Călinescu.