Mihai Șora nu mai este printre noi, dar lumina pe care de ani și ani de zile a răspândit-o în jurul lui nu se va stinge. Gânditor senin, gata să asculte cele mai diferite opinii și să găsească meritul fiecăreia dintre ele, el nu urma binecunoscuta deviză a gânditorului danez Kierkegaard care ne îndeamnă să alegem „Sau… sau…“, ci recomanda, dimpotrivă, să găzduim „Și … și…“
Prima lui carte, Dialogul interior, publicată în Franța în 1947, își propunea să împace filozofia aristoteliciană a Evului Mediu, care știa să privească lumea și să o împartă în categorii clare, bine definite, cu gândirea existențială a lui Martin Heidegger, atentă la vibrațiile subiective ale ființei. Dacă istoria acelor ani n-ar fi fost atât de necruțătoare, Șora, rămas în Franța, ar fi dezvoltat cu siguranță acest admirabil „și … și“.
Ajuns și ținut în România în anii când profesorii de calitate erau rapid dați afară, iar în filosofie nu era permisă decât o singură doctrină, zisă „justă“, Șora, neavând posibilitatea de a obține un post de profesor sau de cercetător, a lucrat un timp la Ministerul Afacerilor Externe, iar apoi în lumea editorială, unde, la ESPLA, a dirijat noua versiune a vechii colecții populare „Biblioteca pentru toți“.
În această profesie, Șora, cu imensa lui cultură română și universală, a putut să facă foarte mult bine. În anii cincizeci și șaizeci, să nu uităm, televiziunea era practic inexistentă, filmele bune puține și rare, cărțile de pe vremuri inaccesibile în afara excepțiilor uneori găsite la anticariat, alteori, mai primejdios, „la negru“. Cea mai importantă și cea mai ieftină formă de acces la cultură era citirea cărților publicate în țară. Sub conducerea lui Șora, „Biblioteca pentru toți“ a publicat ani după ani clasicii literaturii române și cei ai literaturii universale în ediții ieftine, cu studii introductive scrise de cei mai buni specialiști. Succesiunea de strângeri și destinderi ideologice cerea, e drept, o atenție sporită în anumite momente, dar când situația se ameliora, publicarea unor scriitori sau gânditori „mai puțin progresiști“ devenea dintr-o dată posibilă, iar Șora, cu arta lui de a respecta „și… și…“ știa foarte bine cum să cârmuiască imensa corabie editorială.
Spre sfârșitul anilor șaizeci s-a reîntors la filozofie, scriind Sarea pământului, un minunat dialog despre cunoașterea științifică și cea sufletească, publicat abia în 1978, iar după alți câțiva ani, i-a apărut volumul A fi, a face, a avea (1985), o meditație calmă, prietenoasă, la modul „și… și…“, asupra acestor trei aspecte ale existenței umane, fiecare dintre ele demne de respect.
Personal, am avut extraordinarul noroc să-l cunosc bine și, stând de vorbă cu el în anii șaizeci în apartamentul de pe strada Jules Michelet plin de cărți de la podea la tavan, să învăț ce înseamnă gândirea sinceră și liberă. Multe dintre ideile pe care la formula nu puteau fi susținute în public sau tipărite, dar Mihai le descria liniștit, cu bucurie. Pentru el, adevărul era, ca lumina soarelui, stălucitor, nu subversiv, iar cei care nu-l vedeau sau nu-l îngăduiau îi inspirau compasiune și umor.
El m-a făcut să înțeleg trei lucruri esențiale. Mai întâi, că nu e nevoie să ne lăsăm seduși, oricând și neapărat, de modul de gândire științific. Precizia științifică și matematică e foarte utilă, dar raporturile dintre oameni depind cel mai adesea de atenție, de tact, de bunătate, de înțelepciune. În al doilea rând, m-a ajutat să văd că trecutul nu e neapărat „depășit“, ci că, dimpotrivă, gânditorii și artiștii care au trăit demult pot fi la fel de relevanți azi, acum. Sigur că soarele nu se învârtește în jurul părmântului, dar rivalitatea dintre Cain și Abel, virtuțile descrise de Aristotel, vanitatea umană observată de Pascal rămân mereu aceleași. În sfârșit, de la Șora am învățat că a cunoaște totul, vechi sau nou, a fi la curent cu fiecare detaliu inventat demult sau chiar acum nu e neapărat util. A ști înseamnă a accepta, a participa, nu doar a trece în revistă.
Îți mulțumesc, iubite Mihai, pentru tot ce mi-ai dat. Cu dragoste, recunoștință și respect îți doresc să-ți fie țărâna ușoară.
Nu vei fi uitat niciodată.
Mai jos, o mică selecție compusă din câteva citate decupate din afirmațiile publice – scrise sau vorbite – care îi apațin lui Mihai Șora.
Mihai Șora – 7 citate
l „Pentru mine, întâlnirea cu celălalt este o mare bucurie. Am această disponibilitate pentru întâlnire oricând… Întotdeauna sunt în dialog cu ceva sau cu cineva.“
l „De ratare nu m-am temut, fiindcă m-am regăsit în întregime în lucrurile pe care le-am făcut.“
l „Doar omul este pus în poziția de a căuta soluții, de a trebui mereu să opteze între «da» și «nu». Această continuă oscilare, această deliberare, prealabilă oricărei decizii umane, este ceea ce numesc dialog interior. El nu se desfășoară la modul explicit, ba, în majoritatea cazurilor, nici măcar verbal, pentru că ar cere mai mult timp decît timpul care-ți este lăsat pentru o hotărîre.“
l „Am trăit odată o experienţă cvasireligioasă, la care mă raportez şi astăzi, ca la un fapt fondator pen tru mine ca persoană. Pe la vârsta de opt ani, în satul în care era preot tatăl meu – Izvin, la 16 km de Timişoara spre Lugoj, mi-am petrecut o după-amiază singur în câmp. Era o zi de vară, la ceva timp după seceriş. Era o linişte ca din altă lume. Am stat culcat pe spate, în iarbă, o după-amiază întreagă, uitându-mă la cer… Am avut atunci un sentiment unic de comuniune perfectă între mine şi univers. Poate să fi fost un sentiment teocosmic, pentru că era străbătut de o vână de sacru. Simţeam o bucurie intensă şi o libertate completă. Totul avea un rost. Acea după-amiază mi-a rămas în amintire ca un fapt capital în viaţa mea.“
l „Ce faci?“ este o întrebare care răspunde la „Ce sunt?“.
l „A fi tu însuţi înseamnă şi a fi împreună cu cei din jurul tău.“
l „Suntem ființe de carne și sânge și aparținem timpului. Timpul conștiinței însoțește actele noastre, fie că ele sunt încheiate, fie că au rămas suspendate între dorință, intenție sau concept. Cum spune Ecleziastul: este un timp pentru a te naște și un timp pentru a muri. Un timp pentru a sădi și un timp pentru a smulge. Și este un timp pentru a privi înspre cerul stelelor fixe.“