Tematica lucrării se circumscrie unor preocupări mai vechi ale autorului, care au inclus studii și articole privitoare la politica de cadre și structura organelor de Securitate de la nivel județean și central. De data aceasta, analiza cuprinde mult mai consistent și ultimele două decenii de regim comunist, îndeobște neglijate de mulți cercetători, chiar consacrați, iar perspectiva este mult mai complexă.
Lucrarea lui Liviu Pleșa își propune să realizeze un studiu monografic de amploare privind politica de cadre vădită într-un anumit domeniu, cel al poliției politice comuniste. În mod concret, autorul a intenționat să realizeze o analiză a deciziilor aferente politicii de cadre a Securității luate în perioada 1948-1989 atât de către puterea politică, cât și de conducerile instituției represive (cap. I, p. 11). În plan secund există o preocupare pentru identificarea cât mai multor date cantitative referitoare la numărul ofițerilor, extracția socială a acestora, categoria socio-profesională din care proveneau în momentul intrării în Securitate, nivelul studiilor profesionale, civile și politice pe care le aveau.
În capitolul al II-lea – intitulat Politica de cadre în perioada lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (1945-1965) (pp. 27-274) – Liviu Pleșa face o legătură necesară (nu întotdeauna întâlnită istoriografic) între teoriile și discursurile politice ale liderilor comuniști privind politica de cadre – caracteristic era sloganul stalinist „Cadrele decid totul“ – și modul efectiv de punere în practică a acestei politici, într-un domeniu specific: cel al funcționării poliției politice. Această opțiune tematică se regăsește și în capitolul al III-lea despre politica de cadre în perioada 1965-1989 (pp. 275-452) – vezi subcapitolul privind „teoriile lui Nicolae Ceaușescu și ale PCR referitoare la politica de cadre“. Narațiunea istorică este în general ordonată cronologic, atingând probleme precum preluarea controlului asupra Siguranței (între 1944 și 1948); Politica de cadre în Securitate în timpul ministeriatului lui Teohari Georgescu (1948-1952); Urmările luptei pentru putere în partid din anul 1952 asupra politicii de cadre a Securității; Modificarea politicii de cadre în contextul anului 1956 și al Plenarei CC al PMR din 1958; Trecerea în rezervă a etnicilor evrei din Securitate (1960-1961); Anii ’60 și începutul profesionalizării politicii de cadre. Fiecare capitol se încheie cu o secțiune de concluzii. Datorită unei documentări extinse, este subliniat și rolul unor instituții specifice în politica de cadre (Secția Administrativ-Politică, de exemplu).
Criteriul cronologic se păstrează și în ultimul capitol, unde autorul încearcă și formularea unei periodizări pornind de la caracteristicele politicii de cadre aplicate la nivelul organelor de Securitate: modificarea politicii de cadre a Securității în contextul evenimentelor politice interne din anul 1968; implicarea directă a lui Ceaușescu în politica de cadre și urmările acesteia (în intervalul 1974-1978); accentuarea componentei politico-ideologice în politica de cadre a Securității în anii 1970 și 1980; efectele „cazului Pacepa“ asupra politicii de cadre; rotirea cadrelor de conducere; promovarea femeilor în funcții de conducere; formele de pregătire și perfecționare profesională și culturală.
Teza autorului, susținută documentar și analitic, este aceea că în ceea ce privește politica de cadre a Securității, perioada în care Ceaușescu s-a aflat în fruntea partidului și a statului se deosebește semnificativ de etapa guvernării Gheorghiu-Dej în sensul că, îndeosebi din 1968, s-a trecut în mod organizat la transpunerea în practică în Securitate a unei politici de cadre având ca obiectiv crearea unui aparat de informații profesionist, aparat mai bine pregătit din punct de vedere profesional și cultural-ideologic. Ar trebui adăugat mai apăsat că a fost un aparat de informații specific unei poliții politice comuniste funcționând într-o dictatură. De altfel, chiar autorul remarcă faptul că, pe lângă „profesionalizarea globală reală a angajaților Securității“ de după 1968, de fapt, „succesele palpabile obținute de puterea politică și liderii Securității în politica de cadre în Securitate au avut ca efect direct sporirea continuă a capacității instituției de a supraveghea și controla în mod eficient întreaga societate românească“.
Volumul lui Liviu Pleșa vădește un impresionant efort de documentare și interpretare, specific muncii de elaborare a unei teze doctorale de calitate. Cartea își propune – și reușește – să fie un studiu monografic privitor la politica de cadre a Securității de-a lungul întregii perioade comuniste în România.