Revistele literare la sfârșit de an
Sunt ultimul cititor de poezie din ținutul meu. Ieri au venit care de reportaj de la două televiziuni să mă întrebe banalitățile cu care m-am obișnuit deja: 1. Ce simt când citesc poezie? 2. Ce cred că modifică în organism poezia? 3. Dacă va mai fi/ apărea vreun cititor de poezie după ce, se presupune, eu mă voi sinucide, ca să atrag atenția asupra existenței/ inexistenței poeziei în viața lumii, a individului, în istorie? Eventual, mi se sugerează, să mă sinucid, în direct la televiziune, la o emisiune de maximă audiență, așa cum a făcut-o Yukio Mishima, japonezul care se considera ultimul din neamul său care mai respecta morala tradițională.“ Așa începe povestirea intitulată Povestea ultimului cititor de poezie, pe care Adrian Alui Gheorghe o publică în revista „Ramuri“ (nr. 11-12). E o proză care se citește cu plăcere, căci imaginează și descrie cu umor și inteligență această situație distopică (dar în spiritul vremurilor!) a dispariției poeziei și, mai mult, a cititorilor de poezie. l Viziunea sumbră a lui Adrian Alui Gheorghe din „Ramuri“ despre soarta poeziei astăzi, este contrabalansată de alte publicații literare. Astfel, un gest semnificativ de solidaritate cu poeții optzeciști și de susținere a creației lor îi aparține Martei Petreu, care transformă nr. 12 al revistei „Apostrof“ într-o antologie care numără 29 de poeți din generația ’80, „o generație de creație de o valoare literară superlativă“, după cum apreciază inițiatoarea acestui demers publicistic. Alegerea Martei îi cuprinde pe Vasile Dan, Liviu Ioan Stoiciu, Cassian Maria Spiridon, Viorel Padina, George Vulturescu, Mircea Petean, Aurel Pantea, Ioan Moldovan, Nichita Danilov, Călin Vlasie, Gellu Dorian, Lucian Vasiliu, Gabriel Chifu, Florin Iaru, Alexandru Mușina, Elena Ștefoi, Traian T. Coșovei, Ion Mureșan, Marta Petreu, Emil Hurezeanu, Ion Stratan, Mariana Codruț, Magda Cârneci, Mariana Marin, Mircea Cărtărescu, Petru Romoșan, Bogdan Ghiu, Ioan Es. Pop, Adrian Alui Gheorghe. l Și „Viața Românească“ (nr. 11-12) ne oferă argumente convingă toare privind viabilitatea poeziei care se scrie astăzi de la noi, prin publicarea unor substanțiale grupaje de versuri semnate de Horia Gârbea, Ion Tudor Iovian și Liviu Ioan Stoiciu, din ale cărui poeme reproducem aici câteva versuri: „Se împiedică singur, aleargă și zboară ici și colo cât/ poate, inclus în dimensiuni/ cosmice oarbe, și surâde. În curând va fi numai praf. Sau/ vis. Își modelează o figurină de ceară,/ pe care o străpunge cu ace. Figurina reprezintă dușmanul/ ce trebuie învins. Își e propriul dușman…“. l În „Luceafărul de dimineață“ (nr. 11-12), directorul publicației, Dan Cristea, este omagiat la împlinirea unei vârste impunătoare, 80 de ani. Semnează texte emoționante și pe drept cuvânt elogioase Irina Petraș, Gabriel Chifu, Adrian Popescu, Gabriel Burlacu și Răzvan Voncu, care observă pertinent: „Dan Cristea este mai întâi un critic care caută. Caută în text și caută în țesătura de texte din care se alcătuiește literatura actuală. Nu ia niciodată «de-a gata» nici reputațiile deja constituite ale cărților despre care scrie, nici traseele de interpretare ale altor critici. Ceea ce nu înseamnă că operează cu ierarhii bizare sau că e stăpânit de vanitatea de a inventa «din condei» false valori, doar pentru a dovedi că are un gust literar aparte. Dimpotrivă, criticul dorește să se convingă cu ochii săi, citind pentru sine și în totală independență de judecățile sau… prejudecățile de valoare ale celorlalți. Interpretul este, dincolo de ele, un tematist sui-generis și un hermeneut al detaliului semnificativ: o și recunoaște singur, pe parcursul cronicilor și eseurilor sale.“ l Și în revista „Steaua“ (nr. 11-12) putem citi texte la aniversarea unor personalități ale literaturii noastre: lui Nicolae Manolescu, îi este consacrat un Focus cu articole de Gheorghe Glodeanu și Mihai Zamfir, care scrie: „Deodată, în șirul de succesivi aleși, a apărut Nicolae Manolescu. S-a văzut după puțin timp că Uniunea își găsise în fine Președintele. De ce? Pentru că avea acum în fruntea ei, poate pentru prima oară, un om care unea profesionalismul critic înalt cu priceperea politică, talentul organizatoric, cu o capacitate de efort ieșită din comun. În viziunea lui, revista România literară s-a atașat natural Uniunii Scriitorilor. Între viața Uniunii și viața României literare există azi un paralelism natural care lipsise de multe ori în ultimele decenii. Nimeni nu știe ce-i rezervă și ce ne rezervă viitorul. Dar cum mi-aș dori eu să arate acest viitor cred că rezultă limpede din schița istorică de mai sus.“; iar aniversarea Irinei Petraș este marcată printr-un dialog al scriitoarei cu Ovidiu Pecican, directorul acestei reviste clujene. Tot în „Steaua“, la despărțirea de Eugen Simion, găsim articole consacrate acestui important critic literar, sub semnătura Ligiei Tudurachi și a lui Adrian Tudurachi. l O altă revistă clujeană, „Neuma“, care urmărește totdeauna cu atenție evenimentele literare, aparițiile editoriale importante, ca și întreaga actualitate a scrisului literar de la noi, marchează și ea cele două aniversări, a Irinei Petraș și a lui Nicolae Manolescu. Tot aici ne-a atras atenția eseul Andrei H. Hedeș, intitulat Melancolia cu-al ei negru soare, ca și ancheta Privind spre viitor, la care răspund Ioan-Aurel Pop, Gheorghe Grigurcu, George Volceanov, Liviu Ioan Stoiciu, Mihai Măniuțiu, Cornel Ungureanu, Elena Abrudan, Leo Butnaru, Rodica Marian, Virgil Rațiu, Ardian Christian Kuciuk, Cosmin Andrei Tudor, Tudor Călin Zarojanu, Elina Adam, Daniel Săuca, Gela Enea, Florica Bud, Alexandru Jurcan, Simona-Grazia Dima, Ana Ardeleanu, Gheorghe Lăzărescu și Dan Perșa. l Revista „Convorbiri Literare“ (nr. 11) a ales să marcheze plecarea dintre noi a criticului Eugen Simion reluând un interviu cu acesta realizat de Cassian Maria Spiridon, în anul 2018, atunci când Eugen Simion a fost laureatul Premiului Național pentru Critică „Titu Maiorescu“, acordat de revista ieșeană. Regăsim și în acest dialog unele dintre ideile care l-au ținut departe pe critic de confrații săi. Iată un exemplu. Spunea Eugen Simion cu acel prilej: „Mi-ar plăcea să mă întorc la cronica literară. Îmi lipsește acest exercițiu săptămânal. Deocamdată nu am unde să scriu. Grupurile de interese sunt deja constituite“. Afirmația sa, evident, nu se susține: s-ar fi găsit destule publicații care să-l găzduiască pe critic, dacă el chiar și-ar fi dorit să scrie cronică literară. Inclusiv „Convorbiri literare“, nu ne îndoim, care tocmai îl recompensase cu marele premiu pentru critică literară. l Prima pagină din numărul 12 al revistei „Orizont“ ne aduce în atenție o altă dispariție întristătoare: s-a stins din viață prozatorul Daniel Vighi, răpus de o boală crâncenă, la vârsta de 66 de ani. Se subliniază în editorialul redacțional: „Daniel Vighi lasă o amprentă adâncă asupra timpului și locului prin care a trecut. Este pentru Timișoara și pentru România un reper literar, civic, profesional și moral cum puține sunt, admirabil prin polivalență și durată. Viața sa, din clipa în care omul public a început să se afirme, de la începutul lui 1980, se păstrează în perimetrul unor valori fundamentale pe care le-a susținut și respectat cu o constanță pe care o întâlnim rareori în lumea reală.“ (Cronicar)
Titluri noi
Ca de fiecare dată, la sfârșit de an am avut parte de o puternică ofensivă editorială, ce a coincis cu Târgul de Carte Gaudeamus. Astfel, cea mai râvnită carte la târg s-a dovedit a fi noul roman al lui Mircea Cărtărescu, Theodoros, apărut la Editura Humanitas. De la aceeași editură, semnalăm încă două titluri de succes: romanul Podul Diavolului de Radu Paraschivescu și cartea pentru copii Invizibilii de Ioana Pârvulescu. Am reținut și cărțile noi semnate de Gabriel Liiceanu, Ce gândește Dumnezeu? și de Horia-Roman Patapievici, Despre viață, destin & nostalgie. Tot la Humanitas, vede lumina tiparului un roman de Riri Sylvia Manor, intitulat Viața mea cu Goya. La Polirom, în colecția Plural, Bogdan Suceavă publică un eseu critic, Adâncul acestei calme creste. Programul de la Erlangen și poetica „Jocului secund“ (recenzat în numărul de față al revistei noastre). Tot la Polirom au apărut romanul Voci la distanță de Gabriela Adameșteanu și Dicționarul romanului central-european din secolul XX, coordonat de Adriana Babeți. La Editura Curtea Veche, apare un volum remarcabil de poezie, O propoziție despre libertate de Markó Béla, în traducerea lui Kocsis Francisko. O altă carte de semnalat sub egida Editurii Curtea Veche este Eliberare, romanul lui Sándor Márai, tradus tot de Kocsis Francisko. Și încă un volum de versuri al colegilor maghiari: Munca la negru, de Lövétei Lázár Laszlo (traducere de același Kocsis Francisko, postfață de Ion Bogdan Lefter). Alte cărți de poezie care ne-au atras atenția: Vise Reverii Vedenii de Mircea Bârsilă (Editura Școala Ardeleană), Corp dublat de lumină, antologie de autor de Ioana Ieronim (Baroque Books & Arts), Lumea ta/ carnea mea/ oasele noastre de Andrei Novac, cu desene de Mircea Cantor (Editura Litera), Dragostea cu parfum de migdale de Mihai Firică, cu ilustrații de Marcel Voinea (Editura Vinea) și Pietre albe pietre negre pietre roșii de Cassian Maria Spiridon (Editura Ecredu). Cassian Maria Spiridon este și autorul unui volum de studii și articole intitulat Gloria și demnitatea inutilului (Editura Tracus Arte). În fine, colegul nostru Gabriel Chifu publică, în seria de autor de la Cartea Românească, un nou roman: Marea carte a uitării, cu subtitlul Cronica de autor întocmită a unor întâmplări aproape reale petrecute într-un oraș aproape imaginar. (Cronicar)
Cenușăreasa
Avea dreptate Mircea Cărtărescu când, într-un interviu recent, susținea că, actualmente, afirmarea literară se produce în mod „sălbatic“ și că a trecut vremea „îndrumătorilor culturali“. Cu observația că în loc de îndrumători culturali, eu prefer să-i numesc pe criticii literari cititori inițiați, cititori-călăuză, capabili să exploreze în profunzime o scriere literară, descoperind și descriind pentru uzul comun subtilitățile textului.
Într-adevăr, observăm că valoarea în sine a unei cărți are o relevanță din ce în ce mai modestă în evaluarea cărții și a autorului ei, ca și în măsurarea succesului de public. Nu contează decât prea puțin cât de bună e o carte. Determinant este ce se spune despre carte, nu cum este ea. Literatura și scriitorul tind să devină, și la noi, un produs de marketing, o marfă însoțită de reclamă. Reclama decide soarta unei cărți și, până la urmă, înlocuiește (stabilește chiar?) scara de valori. Răspândirea de informații elogioase despre un autor și scrisul lui creează și consolidează renume, popularitate, succes, prestigiu. Sau, dimpotrivă, denigrarea, defăimarea unui autor îl discreditează, îl prăbușește, îl demolează. Pe mai nimeni nu pare să intereseze calitatea în sine a unei scrieri. Partida se joacă în altă parte, la nivelul imaginii publice a unui scriitor sau a unei opere literare. Acolo se decide totul, a fi sau a nu fi. Constatăm tot mai des că așa se petrec lucrurile, ceea ce este deconcertant pentru cineva care încă mai crede în valoarea literară a textului. Astfel încât se întâmplă, nu o dată, că luăm un volum lăudat, începem să-l citim, însă îl abandonăm repede, decepționați: literatura dinăuntru, oarecare, n-are nicio legătură cu ditirambii campaniei de promovare fără măsură, de care a beneficiat.
Situația scriitorilor români de astăzi și a literaturii lor începe să semene tot mai mult cu ce se petrece în povestea aceea binecunoscută: nu dintre fetele de împărat, cele spre care se îndreaptă toată atenția, se alege mireasa prințului, ci mireasa este o biată cenușăreasă care stă undeva, într-un ungher, nevăzută, dar care are cele mai de preț însușiri. Așa încât, atunci când citim literatură contemporană, ar fi poate potrivite aceste îndemnuri: La pomul lăudat să nu ne ducem cu sacul! S-o căutăm pe Cenușăreasa! (G.C.)