„Poate că cel mai mare mister al întregului Război Rece este de ce Paradisul Clasei Muncitoare nu a fost în stare să producă o pereche decentă de blugi.“
Niall Fergusson, The West and the Rest
Prima dată am văzut blugi, ca toți cei din generația mea, în filmele americane, în special în western-uri. Cei mai mulți oameni în blugi laolaltă i-am văzut prin anii 1960, în Arad, în fața Sfatului Popular, unde oprise un autocar cu tineri din Cehoslovacia, pletoși, cu jeanși decolorați, un fel de hipioți socialiști. Tot atunci am auzit și explicația: „Ăștia din Vest, cînd își cumpără blugi, îi freacă cu cărămida ca să pară vechi“. De ce ar trebui să pară vechi, nu mi s-a explicat. A rămas pentru mine o mică ciudățenie a Occidentului.
Invazia blugilor a continuat pe măsură ce am crescut. Tot mai multă lume, din generația mea și din cele mai mari, avea cîte o pereche. Asta în condițiile în care nu se găseau în comerț, poate doar la Shop-urile pe valută din marile orașe. Industria confecțiilor românești a încercat un fel de replică a blugilor. În clasa a șaptea, ai mei mi-au cumpărat niște pantaloni care aveau o etichetă asemeni blugilor vestici, pe care scria Haiduc. Semănau doar la croi. Materialul era unul gri, un fel de „țaic“, cum ziceau cei care se pricepeau la textile. Blugii românești Haiduc: atît s-a putut.
Primii blugi adevărați, americani, credeam eu, i-am luat de la o cunoștință cu 75 de lei. Erau la mîna a doua, înainte ca second-hand să devină un fenomen. Am căutat pe internet și nu am dat de această marcă. Poate că au fost niște blugi pirat produși pe vapor, dar eu eram mîndru de ei. Apoi am avut marca Roy Rogers, despre care mai tîrziu am aflat că erau italieni, dar cît i-am purtat i-am socotit americani. În fine, cînd prietenul meu Eugen Motz a emigrat în America, am primit, la pachet, prima mea pereche de Levi’s. Intram în rîndul lumii. Iar cînd am apucat să-mi cumpăr și o jackă, am socotit că nu mi-am trăit tinerețea degeaba (i-am și împrumutat-o unui coleg de cameră din căminul studențesc atunci cînd s-a dus la o primă întîlnire cu o fată).
Intrasem la facultate, aveam costum de blugi, publicasem deja cîteva poezii: eram demn de ceea ce s-a numit în istoria recentă a literaturii române generația în blugi.
De ce sînt blugii Levi’s atît de, cum să zic, iconici? Pentru că sînt primii, pentru că sînt cei mai tari, pentru că nu mai au nevoie de publicitate (acest text nu este un articol publicitar).
Levi Strauss (1829-1902), emigrant evreu german, a fost un negustor de haine din New York. Lucra alături de frații săi. La un moment dat, a decis să se despartă, să se mute în San Francisco și să înceapă o afacere pe cont propriu, sub numele Levi Strauss & Co. O firmă care vindea textile, mercerie, dar și fierărie, tot de ce aveau nevoie căutătorii cuprinși, în acea vreme, de febra aurului californian.
În 1872, Jacob Davis, un croitor americano-leton, stabilit în Reno, Nevada, i-a scris lui Levi Strauss spunîndu-i că a „inventat“ un model de pantalon de lucru, cu nituri care fixează mai bine buzunarele, dar că nu are bani să depună brevetul. Negustorul californian a acceptat să devină finanțator și partener. Cei doi au obținut astfel un brevet pentru „Fixarea îmbunătățită a deschiderii buzunarelor pentru blugi cu nituri“.
Levi, care avea un simț dezvoltat al afacerilor, a adăugat la acești pantaloni din „denim“ (material produs inițial în orașul francez Nîmes, de unde și denumirea) o etichetă din piele, fixată deasupra buzunarului din stînga spate. Pe etichetă se vede cum doi cai trag de blugii Levi’s, unul de un crac, altul de celălalt, și nu reușesc să-i rupă. De aici vine și acel V curbat cusut pe buzunar. Pantalonii rezistenți au primit, în 1892, bon de garanție și, la puțină vreme după lansare, li s-a adăugat un nou buzunar, mai mic, în spațiul buzunarului din față dreapta. Buzunarul pentru fise, îi spun eu.
Legenda susține că Andy Warhol ar fi relansat moda blugilor (răspîndiți mai ales în America rurală), purtîndu-i la sacou. Așa că Levi’s a intrat cu drepturi depline și definitiv în birouri, devenind o componentă a eleganței masculine. Blugii creați în San Francisco sînt cel mai răspîndit obiect vestimentar din lume. Deja și în română a devenit un substantiv comun: era îmbrăcat în leviși.
În vremurile de dinainte de 1989, cînd să ai blugi (mai ales Levi’s) era un vis colectiv pentru generația mea, îmi imaginam că partidul ar fi admis vînzarea acestora în magazinele patriei. Și am creat chiar un slogan:
Toți studenții și elevii’s
Îmbrăcați în blugii Levi’s.
Partidul nu a legalizat însă vînzarea blugilor, așa că am rămas cu sloganul nevîndut.