O substanțială carte de eseuri și analize de text tipărește Olimpiu Nușfelean în cel mai recent volum al său, Om în mers. Omul în mers e chiar omul de astăzi, ieșit din tot ceea ce îl va fi fixat altădată (într-un loc, repartiție obligatorie, acasă, într-un serviciu, într-o familie etc.): e omul care învață să fie liber pe măsură ce descoperă liberta tea. Vorbind despre corporalitatea limbajului – o idee foarte dragă textualiștilor –, Olimpiu Nușfelean constată că aceasta „are corpora litatea unui om în mers“, anume, „limbajul însuflețit care însufle țește, precum suflarea divină care a pus viață (și simțire) în tru pul de lut“. Om în mers (despre eseu), Povestesc, deci exist!, Ține-te bine în lumea care nu știe să facă față trecutului, Chipul poe tului reflectat în oglinda narativă, texte din prima parte a cărții, sînt cele mai apropiate de condiția eseului, a mișcării libere în orizontul operei citite și de profilul eseistului care, iată, nu face neapărat o valorizare a operei, lucrează altfel decît criticul literar, caută, mai ales, să trăiască textul citit, într-o încercare, mereu reluată, de a se (auto)defini. Unul dintre cele mai importante texte ale cărții este eseul Povestesc, deci exist!, unde Olimpiu Nușfelean, pornind de la secvența de deschidere a bas mului (A fost odată ca niciodată), scrie despre puterea generativă a cuvintelor; numai că ideea pierde viul existenței. Abordarea e, poate, prea prudentă. „Pas cu pas“, cum spunea cineva, sub protecția bibliografiei: mulțime de autori (iluștri), de la Mallarmé, Ph. Sollers, Jean Ricardou, la Robbe-Grillet ori R. Barthes și Sfîntul Atanasie din Alexandria reprezintă ceea ce aș numi nevoia reperelor creditabile, doar că efectul secundar poate fi devastator. Citatele numeroase, un „roi de citate“, cum le spunea G. Călinescu, amenință să sufoce mișcarea liberă pe care o revendică eseistul. Cei mai importanți eseiști (nu numai din literatura română) nu citează, decît în chip accidental pe cineva, pentru că se bazează exclusiv pe „fierberea“ gîndirii proprii pe un teren pregătit de criticii și istoricii literari.
Miezul cărții lui Olimpiu Nușfelean îl reprezintă analizele unor texte importante din literatura noastră, începînd cu Eminescu, I.L. Caragiale și Ioan Slavici și în cheind cu opera contemporanilor Radu Petrescu, Marin Preda, Ana Blandiana, Nicolae Breban, H.R. Patapievici, Gabriel Liiceanu și Nicolae Manolescu. Autorul Omului în mers abordează valorile sigure, validate, iar avantajul e acela de a nu mai trebui să emiți jude căți de valoare. Provocarea eseistului e aceea de a nu repeta judecățile fixate, drumurile deja bătute. În Atît de fragedă, Lasă-mă să-mi fie milă, Geniu pustiu, La aniversară, Eminescu e receptat pe dimensiunea teoretică, pentru ca, apoi, criticul să dezlege, în Forța distructivă a cuvintelor, relațiile lui Macedonski cu Emi nescu și Vasile Alecsandri, reținînd de acolo, între altele, o lec ție pentru azi. Cu totul remarcabil este Nepotrivirea cu lumea sau pierderea stimei de sine, unde, cu un discurs critic radicalizat, Olim piu Nușfelean face un profil al omului sucit, plecînd de la Căruță al lui Caragiale: „Comportamentul sucit a devenit marca ființării românilor“. Analizînd Hanul lui Mînjoală, autorul vorbește despre cuvintele care amăgesc. Romanul Mara de Ioan Slavici e anali zat, cu totul original, prin imaginea sfărîmării geamului ferestrei izbite de vînt, la mănăstirea unde maica Aegidia o găzduiește pe Persida, George Coșbuc e „un model alternativ la modelul Caragiale“, o ipoteză foarte atrăgătoare, pentru ca în modelul Rebreanu, Olimpiu Nușfelean să caute, într-o „poetică subiacentă“, relaționarea cu Eminescu. În Fefeleaga lui Agârbiceanu se identifică, eposul vi zual. În textul despre jurnalul postum al lui Radu Petrescu găsim o spectaculoasă adecvare a eseului la eseu. Marin Preda, cu Jurnalul intim, Ana Blandiana din Soră Lume, romancierul Nicolae Breban, an cheta Martei Petreu despre corpul scriitorului, Omul recent al lui H.R. Patapievici și Iisus al meu de Gabriel Liiceanu, în sfîrșit, desenul critic al lui Nicolae Manolescu reprezintă subiectele care alcătuiesc secțiunea „contemporană“ a analizelor lui Olimpiu Nușfelean.
Ține-te bine în lumea care nu știe cum să facă față trecutului și Poetul liniștii constituie o fermecătoare evocare a spațiului identitar din Șieu-Sfîntu, satul natal al poetului și criticului, cu amintirea unei figuri de altădată, Florica Brendea și invocarea, prin „lelea Florica“ a liricii lui Lucian Blaga în ceea ce are ea esențial în legătură cu sufletul celei care „lucra adesea la fîn sau la sapă în grădina casei de pe vechiul drum al Năsăudului, deasupra Bistriței, unde poetul locuia, vremelnic, împreună, cu doamna Cornelia și cu Dorli“