Transcriere și note de Marta Petreu și Ion Vartic
Publicăm trei scrisori ale lui Ștefan Aug. Doinaș către Radu Stanca, datând din 1946, cînd cei mai mulți cerchiști se aflau, ca studenți ai Universității „Regele Ferdinand I“, în orașul de baștină al instituției academice, iar șeful Cercului Literar, Radu Stanca, rămăsese, în primul rând din motive de sănătate, la Sibiu, orașul de refugiu pe timp de război al Universității. Scrisorile provin din Arhiva Radu și Doti Stanca. Ele întregesc istoria Cercului Literar și dau o destul de bună imagine, chiar dacă de fundal, despre anii de după al Doilea Război Mondial, când la noi s-a făcut trecerea la regimul politic după model sovietic. Scrise pentru uzul exclusiv al lui Radu Stanca – pe care Doinaș dorea să-l impresioneze și totodată să-l distreze –, iar nu în vederea publicării, aceste epistole creează un tablou neconvențional, malițios până la grotesc, despre cerchiști și relațiile dintre ei. (M.P. & I.V.)
Dragă Radule,
Suntem pe punctul de a acorda câteva decorații1; e nevoie doar de o întâlnire a celor trei ași2 pentru a decide ce și cui. Memorabilul prilej (cred că va rămâne în istoria profană a Cercului!) ne este oferit de abia trecutul bal pe care l-am „aranjat“. (Ca să poți gusta întreaga savoare a ghilimelelor, de la acrul violent până la presentimentul dulcelui, ar fi trebuit să fii prezent; scrisoarea mea va fi numa o palidă relatare!)
Preparativele au durat o săptămînă. S-au plasat invitații de onoare pe la vechile noastre victime, cu ajutorul dnei Jacquier3, pe care am avut onoarea de a o însoți pe la clinici. Fana Kernbach4 a fost bolnavă, așa că această vastă operă de pescuire a trebuit restrânsă la bunăvoința susnumitei doamne. Deliu Petroiu5 a plecat la Caporal Alexa6 să aducă vin și alte substanțe prime pentru bufet. Trei venerabile mame au pierdut câteva zile pentru a pregăti anumite paste de foarte urâtă culoare care s-au vândut cu titlu de „salată de boeuf“; precum și câteva zeci de… gogoloațe de carne tocată, botezate „chifteluțe“, fiecare de mărimea unui ou de porumbel. Călătoria lui Deliu a decurs în liniște, și prozatorul s-a întors cu 5 kg de țuică, și 10 kg de făină, toate luate pe datorie de la vrednicul sătean care este Augustin Popa7 din Cap. Alexa, numărul casei, 178. Pentru a cumpăra vinul necesar, Negoițescu a împrumutat de la dr. Ivan suma de 400 000 lei. În sfârșit, în preparativele negative, a intrat fericita inspirație de a nu face publicitate balului, pentru a nu da ocazie publicului clujean, avid de manifestații mondene și eminent contemplator al poeziei tinere, să se îmbulzească la Colegiul Academic. Însă li s-a lămurit tuturor acelora care ne chestionau, intrigați asupra finalității acțiunii, că venitul este destinat fondurilor pentru „Revista Cercului“8. În sfârșit, cu toate refuzurile unora, câteva invitații, care nu depășeau un număr numărabil pe variatele extremități ale omului, au fost plasate; și cu toții așteptam cu nerăbdare clipa fericitului câștig. Unii dintre noi, optimiști și interesați, propuneam să împărțim banii între noi, sau să facem chef; alții, mai generoși, concedeau a-i lăsa pentru scopuri mai culturale; alții, sceptici, se îndoiau asupra unui câștig considerabil.
Exact la data fixată (duminică, 17 martie, orele 16), „Recitalul de Poezie urmat de Dans“ a avut loc. Până la ora 7 eram în sală vreo 10 perechi, plus câțiva izolați (între care o poetă poloneză bătrână adusă de Radu Iencica9 și întreținută tot timpul pe franțuzește, precum și dna Jacquier cu Sandu10; plus simpaticul dr. Ivan). Gurile rele afirmau că din cauza lui Todoran11, care taxa la intrare, multe perechi s-ar fi întors, fără să intre; eu nu cred însă. Înainte de 7 cei menționați mai sus pleacă, deoarece programul de poezie încă nu începuse. După această oră, Curea12 cumpără de la tătărăscieni, care dăduseră un bal în ajun și le mersese prost, bufetul cu prăjituri și conserve. Toți membrii Cercului consumă înfrigurați, de teamă să nu rămână ceva nevândut. Pe la orele 8, Radu Enescu13, Radu Iencica, I. Negoițescu, Deliu Petroiu, Ovidiu Cotruș14 etc. erau beți. În sfârșit, programul trece (ți s-au citit două poezii, de către Enescu). Lumea începe să mai sosească. Nego îi face o curte asiduă lui Gigi15; Gary Sîrbu16 o îmbrățișează pe „Ciuta“ lui Deliu, care tace mâlc. Radu Iencica dansează un swing fantastic cu o țață rătăcită înăuntru. La orele 10 apare și Todoran de jos. Peste câteva minute Enescu urcă în pod cu Piți Oprescu unde „o compromite“ (expresia e a lui Dorin Sperantia17) și tot atunci Sîrbu primește două palme de la Gigi. Vărul tău Dominic18 îmi ține o teorie despre realismul în poezie. Iencica îi pupă mâna lui Nego. Etc. Etc.
După miezul nopții, când muzica, sala, baba de la bufet au fost plătite, constatăm un deficit net de câteva sute de mii. Se face o colectă imediată, pentru a se putea plăti datoria la Ivan. Se constată lipsa unei sticle de țuică, precum și faptul, neverosimil, că era imposibil să câștigăm deoarece am vândut totul la un preț mai mic decât cumpărasem materiile prime.
A doua zi, tristețe; aveam impresia că există și un deficit în capitalul moral investit. Astăzi, fețele parcă s-au mai descrețit; cei în pierdere (Curea, Nego și eu) încep a se consola cu ideea că vor fi decorați, cu mențiunea „pahare de Amphitrion“. Așteptăm, cum îți spuneam, clipa când ne vom întâlni pentru a decerna panglicile, și când, desigur, vom promite solemn că nu vom mai încerca niciodată vreo afacere asemănătoare.
O veste mai bună sunt totuși în măsură să-ți dau. Poimâine, după cum s-a telefonat, sosesc Netea19, Mănescu și Fornea [lecțiune incertă – n.n.], pentru a lansa „Națiunea Română“20. De data asta, cred că nu va mai fi o simplă poveste. Altceva: se plănuiește, în atelierele pășuniste țărăniste, un masiv atac împotriva „esteților“21, patronat de Copilu-Cheatră22, Petre Pascu (care-i face zile fripte lui Gary la „Patria“23), I. Cârja-Făgădaru24, I. Maxim25. Îți dai seama ce mahmuri suntem dacă am înregistrat această eventualitate.
În ceea ce privește aforismele tale, cred că mai ai nevoie de încă câteva zile de odihnă: se vede clar că ai dormit tot timpul pe spate. Scrisoarea asta îți parvine prin Mona.
Te îmbrățișează cu drag,
Al tău,
Ștefan Aug. Doinaș
Cluj, 19 martie 1946
[2]
Dragă Radule,
Ți-am văzut caligrafia; scrii din ce în ce mai oblic, din ce în ce mai bine, și din ce în ce mai… altora. După convalescența în care ți-au fost interzise o seamă de amabilități, această evoluție nu poate decât să mă bucure. Și totuși nu reușește. Probabil, însă, că eu sunt de vină; probabil că încă nu m-am dezbărat de acea răutate funciară care a umplut „cronica“ asupra evenimentelor din Cerc. Scriu probabil, pentru că îndrăznesc încă să mă îndoiesc; (nu e o îndoială metodică, ci ultimul rest de… răutate structurală!). Deși omul de mare tact care ești tu a dat, acelei serii de scrisori inadecvate, singurul răspuns adecvat: tăcerea – totuși speram într-o minune. Este drept că m-au încurajat puțintel și cuvintele tale transmise prin diferite persoane sosite din Sibiu. Acum însă sunt foarte sceptic; o blestemată memorie școlară mi-a vânturat prin creier rafinata distincțiune operată de latini între verba și scripta. Voi încerca să opresc vorbele tale din zborul lor ireversibil; nu întotdeauna ne este dat a ne bucura cu ochiul adevărat; de cele mai multe ori (și ocazia asta este, deci, una din cele multe) trebuie să ne bucurăm cu urechea și cu celălalt ochi, lăuntric – acela care vede ceea ce vrea.
Mă bucur că, în ceea ce te privește, îmi pot imagina scrisori și vorbe plăcute; aste, deoarece acei care mă însoțesc zilnic nu-mi dau același prilej. Spiritul n-a dispărut din Cerc (Doamne ferește!), însă am impresia că s-a cam mucezit. Regman, acest admirabil vânător de ciuperci și mucegaiuri, ar trebui să se întoarcă lângă noi. El e singurul care nu riscă să se îmbrace în acea brumărie pânză, care nu riscă mucegăirea – privilegiu datorit exclusiv uscăciunii sale supreme de cozonac egiptean cu stafide. Poate că și tu ar trebui să îți faci apariția, cu toate riscurile care-ar decurge, pentru unii. Și fiindcă veni vorba de riscuri, iată: cred că m-am hotărât pentru singurul lucru în care nu risc să fiu imitat și întrecut de nimeni: acela de a nu mai scrie poezie câțiva ani. Într-adevăr, nu risc să fiu întrecut decât de mine însumi: un risc fantastic, pe care unii au „riscat“ câteva bancuri. Vei spune: răutate! Nu cred. Aș da foarte mult să mi se răspundă cu aceeași monedă; mi se răspunde însă cu hârtii fără acoperire (nuvele, proză filosofizantă, versuri etc.), sau nu mi se răspunde nimic. (E drept însă că respectivul mi-a fost prieten înainte de a se îmbolnăvi!26)
Nu e răutate. Afară de mine, nimeni din Cerc nu are răutate; însă toți au prea multă inteligență (excepția se conservă!). O inteligență care se apleacă, în lipsă de alt obiectiv, asupra sa însăși; o serie de oglinzi, dispuse într-o progresie infinită, în care, mai curând sau mai târziu, imaginile cele mai îndepărtate vor sfârși prin a se ucide între ele pentru a ajunge mai în față: închipuiește-ți un carnagiu de milioane de alter ego-uri într-un singur creier. Nu-i așa că nu-i de mirare că se fac spirite mucegăite?! Luciditatea e o armă autocefală cu două tăișuri; e tragedia lui Cotruș: ceea ce dreapta lui face, stânga ucide. De unde versetul biblic: „Iar ceea ce face dreapta, stânga ta să nu știe“27, care nu e numai pentru uzul politicienilor, ci și al poeților.
Nu știu dacă ești sensibil la o discuție de afaceri; voi încerca totuși. E vorba, în ceea ce ne privește, de alcătuirea unui dicționar de rime, firește precedat de o scurtă introducere, plus un tratat asupra prozodiei române. Ești dispus să colaborăm? Se presupune că afacerea ar aduce beneficii materiale (autorilor, firește; cititorii nu vor beneficia deloc, eventualii versificatori, nici atât!). Tot de dragul unor visate câștiguri se proiectează editarea, în franțuzește, a poeziilor lui Baudelaire, Rimbaud, Verlaine, Gérard de Nerval, Louise Labé28 etc. Deocamdată, așteptăm realizarea volumului Euphorion. Faust cu Elena s-au întâlnit de mai multe ori, însă rezultatul e nul. N-ar fi exclus să recurgem, pentru paternitate, la altcineva. Având în vedere preocupările și avântul unora dintre colaboratori, cred că faimosul agresor al morilor de vânt ar fi preferabil sus-numitului doctor medieval; deși cam trecut cu vârsta, îl cred încă viril. Numai să nu fi intrat Elena la menopauză…
Aici, cu ridicarea grevei29, suntem în final de operetă; răniții se scoală de pe podea să mulțumească pentru aplauze, în orchestră predomină toba și trombonul, câteva glasuri, de la galerie, urlă: „Autorul! Autorul!“; cei mai mulți însă fluieră… ultima melodie. Din loja întâi, cade un buchet de scăieți oficiali, exact în cușca sufleurului, acesta scoate capul, și – minune! – e însuși rectorul30. Cortina cade, absolut de prisos31.
Am aflat că pleci la munte. Nu te voi mai inoportuna. Noroc!
Ștefan Aug. Doinaș
Cluj, 23 iunie 1946
[3]
Dragă Radule,
Am primit „manifestul“ tău și am admirat „fotografiile“: sunt foarte bune, deși parcă „pozezi“ puțin; mai multă naturalețe nu ți-ar strica.
Reproșurile pe care ți le-am făcut sunt îndreptățite, fără nici o rezervă sau comparație; despre reciprocitate nu poate fi vorba. Am controlat tocmai astăzi la portarul Universității, însă nu am găsit nici o scrisoare care să vină de la tine pentru mine. Adresa mea e aceeași; atâta doar că versiunea maghiară a străzii a fost confirmată în versiune oficială, și deci H. Rădulescu i-a cedat locul lui Em. Madách32. N-aș putea afirma că mă simt mai bine.
Îmi propui, ca sfat la abstinența poetică pe care mi-am propus-o, o întreită, și poate perfidă, alternativă; îți răspund la fel: ca poet, sfatul tău mă mâhnește; ca cititor mă intrigă, iar ca prieten mă bucură. Îndreaptă-te deci și tu după aceste repere, și, după cum vei prețui mai mult poetul, prietenul sau cititorul, bucură-te, rămâi și pe mai departe intrigat, sau mâhnește-te. Orice-ai face însă, sunt sigur că nu voi renunța la hotărârea pe care am luat-o. De altfel momentul critic s-a petrecut acum vreo trei zile, când am fost obligat să fac apel la întreaga mea putere de stăpânire pentru a renunța ispitelor la care m-a supus Nego, vorbindu-mi despre o poezie fastuoasă, solemnă, generoasă, lirică sau baladescă, cu direct substrat în Plutarh: înmormân tarea lui Demetrios33, moartea Cleopatrei etc. N-ar fi exclus ca odată să mă apuc de aceste teme, și atunci cred că Plutarh este singurul izvor, care, oferit atâtor însetați, este încă în stare de alinare, prin prospețime și propensitate.
Și fiindcă veni vorba despre Nego, îți atrag atenția asupra noului lui comportament. După o asiduitate neobișnuită, care mergea de la unul la altul, și privea capacitatea fiecăruia de a face pe confidentul – Nego a făcut o beție strașnică, și a încetat să mai apară în oraș. Am fost azi să-l scot din bârlog, dar n-a vrut să vadă lumina zilei nici măcar pentru a-l vizita pe Regman, care tocmai a sosit. Stă toată ziua și gustă orgiile împăraților romani, comparând informațiile din Plutarh, Sueton și Tacitus.
Refuză, cum mi-a refuzat mie azi, să împrumute orice altă carte, afară de Viețile paralele, sau Analele, așa încât jumătate, dacă nu trei sferturi, din Cerc cunosc pe dinafară biografia lui Alexandru Machedon și a lui Cato cel Tânăr. Singurele discuții care se mai poartă sunt acelea asupra modului în care trebuiesc interpretate rândurile asupra lui Porus, împăratul Indiei, sau cele referitoare asupra bătăii pe care Alexandru a aplicat-o celor care luaseră tineri persani foarte frumoși ca sclavi. Aici Nego are teoria lui foarte subtilă, căreia noi, laicii, nu-i putem afla nici un defect pentru că nu înțelegem nimic din strania-i perversitate. Socot că e necesară o scrisoare în care să-l readuci la realitate.
Regman mi-a relatat minunea că nu ai înțeles scrisoarea mea, mai ales pasagiile referitoare la Euphorion. Regret și mă feresc să mai fac vreun comentariu. Sau poate-a fost o simplă răutate a lui Regman?! Află că încă nu s-a perfectat nimic în legătură cu apariția. Tocmai azi, acest Negruzzi34 al Cercului care e Nego trebuia să treacă pe la Iuliu Hațieganu35 – însă n-a fost chip să-l scot din cuib. În ceea ce privește materialul, singur Drimba36 e gata să ne dea un studiu misterios, gata de luni de zile. Regman și Todoran se tem de capacitate37. Ultimul s-a îndrăgostit de un munte de fată. Enescu vrea să se însoare cu o zână de la geografie, care lucrează actualmente la o teză de licență cu subiectul: „Aprovizionarea cu lapte a municipiului Oradea“. Cotruș nu-i aici. A apărut numai două-trei zile, în papuci mai mici cu trei numere, în cămașă de noapte, fără un leu; și asta, drept răspuns la o telegramă expediată de Iencica, în care scria textual: „Dlui Ovidiu S. Cotruș, Oradea. Negoițescu mort. Stop. Vino imediat. Cercul“. A fost o glumă sinistră, însă formidabilă: Cotruș a apărut, livid, desfigurat, murdar, plâns, și a căzut sub batjocura necruțătoare a „mortului“. Lui Iencica i-am mâncat toate vișinele; am fost direct la sursă, nu ca la Fana: din „laboșă“38! Petroiu pregătește licența. Sîrbu – o poveste întreagă! – a fost dat afară din Cerc. Îl tratează pe Nego cu „Dvoastră“ și nu stă cu noi de vorbă decât individual; Cercul, [Sîrbu] îl detestă și depășește în fiecare moment.
Liviu Rusu39, maestrul său și tot al său călău, și-a scos volumul: Logica frumosului, din care am fost obligat să dau examen. Ghiveci axiologic din psihologism și realism condimentat cu o tipologie estetică de toată splendoarea.
Ce face Blaga? Aici au apărut Dorli cu mumă-sa. A murit Procopoviciu40. Regman susține că e o epidemie bine pusă la punct care să curețe toate mumiile Universității.
Cel mai nou cerchist, care posedă un inepuizabil dar de povestitor și o voioșie legendară, inebranlabilă, e vărul tău, Dominic, cu care în fiecare zi privim vreo 5 din cele 36 de iubite platonice ale lui, construite la modul idealist. Ne-a promis o baie colectivă la Someșeni41, după care am impresia că Cotruș va fi mai ușor cu câteva kgr.
Am auzit, de la Carmen, Regman etc., că în Sibiu te plimbi mereu cu două eleve svelte, dintre care una foarte bine, și că debitezi vechile adevăruri asupra femeilor și amorului. În plus, amabilul Cornel mi-a relatat și o întrevedere rapidă, de pe stradă, pe care ai avut-o cu o demimondenă blondă, care s-a exprimat foarte grijuliu despre sănătatea ta, pentru a sfârși categoric, într-un ton matern, menit să te pună la punct. Te sfătuiesc să te duci la o brunetă și să-ți iei revanșa! După audițiile muzicale și culturale la care spui că ai avut fericirea să iei parte, socotesc necesară prezența ta la Cluj, pentru a mai tempera estetismul și snobismul deșănțat al Cercului. Dacă ție ți s-au administrat injecții cerchiste, nouă nu ne-ar strica câteva pilule amare de sămănătorism.
Kraus42 te va căuta, poate chiar la Păltiniș, pentru a face împreună câteva exerciții de dicțiune.
Nu cred să mai rămân în Cluj mai mult de o săptămână. Vreau să ajung acasă, să citesc, să învăț serios. Am devenit puțintel mai sobru, de când avem tineri în Cerc. Iată, de pildă (pentru ironia ta pe care o aștept!), am pe masă două cărți: Victor Delbos, Le spinozisme și P. Sergescu: Gândirea matematică43.
Scrie-mi la Caporal Alexa.
Te îmbrățișez.
Ștefan Aug. Doinaș
Cluj, 4 iulie 1946
____________________
1 În iarna anului 1946, câțiva dintre cerchiștii aflați la Cluj, și anume I. Negoițescu, Doinaș și Regman, au dat, vorba lui Doinaș, „o lovitură de stat în Cerc“: au împărțit cerchiștii pe ranguri, numite după cărțile de joc, și au hotărât că vor acorda decorații, ordine și mențiuni pentru membrii Cercului.
2 Cei trei „ași“ erau Doinaș, Nego și Regman; cu același rang, ca „as de treflă“, îl considerau și pe Radu Stanca, până atunci liderul recunoscut al Cercului; atunci (și încă mulți ani după), Stanca se afla la Sibiu.
3 Lia Jacquier, soția lui Henri Jacquier (1900-1980), istoric literar francez stabilit în România, directorul Institutului Francez din Cluj, profesor și șef de catedră la Facultatea clujeană de Litere; „Rigă de pică“ în tabelul cărților de joc cerchiste.
4 Fana Kernbach, prietenă a cerchiștilor; a publicat studii sociologice sub numele Ștefana Steriade.
5 Deliu Petroiu (1922-2008), cerchist, prozator, viitor profesor universitar la Timișoara.
6 Caporal Alexa, comuna natală a lui Doinaș.
7 Augustin Popa, tatăl lui Doinaș.
8 „Revista Cercului Literar“, apărută în 1945, a cărei publicare a încetat după numai șase numere fizice (numărul ultim, 6-8, iunie-august 1945, fiind triplu). Încercările cerchiștilor de-a o republica au eșuat.
9 Radu Iencica (Bubu), cerchist, viitor medic clujean.
10 Alexandru Cucu, fratele Liei Jacquier.
11 Eugen Todoran (1918-1997), cerchist, istoric literar, viitor profesor universitar la Timișoara.
12 Artist plastic clujean.
13 Radu Enescu (1925-1994), cerchist; eseist și critic literar.
14 Ovidiu Cotruș (1926-1977), cerchist, eseist și critic literar, numit uneori „Puiu“ sau „Sabin“. Folosea pseudonimul Ovidiu Sabin.
15 Gigi, prima soția a lui Ion D. Sîrbu.
16 Gary Sîrbu, adică Ion D. Sîrbu.
17 Dorin Sperantia (1920-1997), cerchist; fiul esteticianului Eugeniu Sperantia și nepotul prozatorului Theodor Sperantia. Muzicolog, pianist, medic biolog.
18 Dominic Stanca (1926-1976), actor și poet.
19 Vasile Netea (1912-1989), filolog, face parte din Partidul Național Țărănesc.
20 Națiunea Română, periodic clujean la care cerchiștii sperau să colaboreze, evident pe bani.
21 Adică împotriva cerchiștilor, criticați violent, în urma Manifestului (1943), drept „esteți“ sau „esteții din Ardeal“.
22 Vasile Copilu-Cheatră (1912-1997), poet.
23 Patria, ziar clujean.
24 Ion Cârja-Făgădaru (1922-1977), prozator.
25 Ion Maxim (1925-1980), scriitor.
26 Adică, Radu Stanca.
27 Matei: 6. 3.
28 Cu alte cuvinte, după un bal care le-a adus pierderi, alte utopii cerchiste. Nu au fost însă puse în practică.
29 Greva studențească anticomunistă și pro-românească din mai-iunie 1946; s-a declanșat în noaptea de 28 spre 29 mai, când muncitorii comuniști maghiari de la fabrica de încălțăminte „Dermata“ au asediat căminul studențesc „Avram Iancu“, al mediciniștilor. Manipulată politic din culise, acțiunea angajaților de la „Dermata“ a fost o reacție la hotărîrea Consiliului miniștrilor Afacerilor Externe ai Statelor Unite, Uniunii Sovietice, Marii Britanii și Franței, din 7 mai 1946, de a anula Dictatul de la Viena (30 august 1940) și de a restabili apartenența Transilvaniei la România, în granițele de la 1 ianuarie 1938. Conflictul a fost intens manipulat politic de activiști P.C.R. Greva a durat până în 20-21 iunie 1946 și a fost condusă de studentul-călugăr Valeriu Anania. În semn de solidaritate cu studenții clujeni, alte centre universitare au intrat la rândul lor în grevă. Vezi: Ovidiu Ghitta (coordonator), Istoria Universității din Cluj, Ed. Mega, 2012; Dinu C. Giurescu (coordonator), Istoria României în date, Ed. Enciclopedică, 2003; Valeriu Anania, Memorii, Ed. Polirom, 2008; Deliu Petroiu, Cartea prietenilor mei, Ed. Universității de Vest, 2013.
30 Rectorul, adică profesorul Emil Petrovici (1899-1968), lingvist și slavist, om de stânga; rector al Universității clujene între 1945-1949. Spre deosebire de Maiorescu, de pildă, care atunci când a fost rector a apărat și studenții, și autonomia universitară, profesorul Petrovici a colaborat cu autoritățile pentru a înăbuși greva și a-i pedepsi pe conducătorii greviștilor. Vezi Valeriu Anania, Memorii.
31 Prezentarea burlescă pe care o face Doinaș grevei studenților clujeni, poate cu gândul de a-l amuza pe Radu Stanca, nu reflectă gravitatea situației.
32 Emerik, în croată, pentru maghiarul Imre Madách.
33 Vezi balada Funeraliile lui Demetrios a lui Doinaș, primul vers: „Plutarc ne spune jalnica poveste“.
34 I. Negoițescu, ca „redactor responsabil“ al „Revistei Cercului Literar“, e comparat ironic cu Iacob Negruzzi, atoatefăcătorul revistei Convorbiri literare de pe vremea Junimii la Iași.
35 Iuliu Hațieganu (1885-1959), celebru medic clujean, profesor universitar, fost rector al Univestității clujene.
36 Ovidiu Drimba (1919-2015), semnatar, în mai 1943, al „Manifestului“ cerchist, și-a retras foarte curând semnătura; viitor comparatist universitar.
37 Examen de titularizare în învățământul preuniversitar.
38 Laboșă, laboș, regionalism de origine maghiară pentru „cratiță“.
39 Liviu Rusu (1901-1985), estetician, istoric literar, comparatist. În perioada respectivă, titularul Catedrei de Estetică de la Universitatea clujeană; Ion D. Sîrbu era atunci asistentul său.
40 Alexe Procopovici (1884-1946), filolog, lingvist, fost prorector al Universității „Regele Ferdinand I“ din Cluj-Sibiu (1940-1941).
41 Băile de la Someșeni, cu nămol și apă minerală, organizate de medicul Dominic Stanca, tatăl actorului.
42 Ernst Kraus, actor la Teatrul German din Sibiu și apoi la Timișoara.
43 Petre Sergescu (1893-1954), matematician celebru, profesor la Universitatea clujeană.