I. În 25 august 2022, s-au împlinit 102 ani de la nașterea lui Virgil Ierunca, iar în 28 septembrie 2022, 16 ani de la trecerea sa în eternitate. Între aceste două date, în 17 septembrie 2022, a avut loc, la biserica din Lădești, Vâlcea, pomenirea lui Virgil Ierunca. De multă vreme îmi doream ca Virgil Ierunca să aibă parte de o slujbă de pomenire și la Lădești. De dorința mea a aflat și domnul profesor Nicolae Popescu, care, alături de minunata dumnealui familie, s-a ocupat de întreaga organizare a momentului. Se cuvine să le mulțumesc și să îi asigur de toată prețuirea mea.
Lucica și Nicolae Popescu sunt doi dintre oamenii care au făcut foarte mult pentru Virgil Ierunca. La familia Popescu a ajuns în anii 1954-1958 mama Monicăi Lovinescu. Domnul Popescu era cel care o conducea pe Ecaterina Bălăcioiu la gospodăria familiei Untaru. Dincolo de relația de prietenie dintre tatăl domnului Nicolae Popescu și tatăl lui Virgil Ierunca, familia Popescu rămâne specială și pentru altceva. După ce Dumitru Untaru, tatăl lui Virgil, a trecut la cele veșnice, Virgil Ierunca a putut coresponda cu mama sa datorită Lucicăi Popescu. Scrisorile nașei, adică scrisorile Elenei/Linei Untaru, erau scrise de Lucica Popescu, iar scrisorile de la Paris ajungeau tot în casa familiei Popescu pentru a fi citite.
Pe doamna profesoară Lucica Popescu, omul blând și luminos, am cunoscut-o atunci când am ajuns pentru prima dată în Lădești, chiar în 25 august 2016. M-au impresionat atunci generozitatea și disponibilitatea cu care am fost primită. Cu aceeași generozitate au fost ajutați mereu și Dumitru, și Lina, și Ecaterina, și Virgil, și mulți alții.
Doamna Lucica Popescu a trecut în eternitate neașteptat și mult prea repede. În 17 septembrie, Lucica Popescu și Virgil Ierunca au fost pomeniți împreună… Dumnezeu să îi ierte și să îi odihnească!
Îi mulțumesc și părintelui Vasile Alexandru Nicola pentru slujba săvârșită cu multă dăruire și cu har.
II. În toamna anului 2000, Virgil Ierunca era copleșit de bucurie și de emoție, numele său fiind dat – prin bunăvoința lui Gabriel Liiceanu – Librăriei Humanitas de la Râmnicu-Vâlcea (foto 1, sept. 2000, „Antilethe“, nr. 3/2020). Cu această ocazie, Virgil Ierunca scria: „Cât de rău îmi pare că nu pot să fiu de față acum când în «orașul cel mai frumos de pe lume», cum mi-a plăcut mereu să numesc Râmnicu-Vâlcea, ia ființă ceea ce ar fi putut fi un vis din copilărie: ieșind tocmai de la un curs al domnișoarei Manolescu (Nicolae Manolescu o cunoștea și el, nu-i așa?) și trecând pragul Liceului Lahovary, înainte de a mă avânta spre discuțiile literare cu profesorul meu, Lucian Bădescu, să intru în această librărie și să cumpăr cartea cea mai ispititoare. Visul se oprea aici. N-aș fi îndrăznit nici în registrul oniric căruia totul îi este îngăduit să-l duc până pe acest prag incredibil: librăria să-mi poarte numele. Datorez, spre sfârșitul vieții, acest salt în imposibil, generozității lui Gabriel Liiceanu căruia, ca și editurii și librăriilor Humanitas, n-am destule cuvinte de mulțumire. Sau, mai curând, îl convoc pe adolescentul de acum atâtea decenii să-și împletească recunoștința cu a mea.“ (Textul este preluat din revista „Antilethe“, nr. 3 – Centenar Virgil Ierunca, din 2020.)
De cel puțin cinci ani, Librăria Virgil Ierunca nu se mai numește așa… (foto 2, oct. 2022). Sper din suflet că, foarte curând, situația va fi alta.