Mai e doar o săptămână până la Crăciun și pe Gelu l-a luat deja durerea de cap. Dana a intrat în transa pregătirilor și i-a cerut să-i aducă o jumătate de carcasă de porc de la țară, preferabil mangaliță. N-o interesează de unde, să dea sfoară-n țară. Asta-i sarcina lui de care trebuie să se achite. Ea nu cumpără din magazine nimic și o să facă de toate în casă. În primul și în primul rând tobă, caltaboș și cârnați, apoi desigur că și piftie, deci are nevoie și de râtul porcului, de urechi și de copite, să fie atent ce-i vând ăia și să cumpere și capul, măcar jumătate. E sigură că Onni o să aprecieze șoriciul, cum îl prepară ea în saramură, ca să nu mai menționeze sarmalele, de care e absolut sigură că finlandezu’ n-a mâncat în viața lui.
Gelu nu știe cum să-i zică, văzând-o atât de entuziastă, că Onni i-a declarat că nu pune gura pe așa ceva după ce a văzut într-un târg de Crăciun cum se pârlește porcul cu arzătorul de gaze. Și apoi mai e o problemă care a apărut când le era tuturor lumea mai dragă: ai lui țineau cu tot dinadinsul să meargă la ei în prima zi de Crăciun, cu Onni cu tot. Iar Dana voia fix pe dos, să vină toți la ea acasă, și atunci, constată Gelu, o să se înghesuie în living la o masă cam șubredă pentru cantitatea de mâncare pe care avea ea de gând s-o aducă, valuri-valuri, ca să facă senzație.
Onni nu era la curent cu aceste frământări pentru că Gelu nu voia să-l încarce cu asemenea bazaconii care se vor tranșa în ultima clipă, cu toate consecințele. Toate nefavorabile lui. În orice variantă, el va ieși, ca de fiecare dată, vinovat că nu s-a ales ce trebuie. În așteptarea deznodământului, îi promite Danei că-i aduce carcasa aia în timp util și îl îndeamnă pe Onni să petreacă timpul departe de bucătăria ei, unde aragazul nu se va mai opri timp de-o săptămână. El, fiind prima oară de Crăciunul ăsta Șef, ca să dea un exemplu pozitiv, va lucra mai mult, lăsându-i pe colegi mai liberi, să se ocupe de împodobitul brazilor și de cumpărat cadouri la copii.
Lui Onni nu-i prea place sărbătoarea de Crăciun, cu toate că anul ăsta va fi pentru prima oară după multă, foarte multă vreme, când n-o va mai face singur. În Finlanda aștepta să treacă repede și ajunul de Joulu, în care toți petrec în familie, ceea ce el nu are, dar și a doua zi, prima zi de Crăciun, când într-un fel e și mai trist pentru cei care n-au soții și nici copii.
În ultimii ani, de când se întorsese din Nord și se stabilise în Oulu, își lua o sticlă mare de votcă și o friptură gata făcută, cumpărată de la supermarket, pe care o încălzea la microunde, și se uita non-stop la televizor. Rar, din ce în ce mai rar, mergea la ai lui, pe insula Åland, mai mult pentru maică-sa, dar având în vedere atmosfera creată de taică-su, care de obicei bea și el fără măsură și avea mare chef de scandal, își spunea că n-are de ce să bată atâta drum și să mai cheltuie și o grămadă de bani. Le punea cam aceeași placă de fiecare dată, că are de lucru la serviciu până-n ultima clipă și că nici anul ăsta nu poate veni.
Nici la Tuuli nu-i prea venea să meargă, deși ea-l invita, pentru că știa că o face din obligație știindu-l singur, și-n fond era momentul ăla așteptat din an, când avea poate nevoie și ea să fie singură cu copiii ei. Și-apoi, ce naiba să-i cumpere cadou lui Tuuli?
Problema asta i s-a ivit și aici, văzând toate pregătirile și forfota din magazine și târgul mare de Crăciun din centru, unde lumea se înghesuia în fața tarabelor încărcate cu produse de tot felul, globuri, beteală, dulciuri, jucării, căciuli, pulovere, oale și vin fiert, pe lângă tot felul de nimicuri dintre care ar trebui să aleagă și el câte ceva pentru Gelu și pentru Dana.
Adevărul era că atmosfera din târgul de Crăciun îi plăcea la nebunie și își făcuse un obicei din a merge zilnic în Piața Unirii din Focșani, la care ajungea mergând pe jos. Se ducea singur, pentru că Dana, cum venea de la serviciu, se și băga-n bucătărie, iar Gelu se declara obosit și plictisit.
Lui Onni, atmosfera grozavă din piață îl făcea să se simtă parcă și mai acasă. Totul, mai puțin mititeii care sfârâiau pe grătare, îi amintea nu numai de Piața Rotuaari din Oulu, unde probabil că acum, dacă ar fi fost acolo, ar fi băut ca și aici un glogg fierbinte, ci mai cu seamă de feeria din Rovaniemi. Mai puțin frig și anul ăsta niciun pic de zăpadă, dar altfel aceeași veselie, puzderie de moși Crăciuni și copii veseli, rumeni în obraji și fericiți.
Onni se oprea la fiecare gheretă, încercând să-și facă drum prin mulțimea compactă care se mișca fără întrerupere în cerc, dând ocol pieței și poposind să se pozeze în fața bradului de Crăciun, împodobit și strălucind de luminițe.
În fiecare zi era concert, și Onni nu înceta să se uimească de câte formații puteau veni în Focșani și ce bogăție de costume și obiceiuri puteau să fie în țara asta, despre care habar nu avusese înainte să ajungă. Unele dintre ele îi aminteau vag de joik-urile cântate de sami, dar cele mai multe nu aveau nicio legătură cu ce se cânta la ei prin biserici, unde oricum nu punea piciorul.
Într-o zi, în Piață își făcuseră apariția urșii.
Onni a crezut mai întâi că are halucinații și s-a minunat de unde până unde au coborât atâția urși în mijlocul orașului. Să tot fi numărat mai mult de douăzeci care intraseră festiv, în bătăi de tobe și cântece. Cu ciucuri roșii la urechi, înaintau în picioare, însoțiți de un alai de bărbați îmbrăcați și ei tot în negru și roșu, care suflau de zor în fluiere. În fața lor, un alt băiat striga și cânta în ritmul sacadat al loviturilor de ghioage noduroase și al pașilor urșilor.
Când au intrat, de undeva din spatele bisericii, Piața a amuțit și s-a strâns cu repeziciune în mijloc, unde urșii au început să joace în cerc. Onni s-a băgat și el în față, admirând parada și montura perfectă a capului și a labelor animalelor și întrebându-se de unde au colindătorii atâtea piei naturale întregi. Urșii s-au întors cu gurile larg deschise către spectatori și au dat să amușine rândul întâi. Femeile au urlat de frică, bătrânii s-au tras în spate și copiii au început să plângă. Fiarele păreau vii. Când a ajuns în dreptul lui un urs mare și frumos, trebuie că fusese un exemplar splendid și tânăr după blana care încă lucea și mai cu seamă după culoarea colților, Onni a dat să-l mângâie pe piept, amintindu-și de întâlnirile lui mai vechi din Laponia. Ursul a mormăit, vrând să-l sperie, iar bărbatul de lângă el, văzându-l victima ideală, i-a pus un toiag în mână și l-a invitat să se alăture, dacă vrea, cetei. Onni a dat să facă un pas în spate. Ce să caute el aici?
I-e frică, mă!
Conducătorul grupului s-a apropiat, însoțit de alți doi toboșari care loveau cu ciocanele puternic și sacadat, și l-a-ntrebat probabil același lucru, la care Onni a răspuns în engleză că nu înțelege.
Hai la dans cu noi!
Înconjurat dintr-odată de urși, Onni s-a prins în horă și a început să țină ritmul din ce în ce mai dezlănțuit al dansului, în aplauzele celor din jur. Stânga, dreapta, unu, doi… urșii călcau apăsat și-și legănau fioros capetele.
Onni a amețit de cât s-a învârtit și i-a părut rău că n-a rugat pe cineva să-i facă măcar o fotografie, să i-o trimită lui maică-sa, lui Tuuli și colegilor.
Își și imagina ce l-ar fi invidiat ăia de la fabrică văzându-l dansând cu urșii. Amazing!
La final, Onni s-a îmbrățișat cu ursul de lângă el, care i-a urat la mulți ani, sănătate și fericire! Era un băiat tânăr, care și-a scos capul din gura ursului și i-a vorbit în engleză.
N-aș fi crezut că dau de tine aici, vecine, odată cu capul! Te-am văzut de departe, noroc că nu ești costumat! Uite, ți-am făcut un film, ți-l trimit acum pe WhatsApp. Ia verifică dacă ți-a intrat… Ok, ăsta e. N-am știut că-ți plac așa de mult bears!
Din mulțimea în extaz, și-a făcut apariția de niciunde Făneluș, care se oprise și el în Piață ca să vadă Ceata din Zăvoi și-l zărise pe Onni dansând cu urșii.
Sunt celebri, vin de la Bacău! Hai să bem ceva, că ți-o fi sete de cât te-ai agitat. Vreau să te prezint cuiva!
Lac de transpirație, Onni s-a bucurat că Fanelus ăsta l-a filmat și are numai idei bune. Mergea de minune o bere acum.
La o măsuță din zona căsuțelor de Crăciun i-a întâmpinat un bărbat solid, proaspăt ras în cap, îmbrăcat într-o geacă lucitoare de piele îmblănită, cu ochelari de soare cu rame negre. Fuma și butona non-stop un Iphone.
Hai noroc, Dorele! El e Onni, ursul nostru din Finlanda!
(Fragment din romanul cu același titlu, în pregătire.)