Poeta Ioana Ieronim a împlinit în 2022 o frumoasă vîrstă și a aniversat-o prin publicarea unui volum elegant, o antologie de autor intitulată Corp dublat de lumină (Editura Baroque Books & Arts). Aproape o sută de texte lirice, selectate din numeroasele volume ale autoarei, paisprezece la număr, fără a socoti variantele traduse în alte limbi, de la debutul din 1979 pînă în prezent, formează o imagine destul de cuprinzătoare a unei poete „șaptezeciste“ dintre cele mai apreciate, care s-a remarcat și prin dramaturgia sa.
O notă de pe pagina 2 a cărții ne face atenți asupra unui prag, trecut în 1989, astfel că aflăm care dintre texte au apărut înainte și care după revoluție. Tematic și stilistic nu e o mare deosebire între cele două părți. Poemele ante-revoluționare sunt doar mai scurte și au un ton mai reținut. Sunt mai abstracte, comunicarea e mai sibilinică. Cititorul înțelege astfel și faptul că poeziile sînt dispuse în volum într-o ordine cronologică. Un Descîntec de an, este datat explicit : „2020 2020/ an rostogolit ca un zar/ ca un rubic (sic !) de neoprit“. Alt titlu, al penultimului text din antologie, este Salut la ora de zoom („Salut la ora de zoom/ peste două continente și un ocean“). Tehnologia comunicării își face loc în poezie ca și în existența cotidiană, poeții profită firesc de existența ei, dar și reflectează la modul în care ea le influențează viața și le melancolizează gîndurile, altfel decît formele tradiționale pentru schimbul de idei și cuvinte: „Noi ne pregăteam mai demult, profesăm/ arta conciziei/ trăim în timp suspendat timp furat tempo/ rubato fără promisiunea întoarcerii“.
Este o constatare de domeniul evidenței, de la primele sale poeme, Ioana Ieronim a fost adepta conciziei. Poeme de șase-opt versuri nu sînt o raritate în culegerea de față. Putem crede că a anticipat o eră a mesajelor lapidare, uneori, în zilele noastre, reduse la emoticoane, dar mai probabil poeta își restrîngea voit poemele pentru a nu mai lăsa cîmp de acțiune interpretărilor și tăieturilor Cenzurii. În partea din volum mai apropiată de prezent, frazele se relaxează, biografia e mai prezentă ca și recursul la amintire („dorm și acum pe saltele din lîna oilor noastre“), textul se extinde.
Versurile tinereții au amprenta forței. Deși scurte, poemele transmit încredere, un optimism robust, obligatoriu în acele vremuri. Poeta se încrede în „trupul tău de femeie în toată puterea/ invulnerabil“ și se îndeamnă mereu la o atitudine pozitivă : „deschide geamul respiră/ privește pomii/…/ HAVE A NICE DAY“.
Textele mai recente nu și-au pierdut funcția mobilizatoare pentru autoarea însăși, dar apar mai multe secvențe melancolice, nostalgice, totuși nicidecum depresive. Ioana Ieronim scrie o poezie rezervată, lipsită de emfază, ferindu-se de tot ce ar fi ostenativ, grandilocvent. Titul culegerii îl găsim într-unul dintre cele mai reflexive texte. Poeta analizează cifra opt în poemul intitulat chiar astfel. Opt e și semnul infinitului, închipuie o clepsidră, dar și o imagine simetrică, oglindită („dansul lui O cînd pe sine se oglindește“). Este și banda lui Mőbius. Obiectul plan se transformă în simetricul lui dacă o parcurge, glisînd de-a lungul aceleiași suprafețe. Metafora propusă de poem este a corpului „dublat de lumină“. Lumina este evident spiritul, dublura imaterială. Taoismul propune bagua sau pakua, cele opt trigrame care definesc complet Universul, concentrîndu-l într-o reprezentare coerentă. Ni se relevă faptul că poezia, aparent foarte simplă, a Ioanei Ieronim are profunzimi care trebuie sondate cu atenție pentru a descoperi, dincolo de lapidaritatea ei, o mulțime de semnificații. Poeta practică o încifrare pe care cititorul o poate depăși prin concentrare și prin cultură. Unele texte, luate literal, nu înseamnă nimic. S-ar zice că persoana care le scrie întoarce spatele lumii, asemenea unui copil care se joacă singur. Cineva care i-ar privi mișcările nu va înțelege nimic deși, pentru cel care acționează, fiecare obiect și mișcare au un înțeles foarte precis.
Ioana Ieronim scrie o poezie care este o provocare a inteligenței înainte de a fi și una a sensibilității. Nu e nicio clipă concesivă cu cititorul, nu mizează pe niciun efect metaforic sau ludic. O putem numi o poezie rece (sînt cîteva trimiteri la frig, înghețare, răceală în texte), în care și visele cele mai candide sînt construite cu rigoare și din elemente conturate precis. Corpul de lumină există la fel de sigur ca și cel tangibil, încrederea în el a poetei este creatoare de tonus pozitiv și încredere.