Stagiunea de primăvară AREAL 2023 a debutat cu o premieră de dans, Flori, pietre și alți demoni, în sala de la TEATRELLI. Lucrarea aparține coregrafilor Alexandra Bălășoiu, Cristina Lilienfeld și Cosmin Manolescu, trei dintre cei care, în urmă cu trei ani, alături de Valentina De Piante, au pus temelia spațiului coregrafic independent, AREAL, dedicat dezvoltării dansului contemporan, deschis propriilor creații, dar și unor coregrafi asociați precum Mihaela Dancs, Andreea Novac, Denis Bolborea și Alexandra Gîrbea din Timișoara, cărora li se asigură spații de repetiții și rezidențe de creație. Spectacolul de la TEATRELLI continuă în acest fel complexa activitate a Centrului creat de ei și în același timp marchează și o răsfrângere în afară, către un spațiu scenic, în care ei nu se manifestaseră în primii ani. Spectacolele primilor ani, ca și atelierele au funcționat numai în spațiul închiriat din Str. Anastasie Simu nr.2, spațiu de altfel generos, cu 2 studiouri de dans, un spațiu lounge, o cameră de rezidență pentru artiștii veniți din afară și spațiile anexe necesare, dar fără scenă. Artiștii și publicul conviețuiesc în intimitatea uneia sau alteia dintre încăperile apartamentului, ceea ce convine întru totul ca atmosferă genului de dans conceput acolo. Și, de fapt, chiar și în noul spațiu abordat, de la TEATRELLI, spectacolul celor trei a funcționat tot în același sistem de apropiere, cu artiștii în mijlocul sălii de spectacol și publicul pe margini, scena propriu-zisă intrând doar rar în spațiul folosit de artiști. De altfel, în același fel a folosit acest spațiu și Răzvan Mazilu, când și-a adus acolo creațiile.
Coregrafii, care au pus pe picioare cuibul pentru dans contemporan de la AREAL, se vor întoarce în actuala stagiune de primăvară și în Str. Atanasie Simu, reluând o altă creație colectivă, În căutarea corpului pierdut, din 2021, sau o alta din 2022, Capilar/revizitat, în care își dau mâna Dansul prin Cristina Lilienfeld, Muzica prin Anca Elena și Poezia prin Răzvan Țupa, și vor relua și o serie de ateliere, printre care cel ținut de Valentina De Piante cu elevi ai Liceului „Nicolae Tonitza“, și, în paralel, vor prezenta și o instalație performativă, Muzeul corpurilor vii, la Muzeul de Artă Recentă. Deci AREAL va avea o bogată stagiune primăvăratică, vrednică de calitatea sa de membru, începând din iunie 2021, al rețelei EUROPEAN DANCEHOUSE NETWORK, rețea cu 47 de organizații din 28 de țări europene.
Dar revenind la premiera care a deschis această stagiune, ea a pus din nou în valoare calitățile manageriale ale lui Cosmin Manolescu, care a gândit un nou ambient la TEATRELLI, pentru dansul contemporan. Încă unul, din seria celor pe care le urmăresc de ani buni, prin diferite locații din București. Premiera Flori, pietre și alți demoni a fost în parte înrudită cu stilul caracteristic grupului de la AREAL, prin folosirea mișcării dar și a cuvântului ca mod de comunicare, la care s-a adăugat de astă dată și forma extremă a țipătului în cazul Alexandrei Bălășoiu, ceilalți făcând doar mărturisi legate de începuturile apropierii lor de zona dansului (Cosmin Manolescu) sau aluzii la propria sexualitate (Cristina Lilienfeld). Dar dansul, adică mișcarea încărcată de sens, mișcarea expresivă, a rămas principalul lor mijloc de exprimare. Și el a îmbrăcat o formă deosebit de încărcată de zbucium, de tensiune, desigur în forme diferite, specifice fiecăruia, dar dând în ansamblu nota dominantă a acestei creații. Nu avem de ce ne mira. Ca seismografe sensibile ale momentelor pe care le trăim cu toții, subconștientul artiștilor, poate chiar mai mult decât au voit, a scos această notă în mod apăsat la iveală, aceștia fiind monștri din lăuntrul nostru la care face referire și titlul. La Cosmin Manolescu se poate spune chiar că asemenea mișcări crispate ale mâinilor și ale întregului corp nu au fost niciodată până acum specifice dansului său. Remarcabil s-au exprimat ca plastică corporală atât Alexandra Bălășoiu cât și Cristina Lilienfeld, amândouă dotate de la natură cu posibilități de expresie remarcabile, la prima dominante fiind liniile drepte, prelungi, la cea de a doua flexiunile brațelor și ale întregului corp, deja cunoscute din evoluții anterioare, dar de astă dată antrenate în izbucniri neașteptate. Solo-urile fiecăreia au fost însă puțin prea lungi. Mai scurte, dar expresive au fost momentele de împletire a celor trei corpuri, într-un monstru cu multe mâini, capete și picioare.
O notă aparte a acestui spectacol, asupra căruia vreau să mă opresc, este însă faptul că unicul decor în care au dansat cei trei, împreună sau fiecare separat, au fost o mulțime de cărți, aduse, după cum spuneau, de toți trei de acasă. Cărțile au fost folosite ca niște piese de domino, sau ca niște cărămizi cu care s-au trasat pe podea drumuri, cercuri în mijlocul cărora au evoluat, au călcat pe ele ca pe niște trepte, s-au sprijinit pe ele sau și-au acoperit goliciunea. Niciun moment nu a fost vorba despre conținutul cărților, chiar dacă uneori le-au răsfoit. M-am întrebat care poate fi soarta cea mai rea a cărților. Desigur să fie distruse. Eventual arse demonstrativ în piața publică. Dar următoarea treaptă de tristețe este ca ele să nu fie citite. Să rămână la vedere doar coperta lor. Cei trei coregrafi, și totodată interpreți ai propriilor creații, ne-au făcut scurte mărturisiri, dar despre conținutul acestor cărți nu ne-au spus nimic. Au avut ele vreun impact asupra lor și implicit asupra creației lor ? De curând, din a doua jumătate a anului trecut, cunoscutul cronicar de balet Vivia Săndulescu a început să scrie la revista „Ballet Magazine“ o suită de articole care se referă la izvorul inspirator al spectacolelor de dans, atât în coregrafia universală cât și în cea românească. Cărțile, conținutul lor, în mod direct sau mediat, au fost și ele unul dintre izvoare. În recenta premieră de la AREAL, după felul în care au fost puse în valoare cărțile, nu putem ști dacă ele au fost izvor inspirator pentru creație sau doar un simplu element de decor.
Liana Tugearu