(Dimitrie Bolintineanu, Elena, 1862)
Al doilea roman scris de Dimitrie Bolintineanu, Elena,1862, are mai mare coerență epică decât primul (Manoil, 1855). Este vorba de o poveste de dragoste perturbată de tot felul de intrigi, ca în celebra piesă de teatru Intrigă și iubire a lui Friedrich Schiller. Spre deosebire însă de poetul german, Dimitrie Bolintineanu nu vede nimic romantic în drama trăită de personaje, ci și-o reprezintă ca pe agitație prozaică din viața mondenă. Romanul său seamănă cu un colportaj; se citește ușor și se uită ușor.
La 1 mai 1859, la moșia din Fânești, în apropiere de Ploiești, proprietatea postelnicului George, căsătorit de trei ani cu tânăra și frumoasa Elena, cu care are o fetiță, se adună mai mulți prieteni: logofătul Constantin, cam de aceeași vârstă cu gazda; principele Iordache cu soția; un boier parvenit, Serescu, în vârstă de șaizeci de ani, cu soția și fiica sa, Ana; Caterina, o tânără atrăgătoare, dar săracă, prietenă cu Elena; Șeni cu soția sa, Zoe; Șer, un boier în vârstă de treizeci și șase de ani; Talangiu, om politic; postelnicul Bar; Tudorina Corbeasca, Marița și George, tineri dornici de petreceri.
În mijlocul acestei societăți își face apariția și tânărul Alexandru Elescu, abia trecut de treizeci de ani. A revenit de curând în țară după cincisprezece ani petrecuți în străinătate. Este bogat, are un venit anual de 10.000 de galbeni și se simte atras din primul moment de frumoasa Elena.
Zilele petrecute la moșie îi apropie pe cei doi. Într-o excursie, Elena are un accident (cade de pe cal) și este gata-gata să se înece în apa Prahovei, dar o salvează Elescu. Treptat, dragostea dintre ei devine reciprocă. Elena, însă, care este o virtuoasă, vrea ca această dragoste să rămână platonică, gândindu-se că are o fetiță și nu se poate expune oprobriului public.
Zoe și prințesa Iordache, obișnuite să ducă o viață destrăbălată, cu amanți pe care-i schimbă des, se simt sfidate de inaccesibila Elena și hotărăsc să o compromită. Zoe i-l prezintă pe un fost lacheu de-al ei, Ioan, drept un nobil moldovean sub numele de Ranu, care, conform înțelegerii, o copleșește cu declarații de dragoste; apoi o aduce pe mama lui, o persoană de joasă extracție, să-i facă scandal Elenei, ca să o discrediteze față de soțul ei.
Postelnicul crede că soția lui e vinovată și o părăsește, stabilindu-se cu o femeie de moravuri ușoare, Tudora, la Ploiești. Aceasta speră să se căsătorească în cele din urmă cu el.
La început Elescu însuși crede că Elena e vinovată, apoi află adevărul. Ranu îl caută și îi mărturisește totul, făcându-l să înțeleagă nu numai că Elena este inocentă, dar și că Zoe a săvârșit o infamie. Elescu, indignat, hotărăște să se răzbune. Organizează o petrecere acasă la el și se preface că răspunde inițiativelor erotice ale lui Zoe. Aranjează totul în așa fel încât soțul să o surprindă în dormitorul lui, îmbrăcată numai în cămașă. Soțul, mai bătrân cu douăzeci de ani decât ea, se indignează, dar după aceea ajunge să se împace cu ideea că este înșelat.
Zoe, în replică, îl convinge pe un neamț, baronul Honferburg, să se bată în duel cu Elescu. În duel, neamțul este rănit. Ulterior, aflând că a fost victima unor intrigi ale lui Zoe, se răzbună pe ea, tăindu-i părul la un bal. Apoi se împrietenește cu Elescu.
În acest timp, dragostea dintre Elena și Alexandru devine tot mai înflăcărată și nesăbuită. Elena trece peste prejudecăți și îi cedează bărbatului iubit, dar după aceea îi spune că va trebui să moară nesuportând ideea că ar putea fi considerată o femeie imorală.
Zoe pune din nou ceva la cale. Și anume încearcă să creeze o situație în care soțul Elenei să o surprindă în brațele lui Elescu.
Doi țărani, Maria și George, hotărăsc să o înștiințeze pe Elena ce urmează să se întâmple. Pleacă repede spre Fânești. Pe drum sunt prinși și bătuți de niște necunoscuți, dar reușesc totuși să ajungă la timp ca să-și avertizeze binefăcătoarea. Când postelnicul vine la moșie, în patul Elenei o găsește pe Maria, nu pe Elescu. După un timp, postelnicul cere totuși divorțul.
Fiind liberă și având consimțământul mamei sale, Elena hotărăște să se căsătorească cu Elescu. Între timp se îmbolnăvește însă de plămâni. Îi ascunde iubitului ei că este bolnavă, iar acesta pleacă la Paris ca să cumpere cele necesare pentru nunta programată la 1 mai (în amintirea zilei când s-au cunoscut). La întoarcere, Elescu o găsește pe Elena în stare gravă. După câteva zile ea moare în brațele lui, astfel încât ziua nunții devine ziua înmormântării.
Devastat de moartea iubitei lui, Elescu dăruiește o parte din avere săracilor, o înzestrează pe Caterina, prietena Elenei, cu 10.000 de galbeni și îi dă lucrurile cumpărate de la Paris pentru nuntă, apoi pleacă în America.
După un timp se aude că acolo, departe, a murit de friguri.