De ce Craiova, dar mai ales de ce Crușeț?Aș putea afirma că o idee pe care însăși Monica Lovinescu mi-a „sugerat-o“ cu mulți ani în urmă, când i-am citit prima dată Memoriile, a fost aceea de a pune pe harta culturală a țării noastre un loc mai puțin cunoscut – Crușețul, o comună gorjeană la granița cu Doljul. Monica Lovinescu scria la un moment dat că singurele locuri din România de care îi este dor sunt Mangalia și Crușeț. De ce comuna din Gorj, știut fiind că Lovineștii își aveau obârșia în Moldova? Pentru că, pe linie maternă, Monica venea din această zonă, pentru că mama sa, Ecaterina Bălăciou-Lovinescu, se născuse acolo, pentru că acelea au fost locurile copilăriei fiicei sale.
Și atunci mi-am pus întrebarea: cum s-ar putea aduce în atenție – în plan cultural – zona aceasta din sudul țării? Prin organizarea unui festival (cum l-am gândit inițial), al unor colocvii care să se perpetueze și în anii următori, cu aducerea în atenție și a altor personalități românești din exil, cum le-am denumit apoi, având sprijinul Muzeului exilului românesc (și al Bibliotecii „Aman“) din Craiova, al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Ziariștilor (filialele din Craiova), al Editurii Aius și al Asociației Culturale „Carmina Balcanica“.
Și astfel, timp de două zile – la Craiova (unde, repet, s-a constituit Muzeul exilului!) și comuna Crușeț – s-au desfășurat întâlniri cu publicul al unor oaspeți din București, dar și al unor reprezentanți locali, care au avut în atenție personalitatea Monicăi Lovinescu și îndeosebi activitatea sa pe plan literar și jurnalistic. Îi voi aminti în primul rând pe cei sosiți din București, și anume istoricul Dinu Zamfirescu (care a evocat colaborarea sa cu Monica Lovinescu în emisiunile radio, unul la BBC și celălalt la Europa Liberă), Marina Dumitrescu, realizator radio, care a prezentat lucrarea Radiocultura – un scop atins. Despre corespondența oralitate/ scriere în viața și cariera Monicăi Lovinescu, și nu în ultimul rând, Doina Jela. De altfel, punctul principal al manifestării de la Craiova a fost lansarea ediției a III-a a volumului său Această dragoste care ne leagă, dedicat memoriei Ecaterinei Bălăciou, carte care face cunoscute cititorilor suferința acesteia în închisorile comuniste, dar mai ales noblețea și tăria de caracter, dublate de dragostea puternică pentru fiica sa. Ca o adevărată eroină de tragedie antică, Ecaterina Bălăciou a preferat să moară decât să-și trădeze convingerile anticomuniste, a preferat să moară pentru ca Monica să trăiască în libertate. Cum știm acum, cum se arată în carte, mama a refuzat să-și cheme fiica în țară, așa cum insistau cei de la Securitate, știind, desigur, că aceasta ar fi fost imediat arestată.
A doua zi colocviile au continuat la Crușeț, unde Primăria și Școala gimnazială, conduse de Doru Godeanu și, respectiv, de Irina Godeanu, ajutați permanent de Ramona Nedelcu din partea Primăriei, au fost gazde primitoare pentru oaspeții din Craiova și București, pentru jurnalista Ruxandra Hurezan de la Cluj, dar și pentru vicepreședintele CJ Gorj, Gheorghe Nichifor, și al doamnei inspector școlar general, profesor Marcela Mrejeru, aceștia din urmă promițând un sprijin deosebit pentru anul viitor.
Programul a inclus deopotrivă evocarea Monicăi Lovinescu, dar și a Ecaterinei Bălăciou, nu numai de către invitați, dar și de către profesorul Nicolae Nicola, acesta realizând cercetări asidue referitoare la zona Crușeț în vederea unei ample monografii.
Desigur, volumul Doinei Jela a constituit și aici un punct important din program, fiind prezentat și participanților din sala neîncăpătoare a noii și modernei școli din Crușeț. Un moment inedit, plin de culoare, l-a reprezentat și programul artistic cu piese folclorice tradiționale, reprezentative pentru zona Crușeț, susținut de elevi ai școlii.
O vizită în locurile unde odinioară fusese conacul și moșia familiei Bălăciou s-a încheiat cu un popas la cimitirul satului și cu o slujbă de pomenire a celor din familia Monicăi Lovinescu.