Mi-am cumpărat un robot of strict necessity. Mi-a fost prezentat la una dintre sesiunile de etalare de noutăți din domeniul tehnicii, la Mallul din centru. Până acum nu am cumpărat multe lucruri în acest mod, mai mult am prospectat o piață care pare infinită și care te uluiește de fiecare dată. Dar la robotul of strict necessity nu am putut să nu tresar și să îl comand. L-am instalat după noțiunile din prospect, citind mi-am dat seama că este uluitor de câte poate să facă. Era suficient să îl instalez, să îl programez și să plec de acasă. Nu era nevoie să îl supraveghez, dimpotrivă, scrie în prospect, robotul este chiar inventiv, este capabil să îți ofere surprize. Când m-am întors acasă de la serviciu, robotul făcuse curat în bucătărie, spălase vasele, pregătise câteva feluri de mâncare, spălase faianța, văruise tavanul, reparase clanța de la ușa de la intrare în bucătărie, care se șubrezise cu multe săptămâni în urmă, mai mult atârna. Astea toate le-am văzut din prima clipă. Pentru că, încercând să intru în bucătărie, robotul of strict necessity a scos ceva care semăna cu o armă cu electroșocuri și nu mi-a dat voie să înaintez. Mai mult, mi-a trântit ușa în nas.
Am sunat la firma care mi-a furnizat robotul, cei de acolo m-au ascultat cu toată atenția, mi-au cerut amănunte. Mi-au trimis pe watss-up un formular, să bifez și să completez niște rubrici. Am bifat, am completat. Am trimis formularul înapoi. Un reprezentant al firmei m-a contactat în scurt timp și mi-a spus că au mai avut situații asemenea, au prezentat scuze.
Mi-au propus, ca soluție, să achiziționez un alt robot care să îl anihileze pe primul, la un preț modic. Reducerea era considerabilă. Mai mult, agentul firmei mi-a spus că au avut și o situație în care robotul of strict necessity a fost atât de agresiv, încât și-a ucis gazda. Am înțeles, scăpasem ușor. Am plătit factura electronică și până seara mi-a fost furnizat alt robot of strict necessity 2 care trebuia să îl anihileze, să îl scoată din funcțiune pe primul. L-au adus, l-au despachetat, l-au asamblat. Mi-au arătat câteva dintre lucrurile elementare pe care ar fi trebuit să le știu. Nu părea nimic dificil. Am introdus robotul cu numărul 2 în bucătărie, acolo unde se baricadase robotul cu numărul 1. În scurt timp a început confruntarea între cei doi, zgomote, scrâșnete, scântei. Mobilierul de bucătărie zbura dintr-un perete în altul. Vasele din bucătărie intraseră, parcă, într-un concasor. Furculițele zbârnâiau prin aer precum țânțarii.
Am sunat la firmă, din nou. Le-am descris situația. Nu păreau foarte surprinși, deși o oarecare îngrijorare se citea în întrebările lor suplimentare. Dar până la urmă, acest hiperdinamism al roboților demonstra seriozitatea muncii lor, capacitatea și gradul de inteligență imprimat creierelor acestora. Deja, am sesizat din mișcările din bucătărie strategii pe care le aplicau cei doi combatanți, cu atacuri pe flancuri, cu confruntări directe, cu urlete de intimidare, cu scrâșnete și gemete. Situația părea să iasă grav de sub control, era amenințată toată casa. Firma avea deja în lucru un robot care să vină la fața locului ca să medieze conflictul, i se introdusese în memorie toate teoriile despre diplomație, pace, discursuri celebre în situații asemănătoare, de la Cezar Augustus încoace până la Churchill sau Stalin, de la Caligula la Pol Pot. Mi-l vor furniza pe gratis, eram deja client fidel cu serioase antecedente.
robotul of strict necessity 3 mi-a fost adus în câteva ore, doi reprezentanți ai firmei l-au asamblat, l-au pus în funcțiune. Funcționa de minune, încă din prima clipă a început să susure în latina veche fraze din care am descifrat câteva: „Quo usque tandem abutere, Catilina, patientia nostra?“ sau „O Tite tute Tati tibi tanta tyranne tulisti“. Părea să fie ceea ce trebuie. Când să îl introducă în bucătărie însă, lucrurile au luat o întorsătură dramatică, robotul of strict necessity 2, neînțelegând, probabil, ce se întâmplă, a apucat brațul unuia dintre reprezentanții firmei și i l-a smuls din umăr. Brațul atârna ca o limbă de pantof pe lângă trup, cu ochii măriți de spaimă bietul om căuta, cu înghițituri mari, aer. Aer. A leșinat.
Am sunat imediat ambulanța. Între timp robotul of strict necessity 3 intrase în acțiunea de pacificare. S-a făcut liniște preț de câteva zeci de secunde în spațiul în care se desfășura conflictul, bucătărie și living. După care robotul of strict necessity 1 și robotul of strict necessity 2 l-au atacat pe robotul of strict necessity 3, pacificatorul. Părea o acțiune previzibilă, după logica umană. Replicile pacificatoare sunau tot mai scrâșnit și mai străine în noile condiții: „Puneți sabia la locul ei, căci toți cei care pun mâna pe sabie de sabie vor pieri“. Sau am recunoscut ceva, din Herodot parcă: „În timp de pace, copiii își îngroapă părinții. În timp de război, părinții își îngroapă copiii.“ Sau: „Gunoaiele își vor găsi întotdeauna refugiu în patriotism“. Era straniu.
Ambulanța a sosit în aproximativ șase, șapte minute. Un doctor și doi asistenți brancardieri l-au preluat pe reprezentantul firmei, pe care noi îl stropisem din belșug cu apă. Respira însă. Le-am explicat conjuncturile în care se petrecuse accidentul, le-am descris situația cu acțiunile roboților din spațiul de conflict. L-au întrebat pe celălalt reprezentant al firmei, dacă pot să considere incidentul ca accident de muncă. Da, a confirmat acesta, se aflau în timpul programului. Au plecat împreună, cel de-al doilea reprezentant al firmei trebuia să dea niște declarații, să specifice condițiile în care se produsese accidentul de muncă. Atâta am mai aflat, că pe cel rănit îl chema Sebastian Borel. Era un amănunt care nu-mi folosea la nimic, totuși.
Între timp, acțiunile destructive se întețiseră. Frontul se mutase, în cea mai mare parte, în sufragerie. Auzeam doar loviturile surde cu care era urmărit robotul of strict necessity 3, pacificatorul. Am auzit, la un moment dat, zgomote în drum. Am ieșit. Presa aflase de conflictul din locuința mea, probabil că cei de la ambulanță le spuseseră. Ambulanțierii comunică cu presa, asta se știe, le vând ponturi, subiecte.
două așa-zise care de reportaj, de la două televiziuni, una locală, alta națională, se postaseră în dreptul porții, luau cadre generale. Erau și câțiva reporteri de la presa scrisă, de la posturi de radio, probabil. Unii transmiteau deja, nu îmi dădeam seama ce. Fixau locul, avansau presupuneri, incitau interesul public. Prima întrebare, pe care mi-a pus-o unul dintre reporterii de la televiziune, a fost care este firma care mi-a furnizat roboții. Nu, nu știam foarte exact, le-am promis că le voi spune, voi merge în casă să le arăt contractul. Dar era prea târziu, nu mai aveam acces, casa devenise câmp de război în integralitate. Auzeam cum se surpau rafturile bibliotecii sub povara cărților stârnite de acțiunile belicoase. Câțiva reporteri s-au apropiat periculos de ferestre, încercau să intuiască ce se întâmplă. Între timp, eu povesteam ceea ce se întâmplase de fapt, despre cei trei roboți, fiecare cu misiune foarte bine definită, dar care ajunseseră să nu se înțeleagă. Simțeam în tonurile celor care mă intervievau ceva din tonul anchetatorilor care vor să te învinovățească, la final, de ceva. Mă irita acest lucru. Apoi, cineva anunță că mai mulți roboți, de prin casele de pe stradă au lăsat misiunile lor pașnice, casnice și s-au alăturat acțiunilor războinice care porniseră din casa mea. Strada devenise un viespar, vecinii își părăseau în fugă locuințele, televiziunile absorbeau imagini, știri, vorbe. Până și banalii roboți de bucătărie se înarmaseră cu tocătoare de carne, cu mixere sofisticate și se alăturaseră frontului. Împotriva cui era deschis frontul? Nimănui nu îi era clar.
Mai multe ambulanțe s-au poziționat la intrarea pe stradă.
Au sosit și câteva mașini de pompieri, cu echipaje complete.
Câteva femei au acuzat atacuri de panică, dar nu a fost nevoie de internarea acestora.
Un viol în grup a fost trecut pe lista cu incidente adiacente, apoi a fost scos și trecut pe o listă cu accidente comune.
Poliția a început să dirijeze circulația în zonă, au apărut indicatoarele cu ocolire obligatorie.
În țară, în o mulțime de orașe, situația părea să aibă același deznodământ, roboții din categoria of strict necessity, s-au răzvrătit.
Guvernul a anunțat că va interveni în cel mai scurt timp cu trupe care vor face ordine. Conectată la posturile de televiziune, mulțimea fremăta.
Rusia a atacat Ucraina, se simțea izolată în istoria contemporană. Rușii trăiau destul de confortabil, dar simțeau că le lipsește ceva. Există o metafizică a popoarelor care se răsfrânge în individualitatea cetățeanului. Volodimir Zelenski i-a arătat obrazul lui Vladimir Putin, în secolul douăzeci și unu nu se mai fac războaie care țin de secolul precedent. Te descalifici. Vladimir Putin s-a făcut că nu înțelege. E posibil să nu fi înțeles totuși, există o drojdie de primitivism în fiecare individ, fie el măturător de stradă sau președinte de țară. Cu cât ești mai sus, cu atâta drojdia aceasta emană mai multă influență. Și duhoare.
China a cerut alipirea sa la Tibet, de bună voie, după un referendum făcut în spațiul on-line.
Era comparată, de către presă, acțiunea din casa mea cu atentatul de la Sarajevo, din 28 iunie 1914, când pe Podul Latin au fost uciși arhiducele Franz Ferdinand și soția sa ducesa Sophie Albina Chotek, de către extremistul sârb Gavrilo Princip. Acea împușcătură s-a auzit în toată lumea. Pe harta de Monitorizare a Conflictelor Globale, realizată pe baza Analizei Priorităților Preventive (PPS/Preventive Priorities Survey), acțiunea roboților of strict necessity, pornită din casa mea, a fost trecută la poziția a 18-a, după conflictele generate de Boko Haram în Nigeria, violențele din Republica Centrafricană și criza rohingya din Myanmar. Astfel, din această hartă, actualizată ultima dată pe 5 februarie 2023, aflăm că, la nivel mondial, au loc 27 de conflicte, care se desfășoară din motive diferite și au efecte diferite asupra populației.
Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a anunțat că guvernul a aprobat ajutoare de urgență pentru stabilirea unei păci durabile. Vor fi trimise tancuri, tunuri, avioane de vânătoare și multă muniție. Numele străzii mele era trecut în comunicat, alături de cele ale robotului of strict necessity (variantele 1- 3). Nu era precizat de unde va începe acțiunea de pacificare, dinspre depozitul de lână, administrat de un machedon, cu un nume greu de ținut minte, sau din partea opusă, dinspre magazinul de pompe funebre care vinde eternitate la kilogram. Dar nu am mai stat să verific. Când am deschis televizorul, prima știre m-a pus serios pe gânduri. Beiului din Brunei i-a crescut o bubiță nouă sub nas.
(Dintr-un volum de povestiri în pregătire)