(Ionel Teodoreanu, Lorelei, 1935)
Autor de mare succes între cele două războaie mondiale, Ionel Teodoreanu a cucerit într-un mod spectaculos, cu romanele sale din ciclul La Medeleni, în mod special inimile doamnelor și domnișoarelor. A și fost imitat pe scară largă, fenomen pentru care G. Călinescu a inventat cu maliție verbul „a medeleniza“. O pierdere colaterală provocată de acest răsunător succes a fost rămânerea în umbră a unui remarcabil roman de dragoste, Lorelei, publicat de Ionel Teodoreanu în 1935.
Romanul face atingere, prin subiect (dragostea unui bărbat matur pentru o femeie foarte tânără) cu Adela lui Garabet Ibrăileanu.
Catul Bogdan, cunoscut romancier și profesor universitar la Iași, în vârstă de 37 de ani, călătorește cu trenul la Galați, pentru a prezida comisia de bacalaureat din localitate. Pe parcurs, într-o gară mică, urcă Lucica Novleanu (Luli), de 18 ani, însoțită de prietena sa Gabriela Nei, de 22 de ani, și de Smărăndița, dădaca („Dadaia“) Lucicăi. Ele vin de la via părinților lui Luli unde, timp de o săptămână, fata a recapitulat materia pentru bacalaureat.
La urcarea în tren, Luli răstoarnă din greșeală un coș de cireșe. Sobrul profesor, care privește scena de la geamul compartimentului de clasa I, o remarcă astfel pe fată și este uimit de frumusețea și vioiciunea ei. Domnișoara se instalează într-un compartiment alăturat. După ce Gabriela adoarme, Luli, trecând pe coridor, îl observă pe profesor care, deși are părul alb sau poate chiar de aceea, este atrăgător. Din cauza fumatului excesv și a căldurii, lui Catul i se face rău și leșină, iar Luli îi sare în ajutor fără să știe cine este. Când coboară, însă, toți în gară la Galați și se întâlnesc pe peron, profesorul le salută. Gabriela le spune însoțitoarelor ei cine este bărbatul, mirându-se de unde o cunoaște el pe Luli, iar aceasta îi povestește cele întâmplate în tren.
Catul Bogdan este fiul profesorului universitar (și om politic) Aristide Bogdan care s-a recăsătorit de două ori după moartea primei soții (soția din prezentul romanului se numește Agatha). Catul duce o viață izolată, consacrată scrisului și catedrei universitare, ocupate în urma stăruinței unicului său prieten, fost coleg de studii la Paris, evreul Nathan Sabbetai. După întâmplarea din tren, profesorul se îndrăgostește fulgerător de Luli, iar ea se simte, la fel, atrasă de celebrul bărbat.
Tatăl lui Luli este magistratul Teodor Novleanu, iar mama ei – Angelica. Întreaga familie a venit de la Bârlad, după ce judecătorul fusese avansat și mutat în interesul serviciului la Galați. Aici Teodor Novleanu l-a întâlnit pe tatăl Gabrielei, avocat, cu care fusese coleg de facultate. Acum, fetele locuind în același oraș, deși între ele este o diferență de patru ani, se împrietenesc. Prietenia va continua și când Gabriela va ajunge profesoară suplinitoare la liceul de fete.
După trei zile de frământări, Catul Bogdan care o recunoaște pe Luli printre concurenții la bacalaureat, stă de vorbă cu fata. Cuprins de pasiune, nu mai părăsește orașul după terminarea examenelor de bacalaureat. Cu aprobarea părinților fetei, după numai două săptămâni se căsătorește cu Luli și pleacă pentru un an de zile în voiaj de nuntă în străinătate. Apoi, revine la Iași și își reia viața de profesor universitar, alături de tânăra lui soție. Între timp, Gabriela, îndrăgostită și ea de Catul, se stabilește la Brașov, unde primește un post de profesoară.
Luli are talent literar, iar Gabriela o sfătuiește să-și ia ca pseudonim literar Lorelei. (Merită să recitim poezia care a consacrat acest nume, Loreley, de Heinrich Heine, în traducerea lui Octavian Goga: „Eu nu știu ce poate să fie/ Că-mi sună mereu în urechi/ Cu veșnica-i melancolie/ Un basm din zilele vechi.// Se-ntunecă fără de veste,/ Lin apele Rinului curg,/ Și cresc ale munților creste/ Măreț strălucind în amurg.// Pe stâncă un chip de femeie/ S-arată din negură blând,/ Brățara-i de aur scânteie,/Ea-și piaptănă părul cântând.// Ea-și piaptănă părul și cântă/ Un cântec de vrajă al ei;/ Te farmecă și te-nspăimântă/ Cântarea frumoasei femei!// Pescarul, nebun, se repede/ Cu luntrea lui mică și, dus,/ Nici valuri, nici stâncă nu vede,/ El caută numai în sus.// Vâltoarea-l izbește de coasta/ Stâncoasă, și moare-necat:/ Loreley a făcut-o aceasta/ Cu viersul ei fermecat.“)
Văzând că soțul ei este încântat de scrisorile de multe ori anoste trimise de admiratoare, îi trimite scrisori de dragoste semnate Lorelei, expediate mai întâi de la Brașov, de unde erau copiate de Gabriela, pentru ca el să nu-i recunoască scrisul.
(Textele imaginate de Ionel Teodoreanu sunt scrisori de dragoste de o mare frumusețe literară.)
Acum, după șase ani de căsătorie, într-un fel fericită, Luli o invită pe Gabriela să petreacă împreună vacanța de Paști la Iași. Catul, văzând o scrisoare de-a Gabrielei, recunoaște scrisul și crede că ea este Lorelei. Sosirea Gabrielei la Iași coincide în mod nefericit cu îmbolnăvirea lui Luli. Ea are o criză de apendicită acută care duce, pe neașteptate, din cauza unei intervenții chirurgicale ratate, la moartea ei.
Catul își petrece anul de doliu la Brașov împreună cu Gabriela, după care se căsătorește cu ea. Se întorc împreună la Iași și se instalează într-o casă nouă pentru a nu mai fi stingheriți de amintirea lui Luli.
În timp ce Catul începe să scrie un roman în amintirea lui Luli, Gabriela duce o viață de petreceri împreună cu Agatha, mama vitregă a lui Catul și alți prieteni. În aceste împrejurări se îndrăgostește de un inginer, Ion Dragomir, cu care pleacă într-o excursie la Cheile Bicazului. Catul Bogdan descoperă că Luli fusese autoarea scrisorilor de dragoste semnate Lorelei și trăiește un sfâșietor regret că a dat-o uitării. Se duce la mormântul ei unde o găsește pe Smărăndița îngrijind florile și rămâne multă vreme tăcut, copleșit de amintiri.
Apoi părăsește cimitirul și se îndreaptă spre Dunăre, cu gândul să se sinucidă.