Despre ezoterism, Mircea Eliade scria încă în Itinerariu spiritual, observând că parcursul unui tânăr din generația sa pe traseele spiritualității trecea și prin Teozofie și alte forme de esoterism fără a culmina în acest punct. Nu era o noutate în cultura română abordarea acestei teme. Lăsând deoparte apartenența la masonerie a multor pașoptiști și a urmașilor acestora, B.P. Hasdeu se învrednicise, după cum se știe, să își dedice eforturile creatoare de tată neconsolat de moartea fiicei sale studiilor de spiritism, preocupare înrudită cu universurile frecventate de partizanii esoterismului. La fel, Editura Ram-Gorj publica între 1934 și 1947 din cărțile doamnei Blavatsky și din alți maeștri spirituali, unii orientali, manifestând preocupări consecvente pentru curentele și autorii de factură spiritualistă.
Astăzi, când avem și o istorie a literaturii ezoterice din România, o preocupare în direcția menționată nu mai miră atunci când survine în opera unui eseist și monograf precum Gheorghe Glodeanu. Cartea sa Incursiuni în imaginarul ezoteric – autorul preferă să transforme „s“ intervocalic în „z“ – completează profilul unui harnic și erudit cercetător care a făcut din investigațiile „transversale“, din căutările pe urma unor teme comune mai multor scriitori, un fel de specialitate a sa. În această ordine de idei, volume precum Narcis și oglinda fermecată: Metamorfozele jurnalului intim în literatura română (2012) și Scriitori, cărți, muze. Ipostaze ale discursului amoros în literatura română (2017) au exersat deja acest tip de abordare, pregătind cititorul pentru întâlnirea cu Incursiuni în imaginarul ezoteric.
De astă dată, autorul se aplică uneia dintre direcțiile în care imaginarul literar românesc pare că proliferează: cea ezoterică. După cum el însuși observă, „Cornel Ungureanu a elaborat Istoria secretă (!) a literaturii române, Vasile Lovinescu merge pe urmele Monarhului ascuns, Mateiu Caragiale își plasează opera Sub pecetea tainei, Radu Cernătescu scrie O istorie ocultă a literaturii române. Și exemplele ar putea continua“. S-ar părea că, prin noua sa exploare, exegetul s-a așezat sub semnul lui Lucian Blaga („Eu cu lumina mea sporesc a lumii taină“). Drept care, unul dintre primii comentatori ai cărții, Gheorghe Pârja, are dreptate să afirme că „autorul a descoperit în acest volum captivant, misterios, lămuritor, luminos (!), nu aritmetica lumii ezoterice, ci mai ales misterul ei“.
Dintru început, prin înseși trimiterile de mai sus care se fac în preambulul cărții, devine limpede înțelesul generos, dar și relativ lax, pe care termenul de ezoteric îl îmbracă la nivelul demersului. Sub umbrela lui, exegetul grupează ceea ce îi apare sau este prezentat (cu argumente) drept secret, tainic, ascuns, disimulat sau ocult în beletristica română modernă. Gheorghe Glodeanu nu își propune o tratare monografică, exhaustivă, a temei. El nu adoptă rigoarea după care ezoterismul s-ar limita la doctrinele unor mișcări adepte ale anumitor crezuri păstrate sub tăcere și rezervate doar inițiaților. Tocmai de aceea – și în ciuda faptului că referirile la rozincrucianism, de pildă, sunt prezente în pagini – materia ce i se îmbie devine potențial supraabundentă, pretându-se cel mult la o selecție. După el, o asemenea abordare „a legăturilor dintre ezoterism, ocultism, alchimie, magie, teozofie și literatură nu este posibilă într-o singură carte, oricât ar fi aceasta de voluminoasă“. Ceea ce oferă el sunt eșantioane socotite reprezentative pentru subiect din literatura noastră; ceea ce, desigur, nu este puțin.
Importanța volumului lui Gheorghe Glodeanu îmi pare însă că stă și mai departe decât reliefarea cazurilor de scriitori ezoteriști români cu universul specific de probleme. Ea constă în aceea că oferă reperele în virtutea cărora cititorul însuși poate stabili dacă are o sensibilitate la esoterism sau ba. Întemeindu-se pe aserțiunile teoretice formulate de Olivier Santamaria și Antoine Faivre, autorul identifică anumite condiții pe care amatorul și specialistul de/ în ezoterie le împărtășesc. Cel care întrezărește – cu un frison – a lumii taină, fără a o și descifra neapărat cu ajutorul mijloacelor raționale, cel preocupat de „partea întunecată a lumii“, cel care, în fine, acordă credit doctrinelor secrete, alchimiei, tarotului, ceremonialurilor fastuoase dar secrete aparține tagmei prețuitorilor de esoterism. Ceilalți, precum cel ce scrie aceste rânduri, se vor interesa mai degrabă de efortul exegetic pe care Gheorghe Glodeanu îl evocă după cum urmează: „Un studiu în care am urmărit în ce măsură ezoterismul, ocultismul, spiritismul și alchimia au influențat dezvoltarea literaturii“. În fond, o carte care restituie un versant mai puțin frecventat, nu lipsit de interes, al unei literaturi ce se dezvăluie tot mai nuanțat în complexitatea ei: cea română.